Tânăr agresat de un coleg, într-un liceu din Bistrița. Polițiștii au emis ordin de protecție
Mar, 10/27/2026 - 15:41
La data de 26 octombrie a.c., polițiștii din Bistrița au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 15 ani, ar fi fost agresat fizic în timp ce se afla la școală, într-un liceu din Bistrița.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada 21–23 octombrie a.c., minorul ar fi fost agresat fizic și amenințat de către un coleg de clasă, în vârstă de 14 ani. Pentru protejarea acestuia, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, conform prevederilor legale, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Totodată, a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs faptele și a dispunerii măsurilor legale. Polițiștii tratează cu seriozitate orice sesizare privind acte de violență în mediul școlar și acționează pentru protejarea minorilor și prevenirea unor astfel de comportamente.
Citiţi şi:
- O femeie din Bistrița, de 33 de ani, și-a agresat fostul concubin și pe mama acestuia. Polițiștii au emis ordin de protecție
- Femeie din Ilva Mare, agresată de soț! Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști
- Femeie din Bistrița, agresată de soț. Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști!
- Poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu, după ce un bărbat şi-a agresat soţia şi fiica
- Scandal într-o familie din Beclean! Ordin de protecție provizoriu emis împotriva unui bărbat care şi-a agresat fosta soţie, cumnată şi soacră

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
Paul -
Mar, 16:26
Nostalgia duce cu gândul la versurile melodiei "Îmi acordați un dans ?" interpretată de marele...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:54
Sper sa nu-i mai vad niciodata la " butoane " pe toti acestia de dreapta capitalisto-burghezo-...
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:39
Activitatea de " mediere " , efectuata de persoane fara licenta in drept, este o prostie . Oricum...
Rus Augustin -
Mar, 09:58
Oare se mai spune ... „Vă rog să-mi acordați un dans ?”
cititor -
Lun, 18:44
Primăria să aloce fonduri pentru scriitorii bistrițeni!
Aniversări
În ceas aniversar, gândurile noastre de bine se îndreaptă spre părintele IOAN CLAPA, preot paroh la Feldru.
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări de bine însoțite de sănătate, bucurii, împliniri profesionale şi personale doamnei profesor dr.
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...
























Adaugă comentariu nou