Cristina Mirela Rus - „Dragostea și smerenia - urcușuri spre Înviere” (Editura Nosa Nostra, 2025)

„Dă-mi, Doamne-n dar  cuvântul,/ Să pot spune că viata nu e fum”.

                                                (CMR, Izvorul vieții”)

     Totdeuna am socotit că un cadru didactic de înaltă competență nu poate să-și mărginescă preocupările  la obiectul profesiei sale, adică la catedră, deși aceasta „ne pretinde  toată viața”- ca să-l parafrazez un pic pe Louis Pasteur.

        În cazul doamnei profesoare Cristina Mirela Rus, orizontul predării Limbii naționale se completează de multă vreme cu preocupări culturale și teologice, colaborând publicistic și scoțând câteva volume: „Pe aripile dorului”,  „Meditații la Înviere” și cea mai recentă, semnalată în titlu, lansată în Biserica de la „Coroana”.

 Un public numeros i-a adus felicitări și flori și elogii în toate registrele bucuriei, copleșind-o cu aprecieri.

               Pentru a scrie o carte cu o astfel de tematică, se cer multe și bune calități: dragoste de Dumnezeu, sensibilitate, cultură religioasă, capacitate de mânuire a cuvântului, capacitatea de a sesiza în lume și în artă căile prin care poți să captezi atenția cititorilor, probleme de estetică ș.a. Toate aceste virtuți creatoare le vădește și le concretizează autoarea în această ultimă carte distribuită în dar  cititorilor.

               Creștinismul nu e o filosofie, un conclav sec de concepte ci, primordial un mod de a  trăi viața după învățătura Domnului HRISTOS. Scopul final este ajungerea la sfințenie, mântuirea sufletului, a  comorii ce  o purtăm în lutul ființal: „Fiți sfinți, căci Sfânt este Domnul Dumnezeul voatru”(1.Petru.i,16)

        Se poate trăi frumos după poruncile Decalogului, pe care Mântuitorul le-a redus la două, ba chiar la una, fiindcă porunca iubirii le cuprinde pe toate: celeste și terestre.

        Creștinismului este un miracol între filosofiile omenești celelalte, fiindcă este accesibil și omului de rând, ca  și celui capabil de cea mai înaltă filosofie. C. Pârvulescu spunea despre învățătura creștină că este cel mai luminos sistem de gândire între toate gândirile omenești”.

        Dacă filosofia pură „n-a putut alina vreodată măcar o dureere de măsele”, învățătura creștină aduce roade unice: o viață frumoasă și pacifică prevum și bonusul tuturor răsplătirilor: viața veșnică cu Dumnezeu și comunitatea sfinților Săi.

        Pisica mea și în general multe animale dau de știre grabnică suratelor lor că au aflat hrană. Într-un asemenea demers de generozitate se înscrie orice bun creștin , inclusiv cărțile dnei. prof. Cristina Mirela Rus. Dânsa a aflat belșug de hrană sufletească și calea spre viața fericită și veșnică, iar din acest preaplin împărtășește și altora în fiecare carte a domniei sale, fie că o face în vers, fie în proza discursivă.

        Modelul este divin, fiindcă Dumnezeu însuși -singurul cu adevărat bogat în Univers-  a     făurit această lume dintr-un preaplin al bunătății, iubirii și al nesfârșitei sale bogății.

        Condeiera bistrițeană s-a aplecat asupra virtuților creștine cu deosebire în vremea înfricoșată a molimei planetare covide -din 2023, o vreme în care iubirea noastră de semeni și de Dumnezeu a fost pusă la grea încercare. Cu acribie scriitoricească ce-mi aduce aminte de primele pagini din „Decameronul” lui Boccacio, Cristina Mirela Rus  surprinde atmosfera de teroare și impredictibilitate evenimențială, coborâte intempestiv peste lume în martie  2023 (în Prologul cărții):

               „Duminica a treia din Post, Duminica Crucii; a fost ultima Duminică în care ne-a fost permis să mergem  la Biserică, de fapt în curtea acesteia, din motive de prevenție. A fost cutremurător, deoarece creștinii, adunați în număr destul de mic, tremurau din cauza vântului și a frigului de afară, dar și din pricina gândului că o vreme, nimeni nu  știe cât, vor trebui să stea departe de biserică.”(p.18)

        Molima se năpustește peste  lume din ziua Duminicii, Ziua Învierii și bucuriei. Se ascundea aici o mică și firavă nădejde că noua noua nenorocire va fi cândva biruită, alături de altă presimțire, poate mai înfricoșată: voi apuca și eu ziua acelei biruințe?

