Apa, transformată în energie verde pentru comunitatea din Parva. A fost inaugurată microhidrocentrala de pe râul Rebra, din fonduri norvegiene

În zi de mare sărbătoare creștină – Sfântul Mucenic Gheorghe, simbol al biruinței și al curajului -  comunitatea din Parva a inaugurat un proiect energetic de anvergură, unic în peisajul județean și nu numai: „Microhidrocentrală cu baraj pe râul Rebra – MHC Parva”, o investiție de aproximativ 2,1 milioane euro.

 Senatorul Cristian Nicula, primarul Nicolae Moldovan – prim-vicepreședinte al Asociației Orașelor din România, primarul Emil Drăghici – președintele Asociației Comunelor din România, consilierul Monica Săsărman, primari din Republica Moldova și din județele Bistrița-Năsăud și Suceava, au fost alături de  primarul Ioan Strugari și oamenii locului, pe de o parte pentru a-și arăta aprecierea față de astfel de obiective asumate de echipa administrativă de la Parva, pe de altă parte, într-un schimb de bune practici în absorbția fondurilor nerambursabile.

Lucrările, personalul și întreaga comunitate au fost binecuvântate de părintele protopop de Năsăud, Ovidiu Sermeșan, alături de preotul paroh Florin Nalaț.

Călin Bohuș, Camelia Manoliu și Gheorghe Mariș de la compania 4C Proiect Consulting sunt parte importantă a acestui proiect  - atât pe partea tehnică, cât și ca obținere a finanțării – investiția fiind pusă în operă de firma CML.ro.

Ideea acestei microhidrocentrale a pornit în luna martie a anului 2021, în plină pandemie și a curs ceva apă pe Rebra până a putut fi dusă la îndeplinire.

Proiectul a beneficiat de un grant în valoare de 1.823.600 Euro oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturi SEE în cadrul Programului pentru Energie în Romania – Apelul 1.1: “Creșterea capacității de furnizare a energiei regenerabile – Hidroenergie” – Energie regenerabilă, respectiv “Mai puțină energie cu emisii ridicate de dioxid de carbon și o securitate sporită a aprovizionării“.

Lucrarea de tip baraj din beton de greutate, este compusă dintr-un zid de încastrare în rocă, o scară de pești de peste 100 m, care face posibilă trecerea peștilor din zona aval în zona amonte și invers, cu o diferență de nivel de peste 10 m, o golire de fund prin care se realizează spălarea de aluviuni, urmează apoi captarea apei pentru turbină hidraulica, generându-se energie care este încărcată în sistemul energetic național. Sunt echipamente care asigură descărcarea apelor mari la viitura- 2 stavile metalice de 9 m și grosime de 2, 7 m, iar la mărirea debitului, are reglaj automat, iar soft-ul informatic trimite si atenționări la persoane desemnate. Vorbim de tehnologie de ultima ora din Austria, dar și cu o serie de  componente produse în România.

Lacul de acumulare are un volum de 42.000 de metri cubi.

Microhidrocentrala are o capacitate instalată de 0,32 MW, care generează 1.902 MWh/an, energie verde cu zero emisii de CO2 pe întreaga durată de viață proiectată a unității, iar dacă această energie ar fi vândută, ar aduce încasări de 200.000 euro.

MHC Parva va asigura energia electrică pentru 11 instituții și obiective publice, respectiv: sediul primăriei Parva, centrul de informare turistică, școala cu clasele I-IV, școala cu clasele V - VIII, terenul sintetic de fotbal, căminul cultural, stația de tratare a apei potabile, stația de pompare apă potabilă, centrala termo-electrică, școala cu clasele V -VIII (doar o mică parte din necesarul de căldură) și va asigura iluminat public pentru toată comuna.

Practic, odată cu finalizarea acestei microhidrocentrale, comunitatea se apropie cu pași hotărâți de un viitor mai sustenabil, cu acces la energie verde și cu beneficii durabile pentru mediul înconjurător.

Această investiție aduce și alte beneficii – posibilitatea de a folosi bărci de agrement pe lac, rafting controlat pe timpul verii, dar și o sursă de apă importantă în condițiile dezvoltării unor alte facilități și creșterii necesarului de consum, după cum explica edilul comunei.

Parva este o comunitate cu rîdăcini adânci și viitor îndrăzneț, dacă ne gândim și la proiectele viitoare, printre care puntea suspendată de pe Valea Rebrei, care va pune această comună pe harta turistică a Europei.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5