Diana Morar: După alegerile din 6 decembrie, PNL va reforma CCR, ca să nu mai fie posibile decizii cu caracter politic!
Curtea Constituțională (CCR) a făcut, din nou, jocul politic al PSD. CCR și-a dat aprobarea pentru menținerea lui Florin Iordache, autorul OUG 13, în fruntea Consiliului Legislativ. CCR a respins sesizarea depusă de #PNL împotriva numirii
deputatului PSD Florin Iordache la șefia Consiliului Legislativ.
PNL a prezentat, în sesizare, argumente solide referitoare la neconstituţionalitatea hotărârii prin care Parlamentul l-a numit pe Florin Iordache la conducerea Consiliului Legislativ.
Alegerea Președintelui Consiliului Legislativ, în persoana lui Florin Iordache, s-a realizat prin încălcarea dispozițiilor art.9 alin.2 din Legea nr.73/1993 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legislativ. Acest articol se află sub prezumția de constituționalitate și dispune: „Președintele Consiliului Legislativ și președinții de secții se numesc prin votul majorității deputaților și senatorilor, reuniți în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului(…)”. În contextul în care Florin Iordache a primit 185 de voturi favorabile (majoritatea parlamentarilor prezenți), nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de lege - 234 de voturi (majoritatea parlamentarilor de pe liste), pentru ca acesta să fie numit preşedinte al Consiliului Legislativ.
Florin Iordache nu îndeplinește condițiile de bună reputație cerute de lege fiind inițiatorul mai multor proiecte legislative, precum Ordonanța 13, care au generat revoltă publică. Buna reputație este incompatibilă cu orice acțiune care generează revoltă publică. De asemenea este încălcat principiul legalității, art.1 alin.(5) din Constituție.
Al treilea motiv de neconstituționalitate este neîndeplinirea condiției prevăzute de lege care dispune că Președintele Consiliului Legislativ nu poate fi membru al unui partid politic. La dosarul depus la Secretarul General al Camerei Deputaților nu există dovada că Florin Iordache a demisionat din PSD anterior înregistrării candidaturii.
După alegerile din 6 decembrie, PNL va reforma CCR, astfel încât să nu mai fie posibile astfel de decizii cu caracter politic. Deputatul PNL Ovidiu Ioan Sitterli a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege care modifică legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Propunerea legislativă prevede că magistraţii CCR pot fi numiţi doar din rândul judecătorilor, iar candidaturile pot fi respinse dacă nu există avizul CSM sau dacă acesta este negativ.
Comandat de Partidul Naţional Liberal - Filiala Bistriţa-Năsăud. Executat de SC Răsunetul Media SRL. Cod Unic de Identificare al mandatarului financiar 11200025
Citiţi şi:
- Ioan Turc, membru în Comisia PNL de revizuire a Constituţiei şi reorganizare a CCR: Curtea Constituţională funcţionează mai degrabă ca un microparlament
- Senatorul Ioan Deneş: Legea dublării alocațiilor pentru copii trebuie promulgată de Președintele României!
- Presiunile USR dau roade: Comisia pentru statut a Parlamentului a votat eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor
- PMP a votat împotriva alegerii lui Florin Iordache în funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților
- CC: Pragul de 30% la referendum e constituţional în măsura în care nu se aplică un an de la intrarea în vigoare
Comentarii
Adica, mai pe "direct "... in eventualitatea ca veti iesi castigatori la alegeri, veti numi numai " judecatori " din PNL , care sa nu se opuna absolut deloc la deciziile voastre ... ca sa ... " mucless " ?!
Imi aduc aminte cate sicane le facea Regimul Basescu - Boc... PSD-istilor , cand in CCR aveau numai judecatori pusi de mister Base... Dupa ce au ajuns la butoane , majoritari in guvern cei de stanga, si-au pus in CCR judecatori majoritari de la partidele de stanga ... si care acuma-i sicaneaza pe cei aflati la guvernare adica de dreapta ... si astia " fac spume la gura de nervi "...
TOTI, DAR ABSOLUT TOTI CEI AFLATI LA BUTOANE, AR DORI CA ACEST CCR... sa fie din " gasca lor de putere " si... " mucless " !
N-ar strica faptul ca toti judecatorii CCR-ului, sa fie numiti exclusiv profesional, prin concurs, dupa regulile legii de dreptul muncii , sa nu poata fi schimbati si sa nu aiba absolut nici o putere politicul asupra lor si atunci va exista premisa ca vor fi " apolitici " .
Adaugă comentariu nou