Scriitori în revista „Izvorul Someșului”
Despre revista „Izvorul Someșului” și harnicul ei colectiv redacțional (director-fondator: Grigore Cotul, redactor-șef: Leon-Iosif Grapini și redactorii: Adela Cotul, Alexandru Dărăban, Dănilă Filipoi, Maria Forogău, Lucian-Claudiu Grapini, Ana-Floarea Hanciuc, Valer Pop) am scris de mai multe ori. Cititorul trebuie să știe că publicația aceasta este editată de Asociația Culturală Revista „Izvorul Someșului” cu sprijinul financiar al Consiliului local al comunei Șanț din județul Bistrița-Năsăud, în Parteneriat media cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, are apariție trimestrială, format A4, color, peste 120 de pagini, structurată pe următoarele componente: Literatură (proză, poezie, eseu, jurnal, cronică, istorie literară și reportaj), Artă plastică, Folclor și tradiții, Istorie și patrimoniu local, Pagina elevului și Din presa vremii.
Iată că, odată cu numărul 20, acest periodic a împlinit cinci ani de apariție neîntreruptă. Cu acest prilej, Leon-Iosif Grapini și Grigore Cotul s-au gândit să editeze o antologie aniversară cu autori colaboratori din secțiunea beletristică (epică și lirică), urmând ca „secțiunile celelalte să fie cuprinse în alte culegeri editate cu diferite ocazii”, după cum precizează scriitorul Leon-Iosif Grapini în „Argumentul” acestui volum intitulat „Scriitori în revista Izvorul Someșului”, tipărit în 2026 de prestigioasa editură PIM din Iași. Numărul celor cuprinși este impresionant. Celor 66 de scriitori li s-au selectat texte reprezentative, fiindcă sunt unii care au publicat aproape în fiecare număr, dar și așa s-a ajuns la 362 de pagini. Majoritatea o formează membrii Uniunii Scriitorilor din România, ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, ai Uniunii Epigramiștilor din România, ai Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud și ai Ligii Scriitorilor Români. Mai trebuie spus că volumul este ilustrat cu lucrări ale artiștilor plastici ale căror creații au fost incluse în revistă: LoginBerende, Mariana Bojan, Camelia Bota, Delia Chira, Melania Cuc, Florina Cușmir, Reghina-Leontina Horga, Eugen Moritz, Irina Petraș, Laura Poantă, Gelu Sabo și Ilarion Voinea.
Amintim câteva nume (în ordine alfabetică) cu titlul creației cuprinse în această carte:Grigore Avram („În liniștea codrului” – proză scurtă), Ioan-Pavel Azap („Casa Vilma” – proză scurtă, și 4 poezii din volumul „Mică idilă feroviară”), Mariana Bojan („Sărbătoarea melcilor”, „Rugă”, „Confesiunea măgarului bolnav”, „Inventatorul”, „Ajută-mă, noapte!”, „Înconjurată de nimeni” – poezii), Dumitru Cerna („Asinul”, „Sfâșierea”, „Unduirea”, „Întemeiere” – poezii din volumul „Nemaiajungerea. Poemenetocmite”), Elena M. Câmpan („Satul cu femei”, „Ce am văzut astăzi în ochii lui”, „Autocarul de Botoșani”, „Dadaism” –poeme inedite), Alin Cordoș („Joi, 26 ianuarie 1989 – Recruții” și „Paznicul farului de la capătul lumii”, fragmente din romanul „Păpușa de porțelan”), Adela Cotul („Eternitate” –proză scurtă din volumul „Secretul”), Grigore Cotul („Urgența”, „Trenulețul”, „Acceleratorul de ioni” – proză scurtă, poemele inedite „S-au dus ai mei”și parodia „La All Inclusive”, după poezia „Odaia bunicului” de Ion Pillat), Ion Cristofor („Stelele, surorile”, „Ca un bumerang”, „Psalm tăcut”, „Cu mâna goală”, „Primii fulgi” – poezii inedite), Constantin Cubleșan („La terasa Liliacul” – proză scurtă), Melania Cuc („Isus care nu a ajuns niciodată pe cruce” – proză scurtă), Marian Danci („Mâna prin ușă” – proză scurtă), Mircea