Unde eşti, bade Ioane!

A sosit primăvara cu suflet de verdeaţă, cântec de păsărele, cuc singuratic, dealuri vesele, oameni împovăraţi de gânduri şi doruri – mii, ape plângătoare sau vesele, zâmbete de soare sau plâns de nori.

Ce ne interesează toate acestea când câmpurile rămân nelucrate şi plâng gândindu-se că oamenii au plecat peste hotare şi le-au lăsat de izbelişte?!

Dacă eşti cât de cât romantic (ce cuvânt demodat!) şi treci prin „patria” lui Coşbuc sau Rebreanu, admiri moara preotului Sebastian sau pe Ion sărutând pământul îţi vine să plângi gândindu-te la pădurile tăiate şi câmpurile nelucrate...

Ce să-i faci?! Asta e viaţa, ar zice cineva mai pragmatic. Lumea merge înainte ... Toţi sunt domni şi doamne ... Cuvântul lele şi bade a dispărut din vocabularul activ al limbii române. Tanti sau nene este o mândrie pentru ei sau să trecem peste asta ...

Poetului plaiurilor năsăudene îi plăcea când i se spunea „Badea George” şi nu-i era ruşine deşi era fecior de preot.

Mihai Eminescu era alintat de Ion Creangă prin „Bădie Mihai” în timp ce corespondau şi-şi spuneau ofurile ... În „Ţara Năsăudului” fratelui mai mare i se spunea „BADE” iar surorii „LELE” ca semn de respect, cuvinte ce înlocuiau tată sau mamă.

Oare de ce le-ar fi ruşine „doamnelor” sau „domnilor” (ce nu au studii!) din zilele noastre de aceste nume de cinste cândva?

Liviu Rebreanu a surprins pe Ion sărutând pământul şi l-a nemurit în romanul cu acelaşi nume; am văzut o „lele Mărie” plângând de dragul şi dorul pământului că rămâne nelucrat, că-i în vârstă şi nu-l mai poate lucra ...

Atunci „doamnelor şi domnilor” de la sat, care iubiţi tradiţiile doar pe „sticlă” (ecran), luaţi sapa, grebla şi celelalte şi nu vă fie frică că pământul lui Dumnezeu nu vă va răsplăti şi nu veţi primi roadele sale binecuvântate. Atunci nici nu veţi plânge întrebând „unde eşti, bade Ioane?” şi nu veţi aştepta de la guvernanţi mila cerului ...

Hristos a înviat!

Cinstiţi dragi ţărani această zicere nu ca o simplă formulă sau ca o tradiţie ci ca Lumina Domnului să se reverse în inimile voastre prin fapte şi hărnicie nu vorbe goale.

Atunci Dumnezeu va păşi printre noi luminând cu puterea Sa cerul şi pământul sufletului nostru şi nu ne vom întreba: „unde eşti, bade Ioane?”

A. B.