        „...s-a oprit Planeta...Ne asurzește linștea...E liniște...Cine a oprit  lucrurile? Cine a oprit timpul și ni l-a dăruit? Ceva nevăzut,  ceva necunoscut și straniu ne-a oprit. Aparent, acest „ceva” poartă numele de Coronavirus.”(p.19)

        De acum, planeta pare a se restrânge la spațiul Duminicilor și la cel al bisericii, într-o atmosferă de stranietate a scrierii:

        „În a patra Duminică  din acest Post, Biserica este deja pustie, dacă ne referim la lipsa credincioșilor care o însoțiseră. Preoții oficiază Liturghia cu ușile închise...întrega umanitate „mută” și „surdă” la chemarea lui Dumnezeu, are nevoie de vindecare...deoarece suferința este o binecuvântată cale de vindecare, spre mântuirea sufletului.”

        De astă-dată acțiunea se direcționează oarecum invers habitudinilor noastre, adică „din interior spre exterior prin ...depărtarea de patimi, izolare și distanțare socială la care suntem supuși”. Răsare „dorul de Biserică” în inimi, constată autoarea, identificându-se înseși cu ineditul tragic situațional.

        Îmbrățișarea fizică, sărutul și banalele întâlniri de altădată, interpersonale. sunt supuse drastic restricțiilor.

        Teroarea se completează social cu veștile primelor spitalizări, cu tratamente traumatizante și puțin eficiente, cu primele victime. Sacralitatea înmormâtării este redusă brutal la sacul negru de plastic și înjosirea ființei umane zidite după chipul lui Dumnezeu.

        Și totuși, nimic nu ne poate înfrânge optimismul, autoarea confesându-se:

        „Consemnați în pustia caselor noastre, pierzând aparent lucruri importante, prețuim ceea ce trebuie de fapt să prețuim. Trăirea în absență ne va face  să simțim Învierea, sfârșitul patimilor, a suferinței, pentru că orice ar îngădui Dumnezeu să se întâmple, nu poate fi decât spre binele  omului, Dumnezeu făcând totul din dragoste.”(p.21)„...iar dragostea  înseamnă bucuria prezenței, dar și așteptarea și dorul în absență.”(p.22)

        Fiecare Duminică este  câte o treaptă în „urcușul spre Înviere”. Ne urcăm și noi cu autoarea spre Ierusalim, spre învierea miraculoasă și spectaculoasă în sine a lui Lazăr, poposim în Duminica Floriilor și apoi în Săptămâna Mare, a Patimilor, spre a trăi frenetic bucuria Învierii.

        Dna. prof. Cristina Mirela Rus posedă pe deplin capacitatea de a transla în cuvinte propriile trăiri, dovedind sensibilitate, ardentă dragoste de Dumnezeu, de Biserică și cultură religioasă, calități consemnate elogios în două prefețe elogioase, semnate de Părintele Profesor Nicolae Feier și de ing. Alexandru Simionca, ultimul dovedindu-se un adevărat Mecena al tuturor bunelor inițiative editoriale cu tematică creștină.

               Un segment masiv al lucrării dnei. Profesoare Cristina Mirela Rus este cel al comentariilor meditative, extrem de competente, asupra virtuților creștine, borne și fundamente ale unei vieți creștine luminoase: Smerenia, Iertarea, Răbdarea, Milostenia, Credința, Dragostea, Fericirea.

        Un florilegiu  liric creștin încheie această ultimă apariție editorială a distinsei autoare, selecții din lirica lui Vasle Voiculescu, radu Gyr, Ioan Alexandru, Traian Dorz, T. Arghezi, G.Coșbuc, Al. Vlahuță, Lucian Blaga, Mitropolitul Bartolomeu Anania și Părintele Profesor Nicolae Feier.

        Calitatea textelor selectate este o dovadă  indirectă, dar puternică a calităților și competențelor literare pe care le exersează neîndoielnic și la catedră.

        Toate felicitările  Editura Nosa Nostra  pentru calitatea grafică a coperților și întregii lucrări.

               Prof. Cristina Mirela Rus este un cadru didactic exemplar prin preocupările ce exced catedrei, deoarece cunoașterea religioasă dă o lumină nouă, , tuturor cunoștințelor noastre, le așează într-o perspectivă corectă și se constituie ca o componentă esențială a unui caracter  puternic. Din frumusețea  acestor preocupări vor beneficia mereu și elevii pe care îi formează, dăltuindu-le inimi curate, cu dragoste de Dumnezeu și de semeni.

        Suntem siguri că, pe drumul preocupărilor scriitoricești, va înregistra multe succese viitoare, conforme cu aptitudinile dovedite încă de pe acum.

                                                Prof. Vasile Găurean