Cornel Cotuțiu: HIBĂ, HIBRID

Cel dintâi (,,Hibă’’) îl folosesc, în rostire voit populară, românii din Ardeal. Se vrea o referire la un aspect depreciativ, la un defect, cusur, dizarmonie.

            Da, dar pe aceeași pagină a Lexiconului românesc e inserat cuvântul ,,Hibrid’’. E un neologism preluat fie din vocabularul francez, fie din cel german. 

            Da, dar în Munții Apuseni moțul Ion nu știa el de vocabula neologistică. El îi spunea nevestei: ,,Tu, Mărie, îi bai, fata noastră vrea o hibă, vrea să se mărite’’.

            Dar, pentru a face referire la (să zicem) încrucișarea a două plante, a două specii, românul de pretutindeni este înțeles în cosecință, când consideră că planta cutare e un hibrid încă în cercetare.

            Și deodată, proaspătă, se ivește o sintagmă preluată pe toate meridianele. ,,război hibrid’’.

            Glăsuitorii de pe ramurile politico-economico-sociale dau a căuta îndată înțelesurile expresiei ,,război hibrid’’.

            Nu e mai puțin adevărat, să recunoaștem, vechimea (și sinonimele) cuvântului ,,război’’.

            Suntem categoric convinși că nu se vrea război – morți , durere, frustrări fără sfârșit.

            Cred că inventatorii acestei spuneri – ,,război hibrid’’ – o folosesc pentru a evita, finalmente, conflictul real. E echivalent cu replica adolescentină ,,Lasă-mă să te las’’.

Cornel Cotuțiu