Pr. Vasile Beni: Sfinţii sunt nişte oameni prin care pătrunde lumina

Textul Evangheliei la prima duminică de după Rusalii:  „Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarini, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi viaţă veşnică va moşteni. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă şi din cei de pe urmă vor fi întâi (Ev. Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30)

Dragi  credincioşi!

Biserica Ortodoxă prăznuieşte Duminica Tuturor Sfinţilor în prima Duminică după Duminica Pogorârii Sfântului Duh. Prin aceasta se arată că rostul venirii Sfântului Duh în lume este sfinţirea oamenilor.De aceea cred că ar fi bine să medităm asupra învăţăturii Bisericii referitoare la sfinţenie şi patru ar fi învăţăturile la care aş vrea să mă opresc:

1.Ce este un sfânt         

În zilele noastre, a vorbi despre sfinţenie şi sfinţi, prieteni ai noştri şi rugători pentru noi la Dumnezeu, reprezintă pentru mulţi semeni un subiect în neconcordanţă cu duhul lumii de astăzi. Pentru aceştia, sfinţii sunt persoane cu trăsături ireale, care au trăit în vremuri imemoriale şi ale căror virtuţi sunt aproape imposibil de dobândit de creştinii de astăzi.          Însă trebuie să ştim că sfântul este un om care face binele și îl recunoaște pe Dumnezeu ca stăpân al vieții. Un sfânt este un om cu viață aleasă, fără să aibă conștiința că este mai bun decât alții. Sfinții l-au iubit, mărturisit și urmat pe Dumnezeu. Sfinții au devenit prin har Teofori (purtători de Dumnezeu), dar și Teofani (arătători ai trăirii în Hristos, pentru Hristos, cu Hristos). Ce este un sfânt? - Un om pământean ca și oricare dintre noi, care își face trupul și sufletul treaptă ca Dumnezeu să se coboare, să ne ierte și să ne ajute. Și ca să-și facă trupul treaptă, el trebuie să fie de o curățenie extraordinară. Sfinții sunt cei care alcătuiesc biserica triumfătoare, iar a fi sfânt după cea mai simplă definiție înseamnă a fi liber de păcate, a birui orice ispită, a rămâne curat, a te păzi și a nu face, sub nicio formă răul nimănui .Cine sunt sfinții? Fiii unor mame creștine, pentru că misiunea mamei este de a face din copiii ei fii ai lui Dumnezeu. În viața Sfinților mânia a fost înlocuită de blândețe, lenea de hărnicie, răutatea de bunătate, zgârcenia de dărnicie, vrăjmășia de dragoste, desfrânarea de curăţie, mândria de smerenie, invidia de bucuria pentru binele aproapelui, calomnia de respectarea onoarei aproapelui. Mai pe scurt în locul patimilor sau al păcatelor sfinţii au cultivat virtuţile. Fără aceste virtuți chiar dacă ne ostenim nu ajungem la sfințenie. Sfântul Simeon Noul Teolog zice: „Putem osteni cu generozitate în lupta virtuții, putem posti, putem priveghea şi practica orice fel de nevointă, totul este în zadar dacă nu luptăm să ne facem o inimă fără răutate, simplă, dreaptă, smerită, blândă. Numai într-o astfel de inimă se răspândeste, respiră si locuieste, ca într-o locuinţă plăcută, harul Duhului Sfânt".

2.Ce înţelegem prin sfinţenie

Dacă toate celelalte cuvinte şi noţiuni iau naştere şi stau într-o interdependenţă strânsă cu realităţile cunoscute din viaţa oamenilor, noţiunea de sfinţenie nu are un corespondent asemănător cu niciuna dintre toate celelalte; ea stă într-o desăvârşită legătură cu realitatea spirituală, cu Dumnezeu. Înţelepciunea, bărbăţia, dreptatea, cumpătarea şi chiar iubirea au analogii în viaţa oamenilor, dar sfinţenia este prin excelenţă cu totul altceva. După cum vedem din Revelaţia divină, sfinţenia este manifestarea în gradul cel mai înalt a Fiinţei Supreme. Sfinţenia, prin urmare, aparţine în chip propriu numai lui Dumnezeu: „Sfânt este numele Său” (Isaia 57, 15).

Sfinţenia vieţii omeneşti este idealul către care trebuie să tindă toţi creştinii. Istoria omenirii nu este numai o înşiruire cronologică de fapte şi întâmplări războinice, un simplu catalog în care se înregistrează agitaţia şi deşertăciunea secolelor, în goana furioasă spre neant, ci şi înfăţişarea acelor dramatice şi nobile frământări ale sufletului omenesc spre sfinţenie, spre reintegrarea lui în sfera superioară a unei vieţuiri fără umbre şi fără scăderi. În decursul timpului, omul a fost într-o permanentă căutare după un ideal.

