Valențele etice ale cuvântului ,,bade ”

Există în limba română cuvinte care prin rostirea lor au o sensibilitate aparte și o mare rezonanță sufletească. Alături de acel intraductibil ,,dor”, ar putea sta și cuvântul ,,bade”, forma de adresare cea mai des întâlnită la sat și cea mai plină de respect față de o persoană în vârstă. Orășenii încearcă să-i spună acum ,,domn”, dar țăranul nostru nu-l acceptă, apărându-și statutul său social.

Aria geografică a cuvântului ,,bade” este destul de restrânsă și cuprinde în mod deosebit Transilvania și Moldova, dar are corespondențe lingvistice și în celelalte zone ale țării. În Ținutul Năsăudului, numirea de ,,bade” se dă fratelui mai mare dintr-o familie, de către toți ceilalți frați și surori mai mici. Pentru ca acesta să se deosebească de ceilalți frați, următori lui, acestora li se adaugă  și prenumele: badea Ion, badea Niculai, badea Vasile etc. Tot ca termen de adresare și de respect se dă ,,tatălui vitreg”, ,,fratelui vitreg” sau cumnatului mai în vârstă. Un ecou al acestui termen popular pătruns în societatea cultă este ,,badea George”, nume pe care îl dădeau prietenii și cunoscuții poetului George Coșbuc. De la acest termen au plecat și derivatele lui, formate cu ajutorul sufixelor, care sunt foarte numeroase: Diminutivul ,,bădie",  este forma prin care se adresa Ion Creangă lui Mihai Eminescu în scrisorile sale: ,,Bădie Mihai, ai plecat și mata din Ieși, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală”. Pentru ca vorbitorul să își poată exprima afectivitatea  și respectul față de persoana căreia i se adresează, a apărut forma bădiță: ,,Ajungând în sat se duce drept la frate-său, ca să-i facă bucurie. Bine v-am găsit bădiță”- Bine ai venit, frate Dănilă!” Unele dintre aceste forme  le întâlnim în operele  unor scriitori, precum Liviu Rebreanu, Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu sau Ion Creangă: ,,Și apoi să-l fi văzut pe neobositul părinte, care umbla prin sat, din casă în casă, împreună cu bădița Vasile a Ilioaiei”. Tudor Arghezi are o poezie intitulată ,,Bade Ioane”, un adevărat elogiu adus țăranului român: ,,Bade Ioane, m-aș gândi să-ți fac / Un cântec nou de ți-ar mai fi pe plac./Dă-ți de la buze buciumul deoparte / Că sună prea departe…./  Să-ți fac un cântec? Vorbele-mi sunt goale / Și nu au frumusețea din cântecele tale”. Cele mai multe derivate ale cuvântului ,,bade” sunt întâlnite în creațiile populare, având sensul de iubit, drăguț, ibovnic, etc. ,,Măi bădiță, bădișor/ După tine stau să mor”, sau ,,Bădița cu șase boi,/N-are ce căta la noi,/ Dar bădița cu o vacă,/ Nicio sară să nu treacă!/ Bădița cel sărăcuț,/ Zău acela mi-i drăguț”. Corespondentul feminin al cuvântului bade este ,,lele”, foarte des întâlnit pe Valea Someșului, unde i se spune ,,lele” surorii celei mai mari din familie de către toți frații și surorile mai mici. Și în acest caz se adaugă prenumele femeii: lelea Ană, lelea Măriucă. Tot cu numele de ,,lele” este numită și ,,mama vitregă”. Un sens răspândit în graiurile populare este acela de iubită, mândră, drăguță, ibovnică: ,,Peste deal, peste vâlcea/ Merge lelea cu badea./ Hai, lele, să ne iubim/ C-amândoi ne potrivim”. Unii vorbitori, în special orășenii, se adresează femeilor mai în vârstă cu termenul de ,,mătușă”.  Există însă și o formă ironică, care se referă la femeile bârfitoare, adică, gurile rele din sat, cunoscute sub denumirea de ,,lelițe”, pentru care, adesea întâlnim sintagma : ,,Stau lelițele la bârfă”, iar în cazul ,,copilului din flori” i se mai spune ,,fecior de lele”. Alături de aceste derivate se află și diminutivele ,,leliucă, ,,lelișoară” și altele, care se oglindesc atât de puternic în lirica noastră populară. Dacă ,,veșnicia s-a născut la sat”, eu aș mai spune că, respectul s-a născut tot acolo și nu va pieri  niciodată din relațiile interumane.