Ce măsuri preventive au fost aprobate în județul Bistrița-Năsăud, urmare a focarelor de variolă ovină și caprină din județul Mureș

 

Variola ovină și caprină este o boală infecțioasă virală, deosebit de contagioasă, cauzată de virusuri din genul Capripoxvirus, familia Poxviridae, care nu se transmite la om, însă produce pagube economice majore în rândul efectivelor de rumegătoare mici prin morbiditate și mortalitate ridicată, având un impact major asupra profitabilității creșterii lor, „putând cauza inclusiv perturbări ale circulației și transporturilor respectivelor animale și ale produselor provenite de la acestea în interiorul Uniunii Europene, precum și ale exporturilor către țări terțe” (Decizia de punere în aplicare UE 2025/1954 de modificare a Deciziei 2025/1767 privind anumite măsuri de urgență referitoare la variola ovină și caprină din România).

Având în vedere confirmarea oficială a unor focare de variolă ovină și caprină pe teritoriul județului Mureș, la nivelul județului nostru au fost activate mecanismele de alertă și prevenție instituțională. Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistrița-Năsăud (DSVSA) a fost notificată de către DSVSA Mureș, că pe teritoriul judeţului Mureş a fost confirmată oficial variola ovină şi caprină. Din numărul total de focare, respectiv 4 la data curentă, un număr de 3 sunt situate în localități din vecinătatea județului Bistrița-Năsăud, respectiv pe raza UAT Vătava, Voivodeni și Suseni. La suspiciunea, respectiv confirmarea focarelor se aplică măsuri specifice, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/429 și REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2020/687 al COMISIEI de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele de prevenire şi control al anumitor boli listate. În conformitate cu prevederile legale menţionate, în cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor Mureş (CLCB), s-au stabilit zonele de restricţie (protecţie şi supraveghere) descrise printr-un cerc cu raza de minimum 20 kilometri de la focar. Conform planului de măsuri întocmit, în zona de supraveghere sunt cuprinse un număr de 26 localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud, respectiv: Ghemeş, După Deal, Ocniţa, Comlod, Orosfaia, Milaş, Hirean, Coşeriu, Valea, Valea Mare, Sopteriu, Urmeniş, Porumbeni, Gledin, Sebiş, Monor, Ruştior, Lunca, Sieut, Ardan, Posmuş, Sieu, Soimuş, Budacu de Sus, Teaca, Pinticu. Acestea sunt situate pe raza UAT: Monor, Şieu, Şieuţ, Dumitrița, Milaș, Urmeniş, Teaca şi Silivaşu de Câmpie.

DSVSA Bistrița-Năsăud informează publicul și crescătorii de animale că a fost emisă Hotărârea Comitetului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Bistrița-Năsăud Nr. 1 din data de 18.05.2026, prin care s-a aprobat Planul de măsuri privind prevenirea apariției variolei ovine și caprine pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud. Concomitent, a fost actualizată catagrafia tuturor exploatațiilor situate în zona de restricții, în care se găsesc ovine și caprine, deținătorii acestora fiind informați cu privire la riscul apariției bolii și măsurile ce se impun. Totodată, acestora li s-a comunicat dispoziția de plasare sub supraveghere oficială a exploatației prin care sunt obligați să respecte următoarele:

“- să nu scoată ovinele și caprinele din exploatația în care sunt ținute;

- să nu introducă alte ovine și caprine în exploataţie;

- să nu introducă sau să scoată nici un animal din altă specie (bovină, ecvină, porcine) în/din exploataţie fără autorizarea DSVSA;

- să anunţe telefonic medicului veterinar, cu privire la orice îmbolnăvire sau moarte a ovinelor și caprinelor deținute în exploatație;

- să nu sacrifice ovine și caprine cu modificări ale stării de sănătate fără anunţarea medicului veterinar şi să nu scoată din exploataţie produsele provenite de la acestea;

- să respecte şi să impună oricărei alte persoane care intră sau iese din exploatație (locul unde sunt crescute ovinele și caprinele) să respecte măsurile de igienă adecvate (schimbarea hainelor cu echipament de protecţie: salopetă, cisme de cauciuc; dezinfectarea încălţămintei la intrarea şi ieşirea din adăpost), necesare pentru a reduce riscul de propagare a virusului variolei ovine și caprine.”

