Mircea Gelu Buta, „Bistrița, Nostalgie și modernizare”, vol.II

    Elogiata stradă, cunoscută altădată ca „Bahnhofstrasse” ( germ. ), astăzi „Strada Gării”, despre care medicul, cercetătorul și scriitorul, Mircea Gelu Buta, scrie că „a fost la început”, ca prim loc de amintiri dintr-o Bistrița de odinioară, suficient de prezentă, încă, în amintirile multora dintre localnici, reprezintă o enigmă, un model elocvent despre felul cum un spațiu geografic, restrâns, reușește să condenseze o bogăție de „oameni de seamă” ( sintagma îi aparține autorului Mircea Gelu Buta, dintr-un alt volum, „Urme ale unor oameni de seamă” ), care, ontologic, definesc un spirit al locului, ocrotit, ca să nu se piardă, să nu dispară, în acel trecut în stare să înghită tot. Și strada, prin dimensiunile ei, prin locuitori, prin nume, este o dimensiune a trecerii ce, de data aceasta, în paginile cărții, unește trecutul cu prezentul.

       A apărut al doilea volum din opera „Bistrița, Nostalgie și modernizare”, a scriitorului Mircea Gelu Buta, la Editura „Presa Universitară Clujeană”, 2025. Dacă volumul întâi, apărut la finele anului 2024, avea în prim-plan zona Bistriței, numită „Piața Morii”, cu străzile „Barbu Lăutaru”, „Vasile Alecsandri ”, „Zorilor”, „Vasile Conta”, cel de-al doilea se inspiră din locuințele existente pe „Strada Gării”, ca un punct de pornire, cu locuitori, tineri, bătrâni, familii întregi, locuitori de ieri, vechi bistrițeni, de viță nobilă, cu poveștile de viață, prezentate de urmași ori descendenți de suflet, care mai trăiesc, prin țară sau prin străinătate. Acolo unde nu sunt martori ai vremurilor trecute, însuși autorul, Mircea Gelu Buta, ( „încerc să scormonesc singur sau împreună cu prietenii” ), povestește despre familiile înstărite, care aveau case pe „Strada Gării”, stradă fostă  comercială. Caracterul acesta, comercial, vadul și mișcarea oamenilor din și înspre gară i-a determinat mai ales pe medici și pe avocați să-și deschidă aici cabinete de lucru. Astfel, despre familia Minas Castrinidis, scrie o fostă colegă de-a autorului, stabilită în Belgia, Nicoleta Găgiulescu, despre familia Bărbos, scrie un descendent, trăitor în Bistrița, inginerul Paul Ștefan Bărbos, despre Anica Figan, cu hotelul ei, botezat „La Figănoaia”, povestește nepoata acesteia, Carmen Silvia, Antoneta Pop. Prof. Dr. Lidia Purghel povestește cu măiestrie literară despre Strada Gării, locul unde și-a petrecut tinerețea.

     După ce am citit cartea, bogată în imagini, fotografii cu familiile descrise, de referință pentru trecutul Bistriței, nume de rezonanță în mintea celor care sunt bistrițeni, mai ales ( Castrinidis, Bărbos, Negulescu, Budușan, Bulbuc, Zus, Scridon, Bălan, Marcu, Cristea, Pop, Nica, Dan, Ciuta, Baruhoglu, Ceuca, Grapini ), în emoțiile lor nostalgice, primul lucru pe care l-am făcut, într-o după-amiază de început de octombrie, cu ploaie ușoară, a fost să merg să mă plimb pe actuala Strada Gării din Bistrița, pe o parte și pe cealaltă, încercând să suprapun imaginea cărții peste imaginea străzii. A ieșit învingătoare, din acest joc al realității cu trecutul trecut, imaginea cărții,  sensibil scrisă, cu o artă care nu lasă lucrurile să se stingă și să dispară atât de ușor din peisajul cotidian, recunoscând că și o carte poate bate viața, nu doar filmul.

     Mircea Gelu Buta întinde mâna și salvează în ultimele momente de la uitare, de la dispariție, de la nepăsare, o imagine încă vie, în memorie, a locului natal, a spațiului în care timpul se poate și înșuruba, dar și zbura. Dacă în primul volum contribuția personală în economia epică este deplină, autorul povestind din amintiri, interpretând și prelucrând date, în acest al doilea volum se întâmplă o mutare, prin care același autor îi invită să povestească pe cei care au mai rămas din familiile de altădată, de pe Strada Gării, plecați prin alte părți, reveniți cu diferite ocazii, dându-le astfel posibilitatea să se exprime, literar, în carte, dar și regizând câte o intrare în scenă, bine supravegheată, încât rezultatul să fie cel scontat: de întâlnire cu trecutul, peste ani, de capacitatea de a compara etape din istorie și, nu în ultimul rând, de a extrage unele episoade suficient de bine alese, încât să creeze bună dispoziție cititorului, dornic să afle cât mai multe despre locul în care se află.

