*oare pe cine a denunţat Nelu Iordache?

DJ 151, reabilitat din fonduri europene, duce …la DNA

 

Nelu Iordache, patronul firmei Romstrade, este cercetat, în stare de arest preventiv, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în trei dosare. Dacă mare caz s-a făcut numai de ceea ce urma să fie autostrada Nădlac-Arad, de numele lui Iordache se leagă şi lucrările de reabilitare a DJ 151, Bistriţa-limită judeţ Mureş, proiect cofinanţat din fonduri europene.

          Legat de acest proiect din Bistriţa-Năsăud, patronul Romstrade a făcut un denunţ în care a mărturisit fapte grave de corupţie, pentru care nu va fi pedepsit. Oare pe cine o fi …denunţat Nelu Iordache?

Totodată, în momentul de faţă, inculpatul este cercetat pentru infracţiuni contra intereselor Uniunii Europene în alte două dosare penale, privind contractul de reabilitare a DN6, construcţia variantei de ocolire, respectiv reabilitarea DJ 151, iar în denunţul depus în faţa organelor de urmărire penală inculpatul a mărturisit săvârşirea unor fapte grave de corupţie (pentru acestea din urmă existând însă o cauză de nepedepsire)", arată Tribunalul Bucureşti, în motivarea de menţinere în arest a şefului de la Romstrade.  

          De cealaltă parte, Nelu Iordache susţine că este nevinovat, că toată lumea îl acuză că a furat bani, dar fără probe.

Acum două săptămâni, Nelu Iordache a fost arestat pentru 29 de zile de Tribunalul Bucureşti. Potrivit DNA, în calitate de administrator al firmei Romstrade, Iordache a schimbat destinaţia sumei de 25.000.000 lei, bani încasaţi în vederea proiectării şi execuţiei lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, lucrarea fiind finanţată în proporţie de 85% din fondurile UE. Peste 9 milioane lei ar fi fost folosiţi pentru achitarea unor datorii ale societăţilor pe care le patronează, iar o sumă similară ar fi fost retrasă în numerar pentru achiziţia de terenuri şi pentru achiziţionarea unui avion Boeing destinat, ”transportului angajaţilor de la Bucureşti la Arad” în vederea construcţiei tronsonului de autostradă amintit.

 

Radu Moldovan: Toate documentele au fost ridicate de DNA

          Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, declara la finele lunii noiembrie că documentaţia cu privire la proiectul de modernizare al DJ 151 a fost ridicată de procurorii anticorupţie.

Din documentele rămase în contabilitate, avem deja corecţii financiare de 9.182.305 lei, peste două milioane euro. Acesta este modul de a aduce bani în judeţ al domnului Ioan Oltean. La o primă strigare, avem deja 3,5 milioane euro, bani pe care îi va suporta fiecare cetăţean din judeţ, pentru dl. Ioan Oltean şi colegii şi prietenii lui”, a spus Radu Moldovan, în cadrul unei conferinţe de presă, în care a prezentat Raportul de audit intern al Consiliului Judeţean.

 

Romstrade ar fi trebuit să mai asfalteze 127 km de drumuri din Bistriţa-Năsăud. Proiectul Elenei Udrea a murit

          Celor de la Romstrade se pare că le-a plăcut pe la Bistriţa, astfel că au licitat şi pentru lucrările incluse  în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, lansat de Guvernul Boc, prin ministerul condus de Elena Udrea.

Pentru Bistriţa-Năsăud, la „pachet” cu Maramureşul, a fost semnat contractul cu firma administrată de Nelu Iordache. Este vorba despre un proiect de 553,7 milioane lei, din care peste 300 milioane lei (fără TVA) erau destinate lucrărilor din Bistriţa-Năsăud, şi anume asfaltarea a 127 kilometri de drumuri judeţene şi de interes local.

Astă vară, Nelu Iordache spunea la Bistriţa că aşteaptă o serie de aprobări.  “În momentul de faţă, noi suntem la nivelul de proiectare cu toate proiectele aferente contractului care include judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud. Acum, domnul preşedinte (n.n. – Radu Moldovan), din punct de vedere politic, ştie mai bine ce se întâmplă. Nu avem nicio hârtie oficială de întrerupere a programului sau de renunţare a lui. Mergem înainte. Am depus un set de documente la minister, pentru că, după cum ştiţi, noi trebuie să ne şi finanţăm în acest program, cu rambursare până în 2020. Aşteptăm de la domnul ministru un set de documente care să ne ajute pentru obţinerea finanţării. Avem finanţări aprobate de câteva bănci din România, în momentul care obţinem hârtiile, nu pot decât să vă spun că avem toată organizarea necesară încât să începem lucrările”, a declarat Nelu Iordache, patronul firmei Romstrade, la recepţia DJ 151.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5