Bistrițean reținut după ce a rănit cu un briceag un tânăr, în urma unui conflict spontan pe o stradă din oraș
La data de 15 octombrie a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 33 de ani din Bistrița, bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la data de 14 octombrie a.c. bărbatul, în timp ce se afla pe o stradă din Bistrița, pe fondul unui conflict spontan cu un tânăr de 24 de ani din Bistrița, i-ar fi aplicat două lovituri în zona spatelui cu un briceag.
În urma probelor administrate, polițiștii de la Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului de 33 de ani. În prezent, acesta se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița pentru documentarea cauzei sub toate aspectele.
Citiţi şi:
- A "spart" trei taxiuri, pentru un briceag şi 15 lei
- Bistrițean de 41 de ani, reținut după ce a agresat un alt șofer! A plecat de la fața locului și a refuzat prelevarea de probe biologice!
- Cinci persoane reținute pentru 24 de ore, în urma unui scandal de la Viişoara. Patru taximetrişti şi patru căruţaşi, implicaţi în conflict
- Patru bistriţeni reţinuţi în urma unei bătăi
- Şapte rebrişoreni răniţi într-un conflict spontan izbucnit pe Gersa I
Adaugă comentariu nou