Poetul MIHAI VASILE BUJOR a plecat să scrie versuri pentru corul îngerilor

„Primește-mă în casa Ta,

Primește-mă cu bine.

Presimt că acolo-i locul meu

Să fiu alăturea de Tine.”

(Mihai Vasile Bujor - Dorință divină)

 

Aceasta a fost ultima dorință a poetului Mihai Vasile Bujor, cel care ne-a părăsit după o grea suferință și a plecat să scrie versuri pentru corul îngerilor. Și astfel Mihai Vasile Bujor continuă șirul  scriitorilor năsăudeni care au părăsit în ultima vreme masa de scris și au ales să scrie într-o lume mai bună. Virginia Brănescu, Leon Catarig, Floarea Pleș și Mihai Vasile Bujor sunt ultimii care au ales această cale după ce și-au făcut datoria și au lăsat în urma lor cea mai de preț moștenire ce poate fi lăsată urmașilor: cărțile lor!

Mihai Vasile Bujor a lăsat iubitorilor de literatură și frumos un număr de opt cărți de poezie și mai avea manuscrise pentru câteva cărți: „Eu și satul”, Editura Solon Bistrița, 2021, „Memoria cuvintelor”, Editura Solon Bistrița, 2021, „Slove din lumini și umbre”, Editura Solon Bistrița, 2021, „Ingredient de prețuire”, Editura Solon Bistrița, 2022, „Vis al gândului”, Editura Solon Bistrița, 2022, „În dans cu viața”, Editura Solon Bistrița, 2023, „Inimă ceteră”, Editura Solon Bistrița, 2024, și ultima, „Anotimpul veșniciei”, Editura Solon Bistrița, 2025, despre care mărturisea în urmă cu ceva timp că o va prezenta cititorilor în această primăvară, dacă sănătatea îi va permite.

Defectul fizic de care suferea nu l-a împiedicat să scrie zi de zi și să fie foarte sociabil cu toți cunoscuții, apropiații și colegii de condei din „Liga Scriitorilor Români”, Filiala Năsăud, din care a făcut parte. Stau mărturie aprecierile scriitorilor și ale iubitorilor de literatură:

Președintele Ligii Scriitorilor – Filiala Năsăud, Ioan Mititean, aseamănă cărțile lui Mihai Vasile Bujor cu niște construcții durabile: „De pe masă ne zâmbeau cărțile sale ca niște vile înălțate de domnul Bujor, nu din cărămizi, ci din cuvinte, ca un vrednic prinos adus omeniei și satului al cărui fiu vrednic este. Comorile ce ne zâmbeau de pe masă reprezintă chemarea vieții sale, o modalitate de oglindire a sinelui. Aceste vile, clădite cu frământarea sufletului său, sunt numerotate și botezate cu un tot al emoțiilor trăirii și sufletului din care au țâșnit.”

Jurnalistul Ioan Lazăr spune că „Mihai Bujor se împarte în toți de drag de om, mereu cu o făclie în inimă, dovedind un viu har poetic, ce dă limbii forță și vigoare.”

Preotul Ioan Bujor, fratele autorului, spune că „aceste cărți conțin trimiteri și mesaje în favoarea binelui, a frumosului și credinței străbune”.

            Scriitoarea Rodica Fercana face următoarea caracterizare: „Poetul prezintă în versuri, cu nostalgie, momentele trecute prin clepsidra timpului și privește scrisul ca pe o fereastră spre lume. Dânsul a adaptat modernismul în poezie, iese din tiparul clasic al versurilor rimate și se axează mai des pe versul alb, combinat uneori cu stihuri cu rimă.”

            Directorul Editurii SOLON, Dorin Radu Barna, afirmă: „Autorul își duce existența pe drumul spinos al creatorilor de poezie, uneori cu o recunoaștere intrinsecă, alteori cu fantasmele și îndoielile specifice poetului, dar un lucru este cert: creațiile sale sunt într-o continuă ascensiune.”

Scriitoarea Marilena Toxin spune că „Poeziile lui Mihai Vasile Bujor sunt izvoare cu apa vieții veșnice. Ultimul volum de poezii, „Anotimpul veșniciei” deschide o nouă ușă pentru a intra în câmpul ceresc al dumnezeieștilor învățături, care în mijlocul vijeliilor și valurilor lumii, rămân neclintite și adevărate.”

            Bunul Dumnezeu să-i asculte mesajul și să aibă parte de iertarea Sa cerească.

„Izvor de iertare ești, Doamne,

Al sufletului ce nu doarme.

În mersul lumii,

Pe calea deșertăciunii.”

(Mihai Vasile Bujor - Izvor de iertare)

                                                                                                                      Macedon Tofeni

Redactor-șef Revista „GLASUL ARMADIEI”

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5