Daroși („Poezia”, „Nostalgie”, „Dezamăgire”, „Mai tânjesc după iubire”, „Linii”, „Neliniște” – poezii inedite), Viorel Dădulescu („Nimic nu mai este așa cum a fost” – proză scurtă), Alexandru Dărăban („Furtună de zăpadă”, „Numai încetucu’, să nu te lovești”, „Spiritele necurate”, „Faptă diversionistă” și „Un tandem de neatins” – proză scurtă, inedită), Hayden Dorf („DMZ” – fragment din romanul „Scrisori din Regatul pustnic”), Dan Filipoi („Supărări și griji înainte de înmormântare”, „Recrutorul cu clop de vânător”–proză scurtă), Petru-Ioan Gârda („Alambicul” – proză scurtă), Leon-Iosif Grapini („Pe laiță” – proză scurtă, inedită), Lucian-Claudiu Grapini („Amurg” – proză scurtă), Dragoș Hârjoabă („Regele” – proză scurtă), Ana Herța („Mamă”, „La târg”, „Bunica”, „De vorbă cu un bunic”, „Victoria”, „Luna lui cireșar” – poeme inedite), Yves Hoza („Origami cu inimioare de lăstuni”, „Peisajul din cămăruță sau ce-i trebuie fericirii”, „Regele Sar-ma-la”, „Dar nu se mai poate” – poeme inedite), Alexandru Jurcan („Azilul chimionului”, „De pe balcon”, „Sarcina toxică” – proză scurtă inedită), Menuț Maximinian („Păsări și îngeri aleargă în zbor”, „De când stă la noi”, „La răscrucea de gânduri”, „Îngerul bea ceai”, „Puhoaie de mai peste satul credinței”, „În valea cu fluturi îngeri” – poezii inedite), Andrei Moldovan („exodul poeților”, „imn”, „neant”, „elegie marină” – poezii din volumul „Cântec spre seară”), Constantin Moldovan („Poveste”, „Cioburi de metaforă”, „Sonet pentru mama”, „Sonet de 8 Martie”, „Primăvara sentimentelor” – poezii inedite), Romulus Moldovan („Poem ce nu trebuia scris”, „La Rusu de Sus”, „Un strigoi cuminte”, „Însingurare”, „Intuiție” – poeme inedite), Daniel Moșoiu („Trestia” – proză scurtă, și „Statistică” – poezie din volumul „Poeme din mers”), Laura C. Munteanu („Lupi albi – zilele mele”, „Crizanteme de ceară”, „Mirosul umbrei”, „Zborul pe loc”, „Sfidare” – poeme inedite), Radu-Ilarion Munteanu („Doar un joc pe calculator” – proză scurtă) Liviu Ioan Mureșan („povești”, „visul”, „iluzie”, „astăzi” – poeme inedite), Iacob Naroș („Zăpezi întârziate” – proză scurtă, inedită), Olimpiu Nușfelean („Ia-mă cu tine”, „Omul din lună”, „Cercul”, „Pâinea de dimineață”, „În ploaie, spunând poezii” – proză scurtă din volumul „Ultima zi a Peștișorului de aur”), Veronica Oșorheian („Cățelul pământului” – proză scurtă), Liviu Păiuș („Legenda muntelui Beneș”), Ovidiu Pecican („În pustă, pe dreapta” – proză scurtă, inedită), Cosmin Perța („Alors on dance”, „Papaoutai” – poeme inedite), Lucian Perța („Vânare de dosare”, „Încep s-aud trosnind împărăția”, „Minune-i și respirația”, „Haos lichid”, „Haos” – parodii după poeții: Nicolae Labiș, Horia Bădescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Adrian Păunescu), Irina Petraș („Rătăciri/ Călătorii” (proză din volumul „Viața mea de noapte. Fragmente onirice”), Ioan Pintea („psalm”, „eu sunt apa”, „viața pe miriapod”, „sfântul grigorie dialogul”, „gâtul care se înalță din trupul meu”, „vis”, „vine cuvântul te lovește peste limbă” – poeme inedite), Laura Poantă („Oglinda triplă” – proză scurtă), Valer Pop („Din spital” – proză scurtă, și „Poetul”, „Spectacol de toamnă”, „Noapte de vară”, „Haiku” – poeme inedite), Damaschin Pop-Buia („Valentin” – fragment din romanul „Onișor”), Luminița Rusu („Ion” – proză scurtă, inedită), Radu Țuculescu („Concert pentru vioară și orchestră” – proză scurtă),Cornel Udrea („Genealogie”, „Phone story”, „Chestionarul” – proză scurtă, inedită) etc.
























Adaugă comentariu nou