Absenţa lui Dumnezeu din viaţă înseamnă absenţa virtuţii, iar absenţa virtuţii provoacă o profundă suferinţă. Fără Dumnezeu, morala este un non sens. Idealul societăţii omeneşti este în ultimă analiză sfinţenia. Sfinţind personalitatea individului, Biserica sfinţeşte de fapt ordinea socială. Biserica noastră venerează diferite categorii de sfinţi: patriarhi, prooroci, apos­toli, martiri (mărturisitori), tauma­turgi (făcători de minuni), cuvioşi călu­gări, asceţi, doctori fără de arginţi şi sim­pli credincioşi, care au petrecut o viaţă conştientă în sfinţenie. Sfinţenia vieţii oamenilor are astfel forme diferite, ca şi persoanele umane, şi fiecare îşi poate găsi în ea modul său specific de a o trăi în Duhul Sfânt şi în Biserica lui Dum­nezeu. În fruntea venerării sfinţilor, Bise­rica a adus şi aduce un cult de supra­ve­nerare Sfintei Fecioarei Maria, care a fost aleasă şi învrednicită de Dumnezeu să nască pe cale suprafirească pe Fiul lui Dumnezeu – Iisus Hristos, devenit om pentru mântuirea noastră. Această naş­tere supra-naturală a învrednicit-o pe Fecioara Maria să fie şi să rămână pen­tru totdeauna Născătoare de Dumnezeu, plină de dar, binecuvântată între femei şi să fie fericită de toate neamurile… (Luca 1, 28, 42-48).

Sfinţenia este o stare harică, la care ajung oamenii, care se curăţă de patimi şi de pornirile nărăvaşe ale trupului prin post, rugăciune şi dreaptă socoteală. Sfinţii transformă trupul lor în Templu în care locuieşte Duhul Sfânt, toate preocupările lor sunt îndreptate spre desluşirea adevărului revelat şi spre a afla darurile (talanţii), cu care au fost înzestraţi la botez, de Dumnezeu pentru a ajuta oamenii şi pentru a înmulţi slava Sa, în lume.

Sfinţenia transcede lucrurile materiale şi schimbă optica Sfântului, care reuşeşte să cunoască făgăduinţele Împărăţiei Cerurilor, încă de pe pământ, trăind în chip îngeresc.

3.Cum putem deveni sfinţi astăzi, în plină „europenizare a moravurilor”? Mai întâi, cred că trebuie să clarificăm puţin aceşti termeni, deoarece încă mai persistă o concepţie destul de spectaculară despre sfinţenie, conform căreia sfinţenia este legată întotdeauna de extaze, viziuni, minuni, posturi interminabile şamd. Însă nu este deloc adevărat. A fi sfânt nu înseamnă decât (şi, totuşi, atât de mult!) a te lăsa luminat şi transformat de harul lui Dumnezeu, a-l lăsa pe Dumnezeu să lucreze în tine, a-l lăsa să-ţi umple umanul cu divinul său.
Sfinţii nu trăiesc departe de noi; ei există şi astăzi; ne întâlnim cu ei la orice pas: părinţi, tineri, copii care se străduiesc să nu se lase luaţi de val, ci trăisc aşa cum vrea Dumnezeu. Sfinţenia este posibilă, ea este la îndemâna oricărui credincios onest, care simte că are nevoie de mai mult decât poate obţine singur sau îi poate oferi lumea. Ea nu este un standard „prea înalt” fixat de Dumnezeu, ci este calea de împlinire a noastră, ca fiinţe destinate unui proiect veşnic care depăşeşte graniţele acestei vieţi.

Trebuie să recunoaştem, însă, că este foarte greu ca, în contextul actual, omul să-şi mai păstreze integritatea credinţei şi a moravurilor şi să dorească un stil de viaţă diferit de cel promovat prin toate mijloacele de comunicare socială. Dumnezeu a devenit pentru cei mai mulţi doar un vulcan care se mai aprinde din când în când duminica sau poate nici atunci. Tocmai de aceea, a „îndrăzni” sfinţenia, adică o viaţă trăită la umbra preceptelor evanghelice, în totală dependenţă de Dumnezeu, a devenit un lucru destul de dificil. Dificil, dar nu imposibil. Pluteşte astăzi în aer o insatisfacţie generală, pe care doar redescoperirea lui Dumnezeu şi valorificarea harului pe care el ni-l trimite neîncetat poate să umple de sens şi orizont existenţele oamenilor. Societatea actuală are nevoie mai mult ca oricând de mărturisitori autentici ai valorilor umane şi creştine pentru a ieşi din ceaţa în care se află. Cu alte cuvinte, ea are nevoie de sfinţi, de persoane care l-au descoperit pe Hristos şi traduc în viaţa lor învăţătura sa.

4.Sfântul este un om prin care pătrunde lumina. I-am dat ca titlu predicii de astăzi şi el are ca temei o istorioară a unei fetiţe care trecând împreună cu tatăl ei pe lângă o biserică, vede câteva vitralii şi întreabă de ce sunt atât de întunecate. Atunci tatăl o ia de mână şi o duce în biserică, unde fetiţa contemplă aceleaşi vitralii luminate de această dată de soarele de afară. Chipul luminos al sfinţilor o fascinează. A doua zi, la ora de religie, profesoara întreabă: “ştie cineva ce sunt sfinţii?”. Fetiţa ridică două degete şi răspunde: “Sfinţii sunt nişte oameni prin care trece lumina!” Amin!

pr.Vasile Beni