„ZIUA A OPTA”, CU POEZIA LUI THEODOR DAMIAN

                        Motto : „Ce înseamnă să fii/ doar cu puțin mai jos/ față de îngeri…” ( Th. D. )

       „A sosit clipa” este un nou volum de poeme, de Theodor Damian, Editura Limes, 2025. Titlul este ilustrativ pentru un moment al inspirației, pentru un timp binevenit al bucuriei din viață și din poezie, de natură laică sau religioasă, de parcă poetul ar spune „ca să trăiești clipa” ( „Carpe diem !” ), ea trebuie să ajungă la tine. Și nu doar ca un „musafir”, ci ca o percepție clară, sensibilă și reflexivă asupra unei întâlniri rare, care nu rămâne fără ecou. Timpul, ca temă centrală în creația lirică, de-a lungul …timpului, continuă să-i preocupe pe poeți ( și pe poetul Theodor Damian, deopotrivă), să freamăte eminescian sau filosofic, spiritual și existențial prin universul liric de astăzi și de totdeauna. Numai că relația cu acest concept este proprie fiecărui creator. Unii resimt apăsarea timpului, alții conviețuiesc liniștit, în leagănul timpului, înțelegând limitele, iar alții, cum este și cazul lui Theodor Damian, anticipând „capătul de cale” ( Lucian Blaga ), trec dincolo, împreună cu noi înțelesuri, despre trecere și sfârșit, despre Înviere și infinit, despre veșnicie.

     Cartea lui Theodor Damian, „A sosit clipa” este un triptic alcătuit din grupajele de poeme „Suntem litere”, „Peste Germering, luna” și „Logosul, Logosul”, perechi noțiunilor de ființă, de meditație și de cuvânt.

      „Suntem litere” pornește de la „Lumea/ ca o foaie de hârtie”, cu speranța latentă, potrivit căreia „cuvântul nu moare/ dacă numai un singur om/ l-a citit”, trece prin etapa îndoielilor, „nu mai știi/ dacă ești om/ sau înger”, a vulnerabilităților, „Te-apucă uneori câte un dor/ dar nu știi de cine/ și de ce”, admiră „lumina zilei a opta/ frumusețea divină”, avându-i de însoțire pe Maria Egipteanca sau pe călugărul Zosima, printr-un pustiu metaforic în care „Clipa-i mai mare/ ca timpul”.

    Al doilea grupaj, „Peste Germering, luna”, nu poate să nu ne ducă cu gândul la cunoscutul vers eminescian „Peste vârfuri trece lună”, în sensul cel mai apropiat posibil, de transfer de percepție, de sensibilitate pornită din aceeași rădăcină poetică ( Theodor Damian s-a născut la Botoșani ). Germering, un oraș din Germania, unde trăiește poetul în prezent, capătă atributele unui loc ales. Varianta articulată pentru astrul ceresc, „luna”, indică tocmai faptul că este imposibil să nu te gândești la luna lui Eminescu și că oriunde este vorba de acea lună, clasicizată în versul eminescian. Luna lui Eminescu, „lună”, este luna pe care o vede poetul în zilele noastre, iar pentru Theodor Damian ea vine „la pachet” cu melancolia, cu depărtarea, cu cântul, cu sufletul, cu nostalgii și cu o surpriză, rezultată dintr-o comparație neașteptată, chiar personificare, a lunii cu Egipteanca biblică: „luna se ridică/ peste Germering/ precum Egipteanca/ deasupra pustiei/ precum lumina/ din izvorul fântânii/ în ciutură/ știu că sfinții/ din peșterile pământului/ odată cu rugăciunea/ se bucură”.

      „Logosul, Logosul” mărturisește că este loc pentru fiecare, sub soare, sub lună, în poezie: „nu ești nici singurul rege/ nici singur nebun”. Ca un post- scriptum, apare poezia „Alte cuvinte”: „Mă pregătesc de plecare/ rânduind/ cele ce vor fi după mine/ înainte/ precum cuvântul își deschide/ silabele/ pentru alte consoane/ ce vor naște/ alte cuvinte”. Este acesta un posibil autoportret al poetului, imaginându-se a nu fi decât (un) cuvânt. Credința poetului este că doar prin logos, cu sensul de cuvântare, discurs, „se ridică pământul/ de pe spatele elefanților”, adică este posibilă desprinderea de cantitate, de greul lumii, de păcat, și înălțarea prin spirit, prin creație.

      Poezia lui Theodor Damian e de un farmec rar, ce reușește să treacă prin timp, crescând în/la lumina textelor sfinte („Se face duh proorocul/ după ce a mâncat cartea/ filă cu filă”), să propună imagini surprinzătoare ( „peștera Cuvântului”), să folosească motive („luna peste Germering”, mesteacănul), metafore („îngerii Pământului”, „un pumn de lumină”), comparații ( „Clipa-i mai mare ca timpul”), reinventând lumea („Aceasta este marea întrebare/ cum să-ți golești mintea de gânduri”), de la cuvântul de început, la cuvintele de acum.

      „A sosit clipa”, un enunț, un titlu de poezie, de volum, stă pe coperta întâi fără niciun semn de punctuație. Poate fi punct, semnul întrebării, semnul exclamării sau puncte de suspensie. Importanța covârșitoare a mesajului este dată de prezența celui ce îl rostește și îl mărturisește. Faptul acesta este definitoriu în poezia lui Theodor Damian. În spatele cuvântului se simte suflarea poetului care privește lumea, cu mirare, ca prima oară și ca ultima oară.

      Dintre multele ipostaze ale poetului, în general, lui Theodor Damian i se potrivește cea de a sta de veghe, în peștera lui, în peștera din privire, la adăpost de tot ce-i rău și de-a medita asupra lumii, în momentele de inspirație înălțătoare, pregătit să transforme zborul cu aripi de ceară, al lui Icar, într-o liturghie de versuri, care și-a găsit adăpost în această carte.