Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit "Căsuța cu Povești" Bistrița reamintesc bucuria lecturii în comunitate
Cu prilejul Zilei Internaționale a Cărții, Grădinița cu Program Prelungit Căsuța cu Povești Bistrița a desfășurat o acțiune de suflet, menită să promoveze lectura și generozitatea în rândul celor mici. Sub egida UNESCO și în colaborare cu Asociația OvidiuRo, toate grupele din cadrul unității s-au implicat activ într-o campanie de donare de cărți, reușind să aducă un plus valoare comunității locale.
Sprijiniți de părinți, copiii au adunat numeroase volume ilustrate cu care au îmbogățit cele trei biblioteci stradale din orașul nostru. Inițiativa a fost primită cu entuziasm, atât de către cei mici, cât și de părinți, care au văzut în această acțiune o oportunitate de a cultiva dragostea pentru lectură încă de la vârste fragede.
Ne dorim ca fiecare copil să descopere magia cărților și să înțeleagă cât de important este să dăruiești. Prin acest gest simplu, dar plin de semnificație, am reușit să aducem zâmbete și să încurajăm lectura în comunitatea noastră, a transmis colectivul de cadre didactice.
Bibliotecile stradale din orașul nostru oferă acces liber la lectură pentru toți cetățenii, indiferent de vârstă. Donația realizată de micii preșcolari contribuie la diversificarea fondului de carte și la promovarea schimbului de volume între cititori.
Acțiunea organizată de Grădinița cu Program Prelungit Căsuța cu Povești demonstrează, încă o dată, că educația începe prin exemple concrete și prin implicarea activă a comunității. Prin gesturi simple, dar pline de generozitate, copiii învață nu doar să iubească lectura, ci și să devină cetățeni responsabili și implicați.
Colectivul grădiniței Căsuța cu Povești
Citiţi şi:
- Petrecere în pijamale la "Căsuţa cu poveşti"
- De 50 de ani se scriu povești la Grădinița "Căsuța cu povești" Bistrița! Eveniment festiv dedicat doamnelor educatoare de dir. Rodica Brănişteanu
- Poliţiştii au predat "ABC-ul circulaţiei" preşcolarilor de la Grădiniţa "Căsuţa cu poveşti"
- Toamna, celebrată de copii și părinți la Grădinița cu Program Prelungit "Căsuța cu povești", Bistrița
- De 50 de ani, se scriu cele mai frumoase povești la “Căsuța cu povești” din Bistrița
























Adaugă comentariu nou