Cristina Mirela Rus - meditații la Înviere

După volumul Lumina din cuvânt, foarte bine primit de cititori, Cristina Mirela Rus revine cu un amplu și sedimentat exercițiu de meditații religioase cercetând dragostea și smerenia ca urcușuri spre înviere, ,,axis-ul” câmpului de problematizare.

Filolog de formație, autoarea găsește folositoare adâncirea înțelesurilor Sfintei Scripturi pentru zidirea interioară, rezultate pe care grație unei generozități de excepție se străduiește să le împartă cu semenii, așezându-le în text, și apoi în cartea tipărită Dragostea și smerenia-urcușuri spre înviere. Mirela Cristina Rus are o firească aplecare spre lucrurile dificile cum este ,,dezghiocarea” adevărurilor din textele sfinte prin râvnă personală, străbătând dificultăți cu nimic mai prejos decât ,,spălarea” limpezimilor filozofice.

Dragostea și smerenia sunt categorisite în Biserica Ortodoxă ca fiind virtuți creștinești de cea mai profundă consistență, în același timp, cele mai greu de atins și cu cel mai mare folos duhovnicesc pentru mântuire, după cum formulează preotul profesor Nicolae Feier, cu alonja Interpretativă și tălmăcitoare a sfinției sale, în prefața care deschide volumul.

Cristina Mirela Rus tratează cele patru duminici dinaintea Săptămânii Patimilor în paradigma Sfântului Ioan Scărarul, ca trepte pregătitoare ale creștinului pentru întâlnirea cu Hristos cel înviat. După cum accentuează părintele Nicolae Feier, pentru creștin, învierea se petrece în mod real și ea nu este o comemorare neutră, ci o consacrare a posibilității creștinului pentru viață veșnică prin jertfa și Învierea lui Iisus Hristos.

Scriind despre Duminica Sfintei Cruci, autoarea sugerează purtarea Crucii personale ca un dar al lui Dumnezeu în vederea mântuirii, de aceea, plânsul și respingerea ei sunt o neînțelegere a intențiilor lui Dumnezeu-Tatăl privind viețile noastre. Duminica Sfântului Ioan Scărarul amintește ghidul formulat pentru dobândirea virtuților și urcarea pe scara mântuirii. Sfânta Maria Egipteanca, prin exemplul întoarcerii la pocăință, este un exemplu întăritor pentru noi toți, păcătoșii. Duminica Floriilor, intrarea sărbătorească, triumfală, a Domnului în Ierusalim, primirea lui ca rege, demnitatea omenească maximă, înseamnă și începutul suferinței, a pătimirii încheiate cu moartea, și apoi a învierii care descătușează omenirea din funiile morții, împletite prin căderea în păcat a protopărinților noștri Adam și Eva și îi oferă perspectiva vieții veșnice. Din registrul înțelegerii smereniei și a condiției noastre este de reținut că Dumnezeu ridică și coboară pe cine vrea El, fără să ispitim noi cauze cu întrebări: de ce acela așa, de ce altul, altfel. Dragostea pentru Dumnezeu și aproapele sunt într-o indisolubilă relație, opusă urii izvorâte din orgoliul care alimentează ,,razboiul dintre noi” și chiar din interiorul nostru, ”războiul nevăzut”. Înțelesurile acestor laturi ale meditației  asupra celor două virtuți sunt foarte limpede reliefate de autoarea cu frumoase posibilități de nuanțare expresivă.

Perioada de tristă amintire a pandemiei este valorizată de autoare prin întoarcerea sufletească a creștinului spre interior, prin meditația asupra valorilor vieții care în mod curent, în zbaterea zilnică, sunt privite fugitiv, fără răbdare, lipsind timpul răbdător. Cu acribie și o pasiune rară, Mirela Cristina Rus a citit în profunzime, dacă se poate spune, Viețile Sfinților, excepționalul tezaur al Bisericii Creștine, atât de necesar și folositor pentru zidirea interioară, atât de întăritor pentru încercarea de desăvârșire a creștinului.

Oprirea asupra fiecărei zile a Săptămânii Patimilor însemnează repunerea în chestiune a sensurilor, de astă dată din perspectivă personală, în cadrul mai larg al cuceririlor exegetice ale textelor evanghelice, și a sporului de cunoaștere dobândit prin optica sensibilității contemporane. Cunoscând foarte bine rigorile Canonului, autoarea

Volumul are și un caracter pedagogic, ilustrativ prin pildele și învățăturile duhovnicești din capitolul Florile virtuților și prin secțiunea ,, Poezie și credință”, incluzând poezii pe teme religioase de George Coșbuc, Lucian Blaga, Ioan Alexandru, dar și de preotul profesor Nicolae Feier și de Cristina Mirela Rus.

Autoarea continuă să ne surprindă prin asumata statornicie de meditație laică asupra unor cărți creștine fundamentale, prin prospețimea scrisului ei și nu în cele din urmă prin puterea de detașare de Valurile vremii, de zgomotul de fondU1  parazit al frământatului timp prezent. Inteligența creatoare este instrumentul care ține în echilibru spațiul alocat în economia globală a analizei, și, de asemenea, tonul, care nu este clamant și nici nu alunecă spre liziera militantismului fad.

Pasiunea Cristinei Mirela Rus care, cu volumele Lumina din Cuvânt, Dragostea și smerenia-urcușuri spre Înviere, îi zugrăvește un profil de autoare, ne amintește,  într-o măsură, de Alice Voinescu.

Victor Știr