Sfinţii Trei Ierarhi – ocrotitorii Catedralei Ortodoxe

În primele secole ale creştinismului, oamenii care luptau pentru a dobândi gloria sfinţilor erau numiţi atleţii lui Hristos. Un sfânt realizează în cursul vieţii sale performanţe duhovniceşti pe care ceilalţi oameni nu reuşesc să le înfăptuiască. Uneori performanţele sfinţilor sunt recunoscute oficial de Biserică şi figurează în calendar, însă există mulţi sfinţi neştiuţi de oameni, dar ştiuţi de Dumnezeu care ocupă o poziţie privilegiată în ierarhia cerească. Luptele lor, a celor ştiute şi a celor neştiuţi, pentru dobândirea curăţeniei necesare sfinţeniei au fost spectaculoase. Mai spectaculoase şi mult mai dure decât luptele în arene. Pentru dobândirea curăţeniei, atleţii lui Hristos luptau împotriva trupurilor lor, împotriva somnului, împotriva foamei, împotriva durerii, împotriva propriilor lor gânduri, împotriva instinctelor. Era o luptă fără milă, dusă zi şi noapte, de-a lungul unei întregi vieţi. O luptă palpitantă şi fără niciun răgaz.

Orice om poate să devină sfânt cu condiţia să-L iubească şi să-L imite pe Hristos, să împlinească învăţătura Sa dumnezeiască şi mântuitoare.

Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, au fost fericiţii care au ştiut să urmeze harul lui Dumnezeu şi să atingă această sublimă ţintă a sfinţeniei. Nimeni nu se naşte sfânt, omul devine sfânt, sfinţenia se cucereşte.

Sfinţii Trei ierarhi au trăit în veacul al IV-lea al erei creştine, numit şi „veacul de aur” pentru că acum Biserica a formulat pentru totdeauna, prin primele două sinoade ecumenice, dogma fundamentală a credinţei creştine: Sfânta Treime. Tot acum s-a alcătuit Simbolul de credinţă, dar şi alte învăţături esenţiale ale credinţei noastre. De aceea s-a spus despre Sfântul Vasile că este mintea care gândeşte, despre Sfântul Grigore că este gura care propovăduieşte, iar despre Sfântul Ioan Gură de Aur că este mâna care lucrează.

Poporul dreptcredincios i-a iubit foarte mult pe Sfinţii Trei Ierarhi, însă prin veacul al XI-lea erau unii care îl considerau pe Sfântul Vasile cel mai mare pentru că a întrecut în cuvinte pe toţi cei din vremea sa, dar împlinea prin fapte ceea ce spunea. Alţii erau de părere că Sfântul Grigore este mai mare pentru că toţi se minunau de cuvintele lui dulci ca mierea, dar mai ales de puterea şi adâncimea gândului său, alţii ziceau că Ioan este mai mare pentru că prin cuvântul său a mişcat sufletele şi inimile multora aducându-i la credinţa în Hristos. Pentru a se linişti această neînţelegere, Sfinţii Trei Ierarhi, s-au arătat în vis, episcopului Ioan al cetăţii Evhaitelor, slujeau împreună la Sfânta Masă şi îi spuneau episcopului că înaintea lui Dumnezeu ei sunt una şi astfel să nu mai fie dezbinare între credincioşi. De atunci, ei sunt prăznuiţi împreună, în fiecare an în ziua de 30 ianuarie. Pentru că au strălucit ca nişte luceferi pe bolta cerească a Bisericii creştine şi pentru că s-au dovedit a fi „mari dascăli ai lumii şi ierarhi”, şcolile teologice i-au ales ca patroni spirituali şi ocrotitori.

În peisajul bisericesc bistriţean, catedrala ortodoxă de pe strada Al. Odobescu este pusă, încă de la întemeierea ei, între anii 1927-1928, sub ocrotirea şi patronajul spiritual al Sfinţilor Trei Ierarhi. De mai bine de 80 de ani, această biserică îşi împlineşte menirea ei sfântă de a fi „cetate nebiruită pentru sufletele credincioşilor ortodocşi bistriţeni şi vatra de lumină, de căldură, de mângâiere şi de întărire a credinţei” (Î.P.S. Nicolae Colan). În zi de praznic şi nu numai, Catedrala „Sfinţii Trei Ierarhi” de pe strada Odobescu îşi aşteaptă fiii duhovniceşti spre a le împărtăşi „har peste har” şi toată binecuvântarea lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Trei ierarhi.