Andrei Moldovan și literatura tradițională din nordul transilvan

           Pasionat de folclor încă de pe vremea apostolatului său de dascăl, criticul și istoricul literar Andrei Moldovan a pus în lumina tiparului o impresionantă culegere de folclor, intitulată ,,Literatura tradiţională din Nord’’,  apărută în trei volume la Editura ,,Charmides’’, Bistriţa, 2017.

            Lucrarea este însoţită  de un ,,Cuvânt introductiv’’din care aflăm adevărata poveste a acestui demers, care a început în 1967, pe când îşi începea activitatea la catedră în satul Perişor din judeţul Bistriţa-Năsăud, o localitate izolată, departe de lumea dezlănţuită, cu oameni ,,aspri şi sentimentali’’, curaţi la suflet şi înnobilaţi de cultul religios şi simţul omeniei. Făcând parte din această comuniune în care s-a integrat cu o aleasă prietenie şi dăruire, Andrei Moldovan a cules de la oamenii locului, dar şi din alte localităţi, ,,bijuterii poetice’’pe care, de moment, nu s-a gândit că le va da o astfel de finalizare.

          În structura acestei lucrări  de folclor sunt cuprinse mai toate speciile genului liric. Primul volum este dedicat iubirii, pe soclul căreia se află aşezat motivul dorului,  sentiment profund şi răvăşitor, purtând câteva atribute specifice :  jalea, dorinţa umbrită de teama neîmplinirii, adoraţia, mândria sau blestemul. Iată câteva capitole care edifică aceste aspecte:  chemări de iubire, blesteme de iubire, piedici de iubire, suferinţă din dragoste, rivalitate, despărţire,  înstrăinare, etc. ,,Bade, dorurile tale / Ş-asar-o trecut pe vale./ M-am oprit şi le-am dat cale, / C-am ştiut c-or trece tare / Şi ne-a fi de supărare, / Dintre doi la oarecare, / Ori mie, ori dumitale’’. Există aici o  mare sensibilitate poetică, o frumuseţe a construcţiei versurilor şi a exprimării directe a sentimentelor. Simple  şi naturale, cântate sau spuse în diferite împrejurări ale vieţii, versurile creatorului anonim sunt comori nepreţuite ale sufletului uman. Comuniunea om-natură este o caracteristică a acestor creaţii : ,,Du-te dorule, nu sta/ Şi despică cetina,/ Nu-mi despica inima; / Şi despică molidu, / Nu-mi despica sufletu./ Du-te dorule, în lume,/ Să nu-ţi mai aud de nume’’.

          Elementele de prozodie întâlnite sunt specifice creaţiei populare : rima imperecheată sau monorima, ritmul şi imaginile artistice se află într-o deplină armonie cu starea sufletească a poetului anonim.Nu lipsesc figurile de stil care întreţin tonusul oricărei trăiri sufleteşti. Substantivul ,,bade’’cu diminutivele ,,bădiţă’’ şi ,,bădişor’’sau ,,lele’’şi ,,leliţă’’sunt laitmotive pentru multe din poeziile dedicate iubirii. Nu lipsesc nici versurile stereotipe :,,Frunză verde... Foaie verde... ce par a nu avea o legătură directă cu restul textului. De-o frumuseţe aparte sunt şi portretele ,,badelui’’ şi al ,,leliţei’’, dar şi dialogul dintre cei doi îndrăgostiţi.

          Devenind părtaş la evenimentele satului, nunţi, botezuri, şezători, profesorul de limba română s-a simţit atras de aceste producţii folclorice şi rămâne plăcut surprins de valoarea lor artistică . Cel de-al doilea volum cuprinde creaţii folclorice ce oglindesc un eveniment important din viaţa omului, nunta. Culege texte care reflectă etapele desfăşurării acestui act atât de complex : Peţitul, Chematul la nuntă, Steagul, Închinatul cămăşii, Cununia, Închinatul miresei, Jucatul miresei în bani, şi alte momente specifice nunţii din arealul cercetat. Nu lipseşte inegalabilul cântec al găinii, o perlă a creaţiei populare : ,, Săracă găina me / Rău îmi pare după ie / C-o avut un cuib de ouă/ Hibă opt, de n-o fost nouă./ Săracă, găină sură, / Ieri ai fost pe după şură / Şi-amu, la nănaşu-n gură’’. Sunt înserate apoi cântece de leagăn, cântece bătrâneşti, colinde, bocete, proverbe şi zicători, cununa grâului, precum şi nemuritoarele texte satirice : ,,Se ţine badea măreţ / Iese-n sat şi n-are preţ, / Ca ovăsul săcăreţ  ;/ Iese-n sat, n-are valoare, / Ca ovăsul cel cu floare’’

            Comunicarea emoţională se datorează şi limbii române arhaice, atât de bogată în cuvinte şi expresii, care nu se mai întâlnesc în folclorul actual. ,,Doar Eminescu a fost mai apropiat de limba veche românească’’, spune Andrei Moldovan în cuvântul său introductiv. Referindu-se la vocabular şi la structurile lingvistice utilizate de creatorul anonim, tot el observă că există anumite diferenţe între producţiile folclorice vechi provenite din satele mai izolate şi cele noi, care vin din localităţile aflate în apropierea zonelor urbane, supuse unor permanente modernizări.

           Volumul III cuprinde listele cu aproape 300 de culegători şi puţin sub 700 de informatori, liste la întocmirea cărora și-a adus contribuția și etnologul Menuț Maximinian. Cel de-al doilea colaborator, Mircea Prahase, fostul student al renumitului filolog şi lingvist Gavril Istrate, a întocmit un glosar cu peste 330 de cuvinte din categoria regionalismelor şi arhaismelor, ,,răspândite cu predilecţie în balade, doine, cântece de cătănie, pastorale, colinde şi, mai ales bocete’’, dând explicaţii asupra etimologiei şi structurii lor gramaticale. Textele culese aparţin spaţiului nord-transilvan, iar imaginea zonei investigate este redată prin hărţile întocmite de informaticianul Flavius Mureşan.

           Din prea multă modestie, Andrei Moldovan declară că nu este un folclorist, dar lucrarea Domniei sale, prin valoarea inestimabilă pe care o are, poate fi aşezată cu mândrie alături de cele  mai izbutite lucrări din folcloristica românească, elaborate de-a lungul timpului.