Icu Crăciun: Presa începutului de secol 20. ALBINA din 1912 (6)

Continuăm cu spicuiri din raportul întocmit de secretarul Despărțământului ASTREI, Emil Tișca, publicat în Albina din 1912.

 

19. Năsăud

            S-au ținut prelegerile:

  1. Însemnătatea Asociațiunii.
  2. Importanța reuniunilor de consum de Ioan Pecurariu, profesor gimnazial în Năsăud.
  3. Poetul Vasile Alecsandri și scrierile lui („cetire din părțile alese ale scrierilor lui”) de Dr. Nicolae Drăganu, profesor.
  4. Ceva despre negoț de Emil Tișca, șef-contabil la Năsăud.

Președintele adunării și delegat al comitetului: Ioan Pecurariu, profesor. Prezenți circa 400 ascultători.

  1. Însemnătatea tovărășiilor de Emil Tișca.
  2. Sfaturi despre creșterea copiilor de Ignat Seni, învățător la Năsăud.
  3. Viața și operele lui Creangă de Victor Motogna, profesor în Năsăud.
  4. Sfaturi pentru păstrarea sănătăței de Emil Tișca, șef-contabil la Năsăud.

Președinte al adunării și delegat al comitetului: Ignat Seni, învățător pensionar în Năsăud. Prezenți circa 450 ascultători.

  1. Asociațiunea și chestia economică de Ioan Pecurariu, profesor în Năsăud.
  2. Despre poetul Coșbuc, Viața și operele lui, părți alese din Războiul pentru neatârnare și Povestea unei Coroane de oțel de Dr. Valeriu Seni, profesor.
  3. Icoane din viața Mântuitorului de Emil Mărcușiu, profesor („proecțiuni luminoase”).

Președinte și delegat al comitetului: Ioan Pecurariu, profesor. Prezenți circa 500 ascultători.

  • Însemnătatea economică a Asociațiunii de Dr. Tudor Moisil, avocat în Năsăud.
  • Viața și operile lui Sadoveanu, părți alese din scrierile lui de Vasile Bichigeanu, profesor.

Președinte al adunării și delegat al comitetului: Dr. Tudor Moisil, avocat. Prezenți circa 400 ascultători.

Biblioteca agenturii Năsăud avea circa 300 opuri care au fost „cetite în anul expirat de peste 2000 țărani. S’au pus bazele unei reuniuni de înmormântare și s’a proiectat înființarea unei prăvălii pentru vânzarea celor trebuincioase la înmormântări. „În luna Aprilie s’a deschis prăvălia Reuniunii de consum și valorizare din Năsăud. (…) Pentru inteligenți s’au ținut în sala cea mare de gimnastică dela liceul românesc local prelegeri din partea domnilor profesori (…), cari au fost întrețăsute cu tot felul de producțiuni muzicale, teatrale. O parte mare a acestor prelegeri a fost împreunată și cu proiecțiuni luminoase. Prelegerile acestea au fost foarte bine reușite”. (va continua)

                                                                                       Icu Crăciun

 

                                                                      

 

                                                                                                    

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5