Pr. Alin Cîndea: Răsplata celor care nu așteaptă nimic

„Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea… iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, căci El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.” (Lc 6,31-36)

Într-o lume obsedată de eficiență, profit și reciprocitate, aceste cuvinte ale lui Cristos par de neînțeles pentru logica lumii de astăzi. Totul în jurul nostru pare construit pe un principiu simplu: dai, ca să primești. Iar Domnul vine și propune contrariul: iubește chiar și când nu primești nimic. Jacques Maritain scria că „iubirea adevărată începe acolo unde se sfârșește calculul”. În iubirea creștină nu există bilanț, nici rentabilitate morală. Este un act de libertate pură, o decizie de a ieși din logica lumii și de a intra în logica lui Dumnezeu. A iubi fără interes nu este o slăbiciune, ci dovada unei maturități spirituale. Este semnul că omul nu mai caută în relațiile sale o oglindă a propriului ego, ci chipul Tatălui care răsare soarele peste cei buni și peste cei răi.

Cristos nu condamnă gesturile firești ale omenirii — prietenia, recunoștința, reciprocitatea — ci ne arată că ele nu sunt încă plinătatea iubirii. „Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc… ce răsplată puteți avea?” Papa Benedict al XVI-lea sublinia în enciclica Deus Caritas Est că iubirea creștină este „un exercițiu al libertății interioare care ne unește cu Dumnezeu”. În clipa în care iubim fără condiții, intrăm într-o altă ordine a existenței: cea a harului. Acolo, binele nu se mai face pentru recunoaștere, ci pentru că în el se manifestă viața divină. Cum spunea cineva: Dumnezeu nu iubește pentru că suntem buni, ci noi devenim buni pentru că El ne iubește.

„Fiți milostivi precum și Tatăl vostru este milostiv.” Aceasta este esența creștinismului: a trăi după chipul lui Dumnezeu. Sfântul Toma de Aquino numea milostivirea „cea mai mare dintre virtuți, pentru că ea este însuși modul în care Dumnezeu lucrează în lume”. Milostivirea nu este doar compasiune, ci o forță creatoare: ea vindecă, reconstruiește, redă demnitatea acolo unde judecata o răpise. Într-un climat social dominat de polarizări și resentimente, chemarea la milostivire este o formă de rezistență spirituală. Ea rupe lanțul răului printr-un gest de bine necondiționat.

Cum poate omul de azi să trăiască acest cuvânt fără a-l reduce la un ideal utopic? Prin pași mici, concreți, perseverați: a ierta chiar și fără scuze, pentru a nu fi prizonierul propriei amărăciuni; a face bine fără martori, pentru a-L lăsa pe Dumnezeu singurul martor al inimii; a dărui fără garanție de recunoștință, pentru a elibera gestul de posesie; a privi cu compasiune pe cel ostil, nu pentru a-l scuza, ci pentru a nu-i răspunde cu aceeași monedă. Fiecare astfel de gest e o picătură de lumină care sfidează logica lumii și o transformă din interior.

Există motive temeinice pentru a trăi Evanghelia chiar și astăzi. Pentru că iubirea gratuită este singura care ne face liberi: când nu mai așteptăm răspunsuri, nu mai suntem sclavii altora. Pentru că lumea are nevoie de semne, nu de teorii: un gest de milostivire autentică valorează mai mult decât o mie de discursuri. Pentru că Dumnezeu însuși iubește așa: El este „bun cu cei nemulțumitori și răi”, și în asta constă mântuirea noastră. Și pentru că doar astfel devenim fii ai Celui Preaînalt, nu prin merite, ci prin asemănare de inimă.

Pericopa evanghelică din Luca, capitolul 6, nu este o teorie morală, ci un program de viață. El ne propune o economie a harului, nu a interesului. Ne invită să iubim nu pentru că e util, ci pentru că e divin. A trăi Evanghelia în secolul XXI înseamnă a paria pe gratuitate într-o lume de tranzacții, a fi bun fără motiv, a rămâne luminos chiar și în mijlocul ingratitudinii. Pentru că evanghelia nu se trăiește atunci când e ușor, ci tocmai atunci când pare imposibil.