       După familiile de doctori și de avocați, pe care probabil că, în parte, Mircea Gelu Buta, bistrițean veritabil, le cunoaște îndeaproape, cu tot arborele genealogic, evocate în detaliu și în punctate capitole de viață care au însemnat mult în dezvoltarea de profesii, urmează pagini cu fotografii de imobile, cu proprietari, anul construcției, fundație, pereți, acoperiș, încălzire, instalație electrică, sanitară, suprafață disponibilă, pentru ca apoi – spuneam că strada duce la Cimitir – să fie prezentate mormintele, cavourile familiilor de referință în istoria Bistriței.  Cimitirul este cel ortodox, de pe dealul Tărpiului, unde sunt înmormântați, au cavou, familii de rezistență în istoria recentă a orașului ( Budușan, Monda, Bilegan, Petri, Cucu, Tătaru, Petringelu, Gubesch, Oltean, Puica, Bălan sunt doar o parte, dar, de reținut este faptul că la fiecare nume de familie este trecut în față, notar, dr., av., jurist, pr., prot., lt., primar, ing., ca un respect față de profesie, față de carte) și își duc somnul de veci și Matei Eminescu, Maria Ivănescu, Dumitru Andrașoni, scriitorii Luca Onul, Ion Moise, George Țâra, Ion Urcan, Alexandru Cristian Miloș, Vasile Ciherean, Emil Dreptate, Ana Zegrean, Titus Wachsmann-Hogiu, istoricul Lazăr Ureche, artistul plastic, Miron Duca, ca o frumoasă împletire a vieții sociale cu cea culturală și literară.

      Strada, clădirile, oamenii, mormintele… ecouri ale unui timp care a fost și nu mai este. Din orice se poate naște o carte. Această carte, vol. I și vol. II, este deosebit  de minuțios concepută. Multitudinea de nume, de date, de schimbări, aranjarea lor într-o logică, presupun o muncă de cercetător, căruia să-i placă să scoată la iveală, la lumină o întreagă imagine a societății de altădată și să-i dea strălucire prin cuvânt, prin noblețea așezării într-o carte, care va rămâne în prelungirea fiecărei familii despre care au fost frumoase aduceri aminte. Acesta este tot un rost al operei de factură documentară, care unește oamenii, în interiorul acelorași coperte. Unora le-au dispărut casele, au fost mutați ori s-au mutat ei. Primesc, acum, în schimb, protecția acestei cărți, care nu le-o va  mai lua nimeni. Și mai este un aspect, acela al responsabilității față de toate cele cuprinse în carte, cu probitate și cu acordul folosirii imaginilor de familie, cu „luciditate despre trecut” : „Istoria mare se reconstituie convingător, neliniștitor, din istoriile mici ale unor oameni obișnuiți” este crezul de căpătâi al sufletistului și al dăruitului Mircea Gelu Buta. Pentru acesta, „amintirile se constituie într-o „terapie” necesară și binevenită”, iar fiecare personaj din carte deține o calitate absolută, și anume „conținut sufletesc”. Imaginea de pe coperta întâi surprinde o clădire în construcție. Este o pictură a lui Alexandru Pașcu, un „work in progress”, i-am spune astăzi, despre cunoscutul și numitul „Bloc Dallas”, după serialul de maximă audiență prin anii optzeci. Vedem aici natură și arhitectură, „in nuce”, „nostalgie și modernizare”.

     Cu această carte, palmaresul autorului și al Bistriței se îmbogățesc cu o operă inegalabilă. „Ape vor seca în albie…”, despre străzi se va mai scrie, ele îi vor mai inspira pe creatori, pe poeți, dar nimeni nu va mai privi atât de atent, ca la microscop, viața unei străzi din trecut, cu urmele pe care pășim astăzi și noi, cu sfială, cu recunoștință, cu respect. Și de această dată, înclinația spre documentare și spre aducere la lumină a ceea ce merită cu adevărat, l-a făcut pe Mircea Gelu Buta să fie un deschizător de drumuri, într-o competiție cărturărească, și să aibă, spre lauda noastră, un avans față de alți competitori.

Elena M. Cîmpan