MONTAGNE RUS, care va să zică – de Cornel Udrea (Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2019)

Care va să zică, titlul se traduce prin „Parc de Distracții”, plus subtitlul „Pamfletarium”, de unde rezultă o mare contradicție în termeni. Prima constatare este aceea că pamfletul nu este o construcție literară în urma îngurgutării căreia trebuie să te prăpădești de râs. Nu, nici poveste. Pamfletul (termen care, în lumina noilor norme gramaticale promovate de Guvernul României, se pronunță și scrie PANFLET) este genul literar care trebuie să pună pe gânduri orice ascultător sau cititor, și nu pe orice fel de gânduri, ci pe gânduri văpsuite până la negru, care gânduri trebuie musai să devină răscolitoare și neliniștite până la găsirea soluțiilor de remediere a tarelor pe care le reclamă un text pamfletar.
Prin urmare, Parcul de Distracții gândit și creat de Cornel Udrea este spațiul, un spațiu vast, cât o țară, în care autorul invită la întruniri, ședințe, mitinguri de „brainstorming” pentru găsirea celei mai grozave idei a fericirii de a salva ce se mai poate salva din societatea socialist democrat liberală, creată în România cu începere din 1990, a tot ceea ce încă mai conține în manifestările sale naturale: normalitate, firesc, sănătate, pentru ca abia de la aceste stări pornind să încercăm prin dotare, sensibilitate și fantezie să construim o societate prosperă, temeinică, neîncrâncenată, nicidecum o „democrație originală” pentru un „stupid people” regurgitate de Ion Iliescu și Silviu Brucan în februarie 1990, iar astăzi puse în practică de Liviu Dragnea, Șerbănescu, Niculicea, Iordache, Toader, Dăncilă.
Cornel Udrea, înarmat cu nemaipomenitele/răstocitele sale unelte de lucru, cuvintele, pornește lecția, lecțiile de însănătoșire grabnică, mai întâi a ceea ce a mai rămas sănătos, concomitent cu încercarea și efortul de reșapare spirituală a întregii societăți, chiar cu riscul de a se observa peticile aplicate o perioadă deloc scurtă.
Prima lecție se referă la circumstanțele în care se află într-o continuă și neobosită mișcare întreaga societate cu întregile sale angrenaje și pârghii, politice, economice, financiare, juridice și etc., de sănătate, cultură, învățământ. Prima este declarația de imparțialitate, enunțul că autorul din el nu are nimic cu partidele politice (conducătoare și neconducătoare, aflate la putere și în opoziție), ci doar cu anumiți oameni de partid și apropiații lor, care se folosesc de partid/partide cu maximă eficiență, supuși sinecurizați, așezați pe jilțuri instituțional-administrative, în locuri bine protejate de brațul legii, braț cam lovit de parkinsonism, spre satrisfacția gospodinelor asudate, a revoluționarilor cu pamperși tricolori, pândind de la ferestre trecerea coloanei protestatare pentru a le arunca în cap conținutul oliței de noapte, protestatară și aceasta.
Comentează critic prestațiile neprofesioniste, conduse de adrenalină, de amestecuri toxice de ură și mizerie morală ale celor ajunși la putere. Comentează imbecilitatea, lipsa de oxigen la sinapse, care produc discursuri antologice, la concurență cu scrierile umoriștilor.
La final de an, cum se procedează cu prilejul ocaziei înnoirii a ceva, autorul declară că vrea să uite anul 2018 pentru că a fost anul ipocriziei în formă continuată, și dă doar un exemplu, prin care s-a promis bătrânilor cu punga de medicamente pe noptieră, că în 2022, aici în România, va fi o filială a Raiului, unde cu banii primiți în plus vor putea cumpăra zilnic câte un kilogram de fericire fără os.
O parte dintre fețele pe care le prezintă PSD ca fiind carismatice și „sacrocsancte” pentru Partid, ca Florin Iordache, Nicolicea (ăstuia nu-i reține nimeni „pronumele” pentru că nu are), Șerban Nicolae, reprezintă patrulaterul politic de forță al României de azi! Patrulaterul de aur al Justiției pe persoană fizică. Ei recunosc că deasupra lor locuiește, călare și cu suliță la purtător, chiar Viitorul României. Viitorul țării se ocupă de șefia Parlamentului, de deconspirarea corupției la alții, a lui Soros și a paralelilor, de evaluări asupra forței exterminatoare prin pulaneală și gazare exercitate împotriva propriului popor sub formă de donații din avutul obștesc. Toți acești sus-puși au liceul și doctoratul, unele dobândite în R. Moldova, pentru că, în sacrificiul pentru patrie, cel mai bine la putere și creștinește este ca oamenii și mai ales Șefu' să scape de insomnii.
”Montagne Rus...” e de așa natură scris și conceput subversiv/encomiastic – cum ar zice poetul Eugen Barz, care deplânge sincer starea de decădere morală a românilor, datorată în primul rând lipsei de verticalitate a mijlocelor de informare în masă, majoritatea mercenarizate – încât volumul ar trebui citat pe săturate din paragraf în paragraf. Autorului nu-i scapă nimic dintre cele ce se petrec la toate nivele de conducere ale patriei: Guvern, Parlament, Justiție, ministere de importanță strategică, finanțe, bănci, mediu de afaceri! Iar cartea suferă de o mare hibă, este extrem de concentrată la cuvânt clar și răspicat pe cm³, încât cronicarul poate fi reclamat la DNA că nu este indicat ca în urma proceselor verbale care răzbat dintre paginile opului să se deschidă dosare de urmărire penală după nume, sume și fapte. Deși, chiar ar merita eforturile. Ca să nu mai spunem că noii procurori din România (nu procuror de dalii și lalele ca tata lui Bulă!) trag de păr justiția ca pe o leafă dezmățată. De pildă: pentru ce un proces de corupție, „dovedit răspicat” în diverse dosare, este judecat în România pe o perioadă de 3-6-10 ani?; pentru ce faptele de corupție economică așteaptă definitivarea unei hotărâri judecătorești cu anii, câtă vreme ar fi mai simplu de aplicat, pentru fiecare caz în parte, în procedură de urgență, o amendă pe măsură și recuperarea integrală a prejudiciilor produse de împricinat, fără a-l mai băga la pârnanie (sau priva de libertate) pe inculpat? În carte sunt glorificate fastuos decadența, burghezia, moșierimea și autarhia, toate noi, în ciuda partidelor care se află la putere și care le-au re-produs cu destrăbălare publică. În întreg cuprinsul cărții avem de a face cu pamflete exemplare.
Din păcate, politichia românească se rezumă la plăceri mici și nevinovate, la neplăceri corupte pe față, la panoramarea unor bătrâni care morfolesc un mic și o banană primite pomană, la tineri dându-se în scrânciob înloc să se dea naibii intereselor majore, la clovni care ațâță poftele oamenilor, la circari politici care scot foc pe gură și la femei fatale cu gât de șarpe, toți/toate ajunse la nivele de mediocritate nemaiîntâlnite.
„Montagne Rus, care va să zică” de Cornel Udrea este oglinda politicii actuale românești prezentată festiv ca motivație a hotărârii Inaltei Curți de Casație și Justiție a Creatorului de condamnare definitivă la recluziune a Răului cel Mare produs țării în ultimii 30 de ani! Și, culmea pamfletului, aici, aceste pagini, nu conțin nimic de luat în derâdere!
Excelente și mai spumoase decât friștele sunt cele aproape o sută de desene grafiate satirice semnate de artistul Constantin Pătrășcan.