Vasile V. Filip, Menuţ Maximinian - RITURILE DE TRECERE – 3 -

În încheierea comunicării noastre despre opera:
„Cultura tradiţională imaterială românească din Judeţul Bistriţa-Năsăud, volumul I,
RITURILE DE TRECERE”, pentru început, este demn de menţionat modul cum e structurat Capitolul 2, Nunta, scris de Menuţ Maximinian.
Realizarea structurii a fost anume gândită, astfel încât, facilitează lectura şi studiul.
Fiecare titlu al secţiunilor fiind edificator pentru conţinutul astfel denumit, venind în întâmpinarea celor care vor să citească rezultatul cercetărilor din domeniul Căsătoriei de pe mealeagurile judeţului Bistriţa-Năsăud.
Iată cele 29 secţiuni:
„Nunta în tradiţia populară. Cadru general; Unde se cunosc mirii; Ritualurile de anticipaţie; Peţirea; Mersul pe vedere; Tocmeala; Vestiri în biserică; Nănaşii; Chematul la nuntă; Socăcitul; Cămaşa mirelui. Colacul la soacră; Steagul; Găteala miresei; Iertăciunile; Persoane cu rol ceremonial Colăcarii, Stegarii, Vornicul, Călăreţii şi Druştele; Alaiul dinaintea cununiei; Cununia; Alaiul după cununie; Strigătura în prag; Ospăţul; Închinatul (Furatul) miresei; Cinstea. Făgădaşu. Strigatul în clar; Datul găinii; Nunta cu pom; Jocul miresei; Stricatul (dezgăţatul, deshobotitul miresei; Lada de zestre; Spălăcenia (pa-ntorsa); Perioada postnupţială; Despărţirea. A doua nuntă.”.
Observăm un cuprins magnific destinat să descrie acest eveniment din viaţa omului: Nunta.
Nu-i de mirare că autorul a sintetizat un amplu material documentar (studii, lucrări de licenţă, interviuri, chestionare) pe parcursul a 180 pagini de carte.
Încă de la început, Menuţ Maximinian ne anunţă amploarea evenimentului ce urmează să îl descrie:
„Obiceiurile de nuntă sunt bogate pentru că se leagă de cel mai de seamă moment din viaţa omului, moment ce echivalează cu o a doua naştere. Multe din ele, aşa cum le cunoaştem noi azi, au originea în viaţa patriarhală din timpul orânduirii patriarhale [...].
Ceremonialul de nuntă are deci o vârstă milenară şi în decursul dezvoltării sale a căpătat un caracter dramatic, izvorât din conflictele sociale şi prejudecăţi. Nunta, cu toate că se leagă de viaţa intimă de familie, a devenit o manifestare de masă, antrenând uneori întregul sat.”
Aceast Capitol al cărţii cuprinde numeroase cântece şi obicieuri, ritualuri, unele pline de umor:
„fetele nu ar trebui să aleagă prea mult, pentru că riscă să rămâie fete bătrâne «tot alege până culege» şi, de aici unele strigături:
Mărită-te horholină
Nu şăge fată bătrână
Că şi dracu s-o-n-surat
Şi tu nu ce-ai măritat”
O menţiune interesantă legată de pregătirea tinerilor pentru căsătorie:
„Pentru pregătirea băieţilor pentru însurătoare rol mai mare avea tatăl şi armata. Copilul era luat pe lângă tată la muncile câmpului, la păscutul şi îngrijirea animalelor, în pădure etc. Armata avea rolul său în dezvoltarea fizică şi morală a tinerilor. Plecatul în cătănie reprezenta o pregătire a tinerilor pentru viaţa de familie.”
Despre rolul bisericii şi responsabilitatea preotului din localitate aflăm:
„Înainte cu trei săptămâni de nuntă, cei doi miri erau vestiţi la biserică pentru ca nu cumva să existe unele impedimente din cauza cărora nu se poate încheia căsătoria [...]
