De 50 de ani se scriu povești la Grădinița "Căsuța cu povești" Bistrița! Eveniment festiv dedicat doamnelor educatoare de dir. Rodica Brănişteanu
Căminul nr. 11 din Bistriţa, cunoscut acum sub denumirea de Grădiniţa cu Program Prelungit „Căsuţa cu Poveşti”, chiar dacă dăinuie de 50 de ani, rămâne mereu acel spaţiu mirific, încărcat de poveşti, cu educatoare şi copii minunaţi. 50 de ani de când fiinţează această unitate şcolară, devenită un etalon al învăţământului preşcolar judeţean şi naţional, este şi astăzi o unitate de referinţă. Momentul aniversar a oferit ocazia directoarei de astăzi, Rodica Brănişteanu, să organizeze, la Centrul Cultural „George Coşbuc” din Bistriţa, sărbătoarea celor care în urmă cu o jumătate de veac au deschis porţile căminului, prin inimile sutelor de copii care au învăţat atunci şi aici primele propoziţii ale devenirii lor ulterioare.
„În semn de recunoaştere şi preţuire a meritelor deosebite pentru activitatea desfăşurată şi pentru dăruirea cu care au condus primii paşi spre cunoaştere ai copiilor care au trecut pragul Grădiniţei cu Program Prelungit „Căsuţa cu Poveşti” Bistriţa”, se specifică, pe Diploma de Excelenţă, înmânată educatoarelor senioare de ieri, astăzi pensionare, dar care tot mai spun poveşti nepoţilor şi chiar strănepoţilor.
Cu litere de aur rămân înscrise în Cartea de Onoare a grădiniţei directoarele: Dorina Someşan, Emilia Săsărman, Lucia Valea şi, pentru foarte scurt timp, Codruţa Găzdac, precum şi educatoarele: Mia Chendrean, Florica Moldovan, Veneţia Prundaru, Ileana Tanco, Aurica Linca, Lucreţia Baciu, Cuharec Babuci, Elena Gaspar, Nastasia Bodale, Maria Păcuraru, Maria Rusu, Aurica Olinca, S. Petruţa.
„Au trecut 50 de ani de când am trecut pragul Grădiniţei nr. 11 care va deveni „Căsuţa cu Poveşti” minunate şi locul regăsirii bucuriei şi frumuseţii sufleteşti. Ce este mai nobil şi mai plin de satisfacţii decât să modelezi pe cei mici, să le deschizi cartea vieţii. Era o zi de octombrie 1971 când, intrând în sala de grupă, am cuprins cu privirea toată bucuria şi curiozitatea ce se degaja din ochii scânteietori ai celor mici. De atunci şi până la pensionare, grădiniţa a fost o adevărată Dumbravă minunată. Aici, în această unitate au crescut şi au învăţat primele litere ale alfabetului fetele mele, apoi, după ani, şi cele trei nepoate. Şi acum pot să spun că am îmbrăţişat o profesie care mi-a dat energia pe care am transmis-o mai departe, o meserie făcută din inimă pentru inimile celor mici”, ne-a spus fosta directoare şi educatoare Emilia Săsărman.
Lucia Maria Valea a fost directoarea căminului din 1989 până în anul 2009, o perioadă complexă sub toate aspectele, cu realizări multiple pe plan material şi didactic, dar mai cu seamă cu realizări ce ţin de educaţia copiilor. „E o profesie grea pentru că totdeauna cei mici te simt şi dacă nu faci totul din inimă e dificil să-i înţelegi şi să lucrezi cu ei. Din 1972, de când am intrat în „Căsuţa cu Poveşti” am ştiut că mă voi identifica cu viaţa prichindeilor pe care trebuie să-i înţelegi, dar mai ales să-i iubeşti. Deşi vreme de 20 de ani am fost directoare, am trăit tot în universul copiilor. Mi-a plăcut să mă joc cu ei, să le fiu partener, să le trezesc dorinţa şi curiozitatea de a descoperi ei înşişi lumea, de a-i face părtaşi la propria lor devenire. Sunt pensionară dar gândurile mele mă poartă şi acum spre locul acela unde mi-am găsit sute de prieteni din rândul copiilor şi pe care astăzi întâlnindu-i, fiind părinţi şi bunici, îmi mulţumesc pentru tot ceea ce am făcut pentru ei”, a spus Lucia Valea.
De mai bine de 50 de ani, în Bistriţa, există o „Căsuţă cu Poveşti”, cu Feţi frumoşi şi Ileana Cosânzene, cu prinţese, cu Albă ca Zăpada şi sute de pitici. Directoarea de astăzi, Rodica Brănişteanu, a reuşit, continuând tradiţia şi experienţa bună a celor de dinainte, să facă, prin dotări, modernizări, prin întregul proces de educaţie, ca această unitate să rămână acelaşi reper de calitate al învăţământului preşcolar. Directoarea Rodica Brănişteanu a avut fericita idee, îmbrăţişată cu căldură, de a reîntâlni elita învăţământului preşcolar de acum o jumătate de veac. „Faptul că unitatea noastră se menţine în topul celor mai performante grădiniţe din judeţ şi din ţară datorăm şi educatoarelor ce au funcţionat aici. Lor, tuturor deopotrivă, mulţumim sincer pentru ceea ce au realizat de-a lungul anilor, faptul că aici s-a făcut o educaţie de înalt nivel. Performanţa celor de acum o jumătate de secol este continuată şi astăzi de cele 26 de educatoare ce au în grijă 326 de copii. De-a lungul anilor, aici au învăţat peste 15.000 preşcolari”, ne-a spus Rodica Brănişteanu.
Omagierea educatoarelor senioare de la Căminul 11 a avut loc în cadrul Conferinţei Internaţionale „Educaţie, experienţă şi profesionalism”, iniţiată şi organizată de Rodica Brănişteanu, care merită toate felicitările, cu participarea unor personalităţi marcante ale lumii universitare şi preuniversitare din ţară şi de peste hotare.
Cei mici, îmbrăcaţi în frumoase costume populare, au oferit un program artistic încărcat cu multă sensibilitate şi talent interpretativ, primind aplauzele celor prezenţi.
Citiţi şi:
- Zilele Porţilor Deschise la Grădiniţa “Căsuţa cu Poveşti”
- Trei numiri la Inspectoratul Şcolar Judeţean!
- La mulți ani, doamnei Rodica Brănișteanu, director al Grădiniței „Căsuţa cu Poveşti” Bistrița!
- Un proiect derulat de Grădiniţa “Căsuţa cu Poveşti”, implementat de minister la nivel naţional
- La mulţi ani, RODICA BRĂNIŞTEANU, director Grădiniţa „Căsuţa cu poveşti” Bistriţa!
Adaugă comentariu nou