Reabilitarea drumurilor judeţene şi comunale din Bistriţa-Năsăud, neafectată de redimensionarea programului Elenei Udrea

Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi Ordonanţa de urgenţă pentru reglementarea unor măsuri financiare cu privire la Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii (PNDI), program lansat de ex-ministrul Elena Udrea, în vederea respectării angajamentelor asumate de Guvernul României cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială.
Astfel, începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, sub sancţiunea nulităţii absolute, nu vor mai putea fi încheiate contracte cu executanţii de lucrări, prestatorii de servicii şi furnizorii, finanţate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2010 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2011, cu completările ulterioare. Excepţie fac pachetele de lucrări/servicii pentru care rezultatul procedurii de achiziţie publică a fost comunicat anterior datei de intrare în vigoare a ordonanţei de urgenţă aprobată astăzi de Guvern.
Pentru proiectul prioritar 10.000 km. drumuri judeţene si de interes local, gestionat de MDRT în cadrul PNDI, au fost încheiate, până în prezent, patru contracte de lucrări în valoare de 2.939.757.614,02 lei (inclusiv TVA), pentru judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Arad, Bihor, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Buzău şi Vrancea şi au fost atribuite, urmând să fie semnate, alte patru contracte de lucrări în valoare 1.270.110.803,33 lei (inclusiv TVA), pentru următoarele judeţe: Argeş, Braşov, Dâmboviţa şi Teleorman.
Lucrările de proiectare, de modernizare şi reabilitare a drumurilor judeţene şi de interes local din Bistriţa-Năsăud şi din Maramureş au fost adjudecate de SC Romstrade STL din Adunaţii Copăceni, pentru 553,760,795.22 lei, fără TVA. La licitaţia deschisă a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului au fost transmise patru oferte, firma condusă de Nelu Iordache fiind cea care a propus preţul cel mai scăzut. Potrivit anunţului de pe SEAP, contractul nu poate fi subcontractat. Iniţial, valoarea estimată era de 580,600 milioane lei (fără TVA), după licitaţie valoarea ajungând la 553,7 milioane lei. Din total, pentru Bistriţa-Năsăud se estimează că valoarea contractului este de 311.280.645 lei, fără TVA.
Durata prevăzută pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor solicitate este de trei ani, iar perioada de rambursare a creditului sau plata lucrărilor se va face în maximum şapte ani, dar nu mai târziu de 2020. Adică se lucrează pe cont sau pe caiet, cum se practică pe la noi.
Aproximativ 127 de kilometri de drum de interes judeţean şi comunal se vor asfalta prin controversatul program de “Reabilitare şi modernizare – 10.000 km drumuri de interes judeţean şi drumuri de interes local”, implementat de către ministerul condus pe vremuri de Elena Udrea. SC Romstrade SRL a mai lucrat în judeţul nostru la modernizarea DJ 151, în acel proiect cu finanţare europeană, Consiliul Judeţean fiind încântat de execuţie, localnicii mai puţin. Romstrade este parte a unui grup controlat de Nelu Iordache, care mai include companiile Blue Air, Direct Aero Services, Blue Aero şi La Mosie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5