Ca măsuri valabile în toate exploatațiile de ovine și caprine de pe teritoriul județului, s-au stabilit:

„a) menţinerea animalelor din speciile listate separat de animalele sălbatice şi de animalele din speciile nelistate;

b) implementarea supravegherii suplimentare pentru a identifica orice modificare a stării de sănătate a efectivelor, apariția mortalităţilor, cu notificarea imediată a autorităţii competente;

c) dacă este cazul, punerea în aplicare a mijloacelor adecvate de control al insectelor şi rozătoarelor şi a potențialilor eventuali vectori de transmitere a bolilor în unitate şi în jurul acesteia;

d) utilizarea metodelor adecvate de dezinfecție la intrările şi ieşirile în și din exploatații;

e) aplicarea măsurilor sporite de biosecuritate, inclusiv controlul persoanelor privind accesul în/din exploatații, precum şi mijloacelor de transport, pentru a evita orice risc de aparție a bolii de categoria A în cauză;

f) eliminarea cadavrelor întregi sau a părţilor de cadavre ale animalelor deţinute moarte sau sacrificate din speciile listate, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009.

g) informarea proprietarilor de animale din speciile listate cu privire la obligația acestora de a anunța imediat medicul veterinar de liberă practică împuternicit cu privire la orice caz de îmbolnăvire, stări morbide, mortalități; acesta va notifica asemenea situații imediat către DSVSA.”

 

            Prin Hotărârea (CLCB BN) Nr. 1/18.05.2026 s-a stabilit și Interzicerea următoarelor activități care privesc animalele din specia ovină si caprină (specii listate) și produsele obținute de la acestea:

  • “Circulaţia animalelor deţinute din speciile listate dinspre exploatații din zona de restricţii;
  • Circulaţia animalelor deţinute din speciile listate înspre exploatații din zona de restricţii;
  • Repopularea cu vânat din speciile listate;
  • Târguri, pieţe, expoziţii şi alte situaţii în care sunt adunate la un loc animalele deţinute din speciile listate, inclusiv colectarea şi dispersarea acestor specii;
  • Circulaţia materialului seminal, a oocitelor şi a embrionilor obţinuţi de la animale deţinute din speciile listate, dinspre exploatații din zona de restricţii;
  • Colectarea de material seminal, oocite şi embrioni de la animalele deţinute din speciile listate;
  • Inseminarea artificială itinerantă a animalelor deţinute din speciile listate;
  • Servicii naturale itinerante ale animalelor deţinute din speciile listate (monta naturala);
  • Circulaţia cărnii proaspete, cu excepţia organelor, obţinută de la animale deţinute şi sălbatice din speciile listate, dinspre abatoare sau exploatații de manipulare a vânatului din zona de restricţii;
  • Circulaţia organelor obţinute de la animale deţinute şi sălbatice din speciile listate, dinspre abatoare sau exploatații de manipulare a vânatului din zona de restricţii;
  • Circulaţia produselor din carne si lapte obţinute  de la animale din speciile listate, dinspre exploatații din zona de restricţii;
  • Circulaţia dejecţiilor animaliere, inclusiv a aşternutului şi a aşternutului folosit, obţinute de la animale deţinute din speciile listate, dinspre exploatații din zona de restricţii;
  • Circulaţia pieilor brute şi a celor prelucrate, a lanii , obţinute de la animale deţinute din specii listate, dinspre exploatații din zona de restricţii.”

 

“Aplicarea măsurilor în zona de supraveghere se menţine astfel:

Autoritatea competentă poate elimina măsurile de control al bolilor aplicate în zona de supraveghere numai dacă au trecut 30 zile şi dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) în zona de protecţie au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la articolul 39 din Reg. 687/2020; şi

b) un număr reprezentativ de exploatații care deţin animale din speciile listate au făcut, cu rezultate favorabile, obiectul unor vizite efectuate de medici veterinari oficiali, în conformitate cu articolul 41 din Reg. 687/2020.”


 

Director executiv adjunct,

Dr.Varga Anton-Florian

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5