Scriitorul năsăudean Leon-Iosif Grapini a primit premiul INTERART al USR

La festivitatea de decernare a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Cluj, pentru anul editorial 2012, scriitorul năsăudean Leon-Iosif Grapini a primit premiul INTERART pentru volumul de proză scurtă Capăt de linie, apărut la Editura Eikon, din Cluj-Napoca.
Leon-Iosif Grapini s-a născut la 3 mai 1961, în comuna Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud. A absolvit Liceul Militar „Mihai Viteazul” din Alba-Iulia (1980) și Școala Militară de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu (1983). Este licențiat al Facultății de Geografie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2001). Din 1997 și până în 2008 a fost redactor, secretar de redacție și redactor-șef la ziarul „Orizont militar” (fost „Scutul patriei”) din Cluj-Napoca. A debutat cu poezie în revista „Inimi sub drapel” a Liceului Militar „Mihai Viteazul” din Alba-Iulia (1980). Debut editorial cu volumul de versuri Livada cu poeme, apărut la Editura ICPIAF din Cluj-Napoca în 1997. Publică versuri și proză în revistele „Tribuna”, „Steaua”, „Luceafărul”, „Mișcarea literară”, „Vatra”, „Discobolul”, „Verso”, „Pro Saeculum”, „Oglinda literară”, „Egophobia”, „Aurora”, „Viața armatei”, „Virtus Romana Rediviva” etc. A publicat: Livada cu poeme, 1997 – Premiul „George Florin Cozma”, pentru debut, al revistei „Viaţa armatei”; Aripi de întuneric, versuri, 1999; Gândurile trupuri, versuri, 2000; Cetatea cu nebuni, proză scurtă, 2000; ediția a II-a, 2012; Capătul lumii, roman, 2004 – Premiul Clubului Lions pentru proză, 2005; ediția a II-a, 2011; Memorialul Cetății, roman, 2010 – Premiul „Liviu Rebreanu”, pentru proză, al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, 2011; Capăt de linie, proză scurtă, 2012. A coordonat lucrarea jurnalistică Orizont militar – Secvenţe din cotidian, 2008. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Leon-Iosif Grapini a făcut mai mult decît alţi autori care au resuscitat personaje din propriile scrieri sau ale altora: mai răbdător, mai aplicat (ardelean), mai entuziast (italian, după nume), el a valorificat profund, în povestiri migălite şi construcţii bine închegate, imensa potenţialitate a unor personaje „nedrept” închise în textele unor scriitori români. Şi nu personaje din partea superioară a afişului, ci caractere aparent mărunte: „proştii” lui Rebreanu, cumetrele dintr-o povestire a lui Preda („Amiază de vară”), şeful de gară şi acarul de la Groşan (continuarea la „Trenul de noapte” dă titlul volumului), personajul abulic din „Douăsprezece mii de capete de vite” de Mircea Eliade, chiar calul Bator din povestirea omonimă, urmare la Fefeleaga lui Agârbiceau, şi mulţi alţii. (Horia Gârbea în Viața Românească nr. 9-10/2012)
Prozele-continuare se legitimează prin toată experienţa acumulată deja de autor. Deşi vor încerca să păstreze legătura cu baza şi vor strecura repere uşor de descifrat, şi chiar dacă o lectură în paralel a prozei de pornire cu continuarea ei din acest volum ar putea fi un prilej de descoperit şi alte atingeri, ele pot fi citite şi independent. Ba, aş zice că exact aşa se cuvin citite, în singurătatea lor tatonând vecinătăţi. Eu le văd ca momente de respiro, vag ludice, căci oarecum de vacanţă, un prilej pentru prozator de a-şi drege vocea înaintea unui alte solide partituri. (Irina Petraș în România literară nr. 40/2012)
Amprenta scriitorului Leon-Iosif Grapini, ceea ce primeneşte povestirile fără a împieta în vreun fel la amprenta lor... genetică este misterul, miraculosul, fantasticul, crepusculul (da, prezent chiar ziua în amiaza mare), atmosfera cu insinuări hibernale, solitudinea aproape carnală, parfumul pe alocuri senzual, abisul bănuit abia, scrutarea nevăzutului, o privilegiere a discretului, umilului, a smereniei, a inocenţei, ingegno în stare germinativă. Prin noul său volum de povestiri, Leon-Iosif Grapini propune un decameron livresc, concentrări de uimire şi rigoare vibrând într-o sensibilă combustie: seducţia unui alt destin. (Andrea Hedeș în Luceafărul de dimineață nr. 11/2012)