La terminarea fiecărei Liturghii preotul făcea un anunţ ce suna cam aşa:
«La Sfânta Taină a Cununiei se vestesc tinerii(N) fiul lui (N) din satul (N) şi a lui (N) din satul(N). Dacă cineva cunoaşte vreo pricină de despărţire îi rugăm să ne anunţe, dacă nu le dorim viaţă bună şi sănătate»,
De se întâmpla ca cineva din creştini să anunţe pe preot de anumite nereguli, acesta cerceta cu de-amănuntul situaţia şi apoi lua măsurile ce se impuneau.”
Capitolul Nunta se încheie cu zeci de pagini cu frumoase planşe colorate în care sunt imortalizate obiceiuri, dar şi personalităţi ale judeţului ce au participat: Cornelia Ardelean Archiudean, Valeria Peter Predescu, Episcopul Macarie, Preotul Timoftei Găurean, Domnica Dologa, şi mulţi alţii.
Al treilea capitol al cărţii: Moartea şi Înmormântarea, scris de profesorul Vasile V. Filip are în arhitectura sa următoarea structură:
„Moartea şi riturile funerare în orizont cultural tradiţional. Cadru general; Agonia şi semnele morţii; Moartea clinică – scenariu dantesc contemporan; Reprezentări ale morţii şi sufletului; Primele pregătiri: scalda şi aşezarea în sicriu; Reacţia comunităţii. Vizitele, darurile, priveghiul, înstrigoirea; Prohodul. Drumul mortului. Masa finală; Nunta mortului. Bradul, pomul steagul; Rituri postfunerare: pomeni, pomeniri, invocări; «Cântece morţeşti», Culegeri şi culegători, Universul motivic al textelor; «Cântecul mortului» în actualitate. Culegeri şi culegători; Tipologia cântecelor funebre; Cântece funebre cu caracter ritual; Cântece funebre nerituale, lirice. Universul motivic; Amalgamarea bocet-verş «Cântecul morţesc» în contemporaneitate; Chicotind la capul mortului. Jocurile de priveghi şi alte elemente hazlii ale înmormântării.”
Din aceste titluri, pe care le-am citat special, ca cititorii care doresc să parcurgă această operă să fie motivaţi, observăm meticulozitatea cercetătorului, prof. Vasile V. Filip, care, a sintetizat un bogat material documentar, oferindu-ne acest important studiu.
Autorul, după ce ne poartă prin esenţe ale unor lucrări de seamă în domeniu, din care vedem truda unei documentări serioase, ne spune:
„Moartea ţine aşadar de ceva profund legic şi profund necesar, de aceea definitoriu prin excelenţă. A o cunoaşte şi a o asuma este înţelepciunea ultimă, însuşi sensul profund al vieţii noastre spirituale, încoronarea acesteia.”
Legat de cuvintele de mai sus, mintea mea a făcut multe conexiuni, asta pentru că, Moartea e un domeniu de cercetare privată veche a mea, şi, de aceea, am fost motivată să citesc multe studii despre acest moment al Vieţii, de o largă arie (religie, psihologie, filozofie), dar am să citez aici doar un text a lui R.B.:
„Să trăieşti cu sentimentul morţii la orice atingere, în fiecare clipă, conduce persoana la reexaminarea noţiunii de temporalitate, de viitor şi de trecut. Energia degajată de o bună înţelegere şi asumarea morţii în act pe parcursul vieţii noastre întregi ne deschid către natura însăşi a libertăţii, a dragostei, a relaţiei cu lumea şi cu ceilalţi. [...]
Moartea nu există în inconştient, afirmă psihanaliza.”
Vasile V. Filip, în procesul documentării pe care a făcut-o pentru a scrie cartea despre care vorbim, respectiv acest capitol despre Moarte, a remarcat:
„Filele disparate ale acestei «cărţi româneşti a morţilor» n-au fost niciodată redactate în scris, nici ordonate coerent (ca în alte culturi arhaice şi mitologice, precum cea egipteană, tibetană sau mayaşă), astfel încât discontinuitatea şi difuziunea continuă a motivelor, întrepătrunderea diverselor influenţe [...], trebuie acceptate ca atare.”
