Cartea -pasiune și crez literar

              Îmi sunt dragi cărțile și sunt convins că  ele au suflet, sunt vii și poartă în miezul lor acea rază de lumină și înțelepciune  de care avem nevoie fiecare dintre noi. Mă simt atât de bine în prezența lor și am nevoie de ele.Nu pot trăi fără cărți și vreau tot timpul să citesc. Printre cărți nu mă simt niciodată singur, deoarece nu există prezențe mai prietenoase și mai în stare să-mi țină tovărășie, așa cum reușesc ele, prin intermediul cuvântului scris. Nu cer nimic în schimb, ci așteaptă doar să îmi fac timp pentru ele, să le citesc. Cele necitite nu se plictisesc să aștepte până când le voi răsfoi cu o neostoită plăcere. Cititul, s-ar putea să fie pentru mine o deformație profesională, având în vedere că, ani de zile i-am îndrumat pe elevi spre lectură, am citit împreună cu ei mii de pagini, am făcut analize stilistice pe text. Acum, când gustul meu a devenit mai rafinat, am început să scriu despre ele și despre autorii lor. Pasiunea mea a devenit și un crez literar. Cartea a devenit pentru mine un sfetnic de lumină. Nu mă consider un critic deosebit, dar scriu în mare parte despre cărțile pe care, citindu-le, găsesc în ele ceva ce îmi creează o stare de liniște și de împăcare. Le citesc cu atenție, cu creionul în mână și fac adnotările necesare. Cronicile mele sunt menite să pună în valoare mizele teoretice, dar si stilul în care sunt concepute. Scriu despre cărțile prietenilor și despre cărțile prietene, adică despre acele cărți care îmi transmit ceva, care mă emoționează. Această preocupare arde în mine ca un foc neîncetat. Nu doresc să evidențiez un autor sau altul, ci să-i fac auzită ,,vocea”, tocmai pentru că există o voce care merită să fie pusă în valoare. Fiecare autor și fiecare carte are ceva bun în ea. Nu mă opresc numai asupra autorilor consacrați, ci mă bucură și intrarea pe scena literaturii a scriitorilor tineri, cărora le dau girul încrederii,  prin așa-zisele cronici de întâmpinare și îi susțin pentru  bunele lor intenții. Citesc și scriu deopotrivă despre cărțile de poezie și proză. Sunt alături de cei care realizează prin poezie o adevărată terapie a sufletului uman, iar prin proză își dovedesc simțul narațiunii, transmit mesaje, au puterea de a emoționa. Pentru mine, cărțile devin triste când suferă conținutul lor. Cele  cinci volume de cronici  tipărite până acum la diferite edituri din țară cuprind fiecare peste 300 de pagini și au titluri  care sugerează tematica abordată : Cronici literare, Radiografii literare, Caligrafii literare, Ecouri literare  și cel mai recent volum Lumina din sufletul cărților. În cuprinsul lor se găsesc articole publicate  în reviste literare prestigioase din țară.  O parte dintre ele sunt așezate la loc de cinste ca prefețe la cărțile unor autori tineri care bat la porțile literaturii, considerând că modul meu  de prezentare critică este obiectiv și nepărtinitor .Carte frumoasă cinste cui te-a scris. Încet gândită și gingaș cumpănită (Tudor Arghezi).