Părintele Vasile Beni: Duminica Tuturor Sfinților

                 Sfinții au avut zile de bucurie și zile de întristare. Au cunoscut boala, lipsurile, ispitele și lacrimile. Au căzut și s-au ridicat. Au greșit și s-au pocăit. Dar au avut un lucru pe care nu l-au pierdut niciodată: dorul după Dumnezeu......

     Dragii și bunii noștri credincioși!

       În prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh, Biserica ne cheamă să prăznuim Duminica Tuturor Sfinților. Nu întâmplător această sărbătoare este așezată imediat după Rusalii. Dacă la Rusalii am văzut coborârea Duhului Sfânt peste Apostoli, astăzi vedem rodul lucrării Sale în lume: mulțimea nenumărată a sfinților care au luminat pământul prin credință, dragoste și jertfă.

Această zi ne arată că Evanghelia lui Hristos nu este doar o învățătură frumoasă, ci o putere care transformă oamenii și îi face asemenea lui Dumnezeu după har.

Cine sunt sfinții? Sfinții sunt oamenii care L-au iubit pe Dumnezeu mai mult decât orice pe lumea aceasta și au împlinit voia Lui în viața lor. Ei nu au fost îngeri coborâți din cer, ci oameni asemenea nouă. Au avut slăbiciuni, au cunoscut ispite, suferințe și necazuri, dar au ales să se ridice de fiecare dată și să rămână credincioși lui Hristos.

În rândul sfinților găsim:

• apostoli și mucenici;
• ierarhi și preoți;
• călugări și pustnici;
• împărați și conducători;
• mame și tați de familie;
• copii și tineri;
• oameni bogați și oameni săraci.

Sfințenia nu este rezervată unei categorii speciale de oameni. Ea este chemarea fiecărui creștin. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Nu locul îl face pe om sfânt, ci viața lui cea virtuoasă”. Iar Sfântul Serafim de Sarov ne lasă acest cuvânt: „Dobândește pacea lăuntrică și mii de oameni se vor mântui în jurul tău”.

Ce au făcut sfinții pentru a fi înscriși în calendar? Mulți oameni cred că sfinții au făcut numai minuni. Dar mai întâi de toate ei au făcut ceva mult mai important: au trăit Evanghelia.

Unii și-au vărsat sângele pentru Hristos în vremea persecuțiilor. Aceștia sunt mucenicii. Alții au petrecut ani întregi în rugăciune și post, luptând cu propriile patimi. Aceștia sunt cuvioșii. Alții au apărat dreapta credință împotriva ereziilor și au păstorit cu dragoste turma lui Hristos. Aceștia sunt ierarhii.

Mulți au fost oameni obișnuiți care au iertat, au ajutat săracii, au crescut copii în credință și au rămas statornici în încercări. Calendarul Bisericii nu este o listă a celor celebri, ci o carte a biruitorilor duhovnicești.

Cum putem duce o viață de sfințenie în fiecare zi? Când auzim despre sfinți, uneori ne gândim că sfințenia este prea înaltă pentru noi. Dar Dumnezeu nu ne cere să facem lucruri extraordinare, ci să-I fim credincioși în lucrurile mici ale fiecărei zile.

Putem începe prin:

1. Rugăciune zilnică. O zi fără rugăciune este asemenea unei plante fără apă. Nu contează cât de lungă este rugăciunea, ci câtă inimă punem în ea.

2. Participarea la Sfânta Liturghie. Aici primim puterea lui Hristos prin Sfânta Împărtășanie și prin ascultarea cuvântului dumnezeiesc.

3. Iertarea celor care ne greșesc. Nu putem cere mila lui Dumnezeu dacă refuzăm să arătăm milă aproapelui.

4. Faptele de milostenie. Un cuvânt bun, o vizită la un bolnav, o pâine oferită celui flămând pot deveni pași spre sfințenie.

5. Lupta cu păcatul. Sfinții nu au fost oameni care nu au căzut niciodată, ci oameni care s-au ridicat mereu prin pocăință. Sfântul Nectarie spune: „Nu deznădăjdui când cazi; ridică-te cu curaj și Dumnezeu te va ajuta”.

Sfințenia începe în lucrurile mici. Mulți așteaptă ocazii mari pentru a-L sluji pe Dumnezeu, dar sfințenia începe acasă:

• în răbdarea față de cei din familie;
• în sinceritatea de la locul de muncă;
• în respectul față de părinți;
• în educarea copiilor;
• în biruirea unei vorbe rele;
• în oprirea unei judecăți asupra aproapelui.

Se povestește că într-o mănăstire trăia un călugăr bătrân care se ruga adesea lui Dumnezeu: 

— Doamne, arată-mi cine este cel mai sfânt om din orașul nostru. Bătrânul se aștepta să vadă un mare nevoitor sau un om cunoscut pentru viața lui duhovnicească. Dar Dumnezeu l-a îndreptat spre o femeie simplă, mamă a cinci copii. Uimit, călugărul a mers să o vadă. A observat că femeia se trezea înaintea tuturor, pregătea hrana familiei, își creștea copiii cu dragoste, îngrijea un vecin bolnav și seara, înainte de culcare, îngenunchea și spunea: „Doamne, iartă-mă că n-am făcut mai mult pentru Tine astăzi”. Întors la mănăstire, bătrânul a întrebat: 

 — Doamne, aceasta este cea mai sfântă? Iar răspunsul a venit în inimă: — Da. Pentru că Mă iubește în fiecare clipă a vieții ei și nu caută să fie văzută de oameni. Atunci bătrânul a înțeles că sfințenia nu înseamnă să faci lucruri extraordinare, ci să faci lucrurile obișnuite cu o iubire extraordinară. Amin!

Pr. Vasile Beni