Desigur, sperăm să se înghege de către specialişti, având la îndemână şi valorosul studiu din cartea de faţă, o Carte românească a morţii, sau cum va fi intitulată.
Urmare a unor aspecte –prezente în spaţiul public – cu privire la frământările, dar şi confruntările urmaşilor unor persoane publice, am să citez un text, din cadrul secţiunii:
Agonia şi semnele morţii, ce ar fi bine să fie cunoscut de toţi oamenii, situaţie în care, fenomenul, prezentat la mai multe posturi de televiziune, din care se văd ce conflicte grele sunt între copii, atunci când părinţii nu clarifică lucrurile înainte să moară.
Să citim ce scrie Vasile V. Filip:
„Dar, înainte ca agonia morţii să se instaleze, uneori chiar înainte de «semnele» mai sus prezentate, omul culturii tradiţionale îşi «rânduieşte» ieşirea din viaţă, astfel încât să preaia cât mai multe din responsabilităţile care, altfel, ar reveni urmaşilor.
Primul imperativ este împărţirea averii, care generează ulterior cele mai multe conflicte. Altfel, dacă nu a făcut-o până acum, el cheamă toţi urmaşii (fii, nepoţi) la căpătâi, indicându-le «cu limbă de moarte» care ce vor moşteni din agoniseala vieţii sale;
ceea ce funcţionează ca un testament, de o legalitate incontestabilă în mediul culturii tradiţionale orale, aureolat fiind de ireversibilitatea şi chiar «sacralitatea» morţii testamentarului.
El inidică, uneori, până la detaliu, locul şi felul în care vrea să fie înmormântat, hainele cu care vrea să fie îmbrăcat [...], ce anume şi cui să i se dea drept pomană întru amintirea şi liniştea sufletului său.
Mama autorului acestor rânduri, de pildă, a întocmit până şi lista persoanelor (mai puţin cunoscute de fiii săi, trăitori fiecare îl alt oraş) care urmau să ducă sicriul, prapurii, crucea, sau de la care preotul paroh urma să ia, în numele ei, obişnuitele «iertăciuni» la prohod.
Dacă muribundul mai are încă probleme nerezolvate, certuri şi tensiuni cu rude, vecini, consăteni, el îi cheamă să-şi ceară iertare, să poată pleca împăcat. [...] ...cei care ştiu că duşmanul lor îşi trăieşte ultimele ceasuri vin nechemaţi pentru a se împăca ... şi a-i da «dezlegare». Aceasta se datorează nu doar simţului moral şi religios, incontestabile în mediul culturii tradiţionale.”
În întregul ei, cartea: „Cultura tradiţională imaterială românească din Judeţul Bistriţa-Năsăud, volumul I, RITURILE DE TRECERE”, pentru mine, ca simplă cititoare, constituie o Bucurie.
Totul este impresionant, în mare măsură, lectura mi- a prilejuit aflarea unor obiceiuri, ritualuri nemaiauzite şi cu impact puternic în a cunoaşte şi admira minunile spirituale, psihlogice ale poporului român.
Ne-am bucurat să găsim în acest volum, reproduse, minunate cântece, poezii, proverbe, astfel încât, şi prin această carte-document să se păstreze zestrea spirituală, sufletească a românilor.
În cuprinsul acestei cărţi întâlnim numeroase regionalisme, care vor rămâne în scris, fiind un merit al lucrării, iar pentru cititori ca mine, din alte zone ale ţării, sunt noutăţi ce ne arată bogăţia limbii poporului nostru şi acest aspect este important.
Autorii spun în Argument la acest prim volum:
„Ceea ce ne-a determinat să ne angajăm într-o astfel de întreprindere a fost faptul că judeţul nostru – cu zone etno-folclorice de o bogăţie recunoscută – era unul din puţinele din ţară care nu avea o asemenea sinteză.”
Ei bine, acum, Judeţul Bistriţa-Năsăud are acest prim volum publicat, carte ce este o operă preţioasă.
Dorim autorilor să realizeze şi celelalte două volume din Proiectul anunţat în anul 2011.