Melania Cuc: Noul Babilon? Limbi amestecate, păduri de sticlă și sticlă

Nu am rău de înălțime, urc, cu liftul, etajele  unui bloc-turn dintr-un megalopolis imaginar, dar care a spart toate recordurile în construcții civile.  Ca om, contemporan, mi s-a împlinit visul:  am cucerit orizontul, că mai am o leacă și îl pot atinge pe umăr pe  Dumnezeu însuși; ceea ce nici Michelangelo nu a îndrăznit să ducă până la capăt, în celebra lucrare din Capela Sixtină. Nu, nu e vorba despre mine ca persoană, ci de noi, ca oameni.

Între om și Dumnezeu a rămas un spațiu de rezervă foarte îngust. O fâșie de siguranță.

Omul din megalopolisuri a dorit și a reușit să se adapteze.  Viața într-un mediu perfect controlat este un vis sau realitate? Din toate câte puțin, deocamdată.

Romanticul de până mai ieri s-a metamorfozat într-un individ pragmatic, experimentează pe pielea și cheltuiala sa, viitorul.  Meseria lui e riscul.

Organismul uman a fost gândit biologic și psihic, pentru a-și putea schimba habitatul? Va rezista omul în „nacele” suspendate între cer și pământ? Să sperăm că da, pentru că aveam exemple de tot felul. De la Simeon Stâlpnicul, care a ales să viețuiască  pe un stâlp, pentru  a ajuta la mântuirea păcatelor omenirii.  Alții, oameni moderni,  aleg experimentul și apartamentele-smart, așa cum nu mai vedem doar în filmele documentare de ultimă generație. China pare să fie pe locul întâi dar trendul atinge multe alte țări cu potențial economic. Excelsior!

În răstimp, nimic nu s-a petrecut nou și încurajator în biologia umană, nimic nu ne încurajează să credem că un altfel de habitat ne-ar face mai sănătoși, mai deștepți, mai empatici.

Materialele de construcție compozite s-au inventat demult, arhitecții au imaginație și câmp de lucru. Același  om care acum o jumătate de secol își purta turma de capre pe pășune și adormea fără să aleagă unde, azi tânjește după un apartament tixit cu aparate sofisticate. Tehnologia confortului s-a impus rapid. Viitorologii ne spun că :mai sus, mai repede e mai bine, că aceasta  este direcția.  Verticalizarea urbană, blocurile tot mai înalte,  orașele administrate de algoritmi ne hipnotizează!

Dar cine conduce acest proiect, halucinant totuși? Corporațiile imobiliare, guvernele care înfruntă inerția urbană clasică și investitorii cu ochii țintiți pe profit. Popoarele, oamenii, experimentează întâi din curiozitate, apoi se obișnuiesc, devin dependenți și se contopesc cu proiectele complexe și extrem de îndrăznețe.

La scară mai mică, și în urbanul din provincie, lucrurile merg în acest sens.  Tentația e mare, dar și riscurile. Dar nu  doar altitudinea este problema, ci și izolarea în bula și   abundența luminii; geamurile  sunt supradimensionate, pereții vitrați  atrag hipnotic să îți imaginezi, să  dai din aripi. Omul nu este pasăre, nu are cum să zboare fără motoare.  Și totuși, zgârie-norii nu mai sunt noutate, iar oamenii s-au obișnuit atât cu beneficiile, dar și cu temerile pe care le implică (vezi evacuarea răniților din Blocurile Gemene din SUA, după atacul terorist din urmă cu câțiva ani, evacuările în timpul unor cutremure etc).

Unii climatologi trag  semnal de alarmă: turnurile locuibile de sticlă intensifică efectul de „insulă termică urbană” și consumă cantități uriașe de energie pentru climatizare.”Înălțimea unui bloc de locuințe nu înseamnă neapărat și armonie cu natura pe care vrem să o reducem la o seră sofisticată,  mai degrabă  ne duce la izolare.

Studiile există, au intrat  deja în arhive. Un exemplu care trebuie să ne dea de gândit este Pruitt-Igoe, complexul modernist din St. Louis, simbol al speranței în anii ’50–’60, demolat după doar două decenii, pentru că devenise epicentrul alienării și declinului social. O utopie verticală s-a sfârșit prin eșec absolut.

În alt capăt al lumii, în Asia, orașe întregi, clădiri rezidențiale și centre financiare au fost abandonate. În China, aproape 90 de milioane de apartamente sunt goale — constituie o „bombă” doar temporar neutralizată . Situația nu e deloc promițătoare: cine să le locuiască în plin declin demografic și cu criza economică la ușă?

De pe surse aflăm că unul dintre simboluri este Goldin Finance 117 din Tianjin: un zgârie-nori de 597 m, ridicat  2015, dar abandonat încet, încet. Recent, lucrările au și fost reluate, dar cu grijă și cu termene limită impuse.  Dezastele imobiliare nu sunt cazuri izolate, sunt eșecuri financiare, pentră că uneori, graficul demografic, politica viitorului și mai ales starea firească, sufletul omului sunt factorii-cheie care  pot  ridica și demola metropolele viitorului.

Arhitecții au ambiții, ca toți creatorii, nu o data plusează,  exclud să pună în echilibru natura cu verticalitatea  construcțiilor artificiale. În timpul unui cataclism natural, locuirea în zgârie-nori poate avea un destin tragic. Nu e vorba despre construcția în sine, care rezistă, ci de  carnea, oasele, creierul și sufletul omuluii. Cât rezistă organismul uman în această schimbare colosală?

Între emanciparea și alienarea colectivă este o linie tare, tare subțire. Sigur, orașele-smart își au rostul lor, dar longevitatea lor este incertă încă.

Pe ansamblu, trăim deja într-un Turn Babel? Răspunsul poate fi colectiv. Până una- alta ne fascinează progresul umanității, așa galopant și obraznic cum este el astăzi și cum a fost de pe când lumea era la început de Lume.