Actori pentru marea interpretare - viața

Mă întreb acum, după aproape șaptezeci de ani de la prima zi de școală, ce voi fi simțit atunci și încerc, desigur, să mă revăd în copilul de atunci cu ghiozdanul de carton pregătit să fac cei circa două sute de pași pe ulițele Bodrogului, sat vechi din Câmpia Aradului, încă toropit de soarele unui septembrie uscat, în care, la orele amiezii, totul părea că se topește sub mișcarea amețitoare a valurilor de aer cald venind dinspre pustă. Nici măcar apele Mureșului care curgeau agale, de o transparență aproape ireală, cam la vreo sută douăzeci de metri de casa noastră, nu putea astâmpăra setea noastră și a câmpiei. Și nici nerăbdarea mea de a merge la școală, împreună cu fratele meu (era într-a patra, se dusese la școală la șase ani ca să nu rămână de căruță față de colegii lui de joacă) unde aveam să mă întâlnesc, în aceeași clasă, cu alți copiii, cunoscuți cu toții, cu care urma să învăț în aceeași sală, concomitent. Adică, cu o singură învățătoare pentru noi, cei cu ceva mai mult de douăzeci de elevi tunși chilug, numai ochi și urechi, atenți să-i ascultăm inflexiunile vocii și să-i urmărim cu ochii larg deschiși mișcările. În prima zi de școală și în cele următoare cel mai greu mi-a fost să tac. Nu eram eu prea vorbăreț, ce-i drept, dar să stai cu gura închisă, „să se audă musca” (și se auzeau, nu una ci mai multe, atrase de mâncarea din pachețelele noastre, pedepsiți să renunțăm la zilele de vacanță), să nu pot râde când unul sau altul spunea câte o prostie, să fiu nevoit să-mi cer permisiunea să mă duci la toaleta din curte și să aștept verdictul eliberator: „Pauză! Toată lumea afară, în curte!” mi se părea prea mult!
Noi, cei patru din clasa întâi (doi băieți și două fete), ascultam tot ce se revărsa asupra noastră din știința celor din clasele mai mari, așa că după ce am învățat să țin cre¬ionul în mână, apoi tocul cu peniță, să nu pătez banca cu cerneala din sticluță, și după ce literele nu mai păreau niște urme lăsate de muște iar cifrele aveau un rost când număram nucile, ascultam cu gura căscată de mirare tot ce le povestea „tovarășa”! Și mă bucuram de fiecare dată când cei din clasele mai mari nu știau răspunsul iar eu îl știam, fiindcă, acasă, fusesem obligat timp de trei ani să ascult tot ce învățase fratele meu, iar acum, colegi de suferință, mintea mea nu era un ogor nelucrat! Dimpotrivă!
Și, totuși, deși îmi plăcea să citesc și mă străduiam să buchisesc tot ce îmi cădea sub mănă, să ascult și să învăț, până la urma-urmei trebuie să mărturisesc că școa¬la nu mi-a plăcut niciodată! Să te scoli de dimineață (orele începeau pe la opt), să te grăbești să nu întârzii ca să nu suporți privirile batjocoritoare ale colegilor, să ieși din casa caldă mărșăluind prin zăpadă, pe ulița înghețată sau plină de nămol, și să stai într-o clasă cu o singură sobă de tuci, imponentă, ce-i drept, dar care își răspândea economicos căldura, nu era ceva care să mă entuziasmeze! Și, în plus, ca în lada de lemne pentru foc să troneze maiestuos, o coadă de mătură pe jumătate înnegrită, care aveam să constat că se mai abătea câteodată peste palma deschisă a câte unuia dintre cei mai nebădăioși dintre noi, după ce se agita de câteva ori în aer! Așteptam, așadar, duminicile și vacanțele încă din prima zi de școală! Și ele veneau, precedate de sâmbetele când întrevedeam cu frenezie duminica și când mergeam la frizerie, să ne taie „claia” de care tovarășa ne apuca câteodată, să scuture „pomul” pentru câte o năzbâtie, o piedică pusă unui coleg sau colegă, o înghiontire sau pentru furtul merelor din grădina părintelui ori a ouălor de co¬costârc de pe un stog de paie sau pentru vreo minge care ajungea în geamurile școlii!
Dar, lăsând la o parte aceste mici inconveniențe, pri¬ma zi de școală a fost una a marilor emoții. Însă la fel de pline de emoții au fost și toate celelalte în care ne urmam drumul spre anii care urmau, sau în timpul pregătirii celor două serbări (una de Crăciun-Anul Nou și una de sfârșit de an școlar) când deveneam actori-interpreți, fără să știm că ne pregăteam pentru marea interpretare care înseamnă viața.