Prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta - „Bistrița -nostalgie și modernizare”

„Nu bere după bere, ci carte după carte
și vei ajunge Om”(VG)
Pe la mijlocul lui decembrie al anului ce a trecut, condeierul și cercetătorul științific din municipiul nostru a trimis cunoscuților, amicilor, „un dar de Crăciun”- cum se exprimă domnia sa, o carte frumoasă, cu o grafică de lebădă albă.
Precum se întâmpla cu poștalioanele de odinioară, cartea mi-a ajuns mie mai târziu, în Noul An, dar tot bine. Când am scos-o la lumină, am admirat-o îndelung pentru eleganța ei și mi-a coborât în amintire imensa dragoste ce am avut-o de copil pentru cărți. Deși azi, „altul este al meu suflet”- ca să parafrazăm pe Poetul nostru național, lumina acestei iubiri mă urmărește încă.
Într-un „Argumentum” telefonic, distinsul autor se confesa că este un fel de ultim „străjer”narativ al cetății, unul care a cunoscut - odată cu urbea- trei orânduiri, fapte, oameni și locuri- ce riscă să se piardă în viscolirea vremii.
După cercetări migăloase în amintiri, la personalități cunoscute și în arhivele orașului, a rezultat această lucrare cu un profil oarecum aparte, situându-se între un document științific riguros și un album.
Partea documentar-narativă, se ocupă întâi de Străzile Bistriței de altădată, oferind detalii nespus de imteresamte.Toate se subsumează unei locații: „Strada Morii” (locul pentru o moară de apă, înainte), această locație fiind un fel de Stea din Ursa Mare pentru toate celelalte străzi.
Cercetătorul Prof. Univ., Dr. Mircea Gelu Buta a notat felul cum s-au schimbat numele locurilor, străzilor, în funcție de feluritele etnii ce au avut dominanță: sașii (șvabi), ungurii, armenii pe alocuri și uneori, iar în urmă românii, prezentând succint date despre viața cotidiană a acestora, ocupațiile, prestigiul social. Domnia sa notează:
„Denumirile străzilor din minicipiul Bistrița ascund istoria orașului și schimbările prin care acesta a trecut de-a lungul timpului. În spatele denumirilor săsești, ungurești sau românești, stau momente ce au schimbat cursul obișnuit al vieții locuitorilor. Călătorul care vine întâia dată în oraș, este uimit de peisajul citadin cu clădiri datând din perioada renascentistă, de varietatea lăcașurilor de cult, ale căror cupole bizantine și neobizantine sau turnuri gotice străpung cerul, de arcurile rotunde ale bisericilor romanice, de fațadele baroce ale altor locuri...”
Ni se creionează sugestiv aspectul străzilor, starea materială a locatarilor, aspecte ale vieții cotidiene. Autorul nu ne dă răgazul să ne plictisim, să închidem filele și din cele mai banale lucruri știe să ne arate că „lumea lui Dumnezeu este totdeauna frumoasă”, indiferent de vremuri și orânduiri sociale.

Succedante celor trei părți expozitiv-narative, de fiecare dată vom afla multe fotografii vechi sau noi, frumoase, unele fiind brunificate de trecerea vremii. Momente îndelungi am zăbovit în fața a foarte multe din acestea, fiindcă mi-au spus: „Și pașii tăi au trecut pe aici. Ți-aduci aminte?”
Partea din mijloc a lucrării revine Transporturilor bistrițene, cărora li se discerne succesiva predominanță: carele, căruțele, săniile, omnibuzele , autobuzele...
În 1884, este semnalată introducerea omnibuzelor și a regulamentelor adiacente utilizării acestora. Cu un delicat simț al umorului, scriitorul acroșează felurite situații sau date, cum sunt regulamentele afișate în omnibuze, regulamente care interziceau accesul „persoanelor imorale, fumatul sau scuipatul pe jos”, „accesul celor cu boli grave”etc.
În 1886 se dădea în folosință ruta feroviară Dej-Bistrița. Niciun moment, Bistrița nu pare deconectată din efortul general al vremurilor, de a se moderniza. Iluminat cu gaz și apoi electric, poștalioane și trenuri mixte pasageri-marfă (pe vremea adolescenței mele erau în vogă) ni se succed pe pagini și în amintirile unora dintre noi.
Sunt de notorietate vizitele lui Alexandru Odobescu pe aceste locuri, pe Bârgău și apoi la Sângiorgiul românesc (1884), îndelungul periplu al lui Nicolae Iorga (prin Ardeal (1898), ambii fiind primiți cu o căldură aparte de către populația românească.

Ultima parte și masivă este consacrată „Teatrului și vieții muzicale din Transilvania secolului al XX-lea”. Autorul prezintă succint situația în succederea feluritelor epoci, de la muzicantul ambulant și solitar, pasionat de cânte, până la încropirea de formații lăutărești și mai târziu de estradă, ca o activitate culturală sistematică, organizată de stat.

„O viață nesigură, de muzicant ambulant pe străzile și cârciumile metropolelor Imperiului nu reprezenta o mare fericire – notează autorul- Pentru vechiul burg al Bistriței, educația muzicală instrumentală trebuie pusă în legătură cu prezența Regimentului 63 infanterie și în special cu capelmaistrul militar.”
Cu vremea, se ajunge la formații tot mai prestigioase, spre ceea ce am amintit, activități muzicale organizate sistematic în casele de cultură, parte a ceea ce se numea culturalizarea socialistă a maselor.
Prof.univ.dr. Mircea Gelu Buta este un fin observator al lumii din care a făcut parte; conștientizează că există anumite etnii cu o vizibilă aplecare spre muzică: țiganii /romi, care a dat lăutari faimoși, evreii, armenii. Barbu Lăutaru, Crisztoff, erau talente de excepție, admirate de celebrități ca Franz Liszt. Un nume ca cel al lui Barbu Lăutaru a rămas al unei străzi bistrițene. Formații de estradă precum aceea în care a activat pentru o vreme Alexandru Jula s-au bucurat de o autentică celebritate, amintindu-se animatori și formații, cu nume și prenume ale componenților. Autorul reușește să ne transmită obiectiv freamătul vieții, ceva din tumultul unor vremi care nu mai sunt, cu speranțe și tot activismul lor.
Muzica de divertisment -ușoară și de estradă, încheind cu rock-uk, ocupă pagini bune, trezind efectiv admirația cititorului pentru grija cu care a înregistrat oameni și locuri și evenimentecotidiene ale orașului sau oamenilor ce l-au compus, cu muzica de la marile evenimente existențiale: nunți, botezuri, înmormântări.
Oriunde citim în cărțile distinsului autor bistrițean, avem prilejul de a aprecia stilul elegant de exprimare al domniei sale, capacitatea de a selecta date, evenimente, oameni. Dincolo de paginile cărții intuim un autor de mare cultură, cu o informare enciclopedică asupra subiectelor și temelor abordate, ceea ce face din orice conferință, simplă discuție sau carte a domniei sale, un sărbătoresc eveniment.
X
Prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, ca și cronicarul Miron Costin din vechime, scrie această carte „ca să nu se înece anii cei trecuți”, simțindu-se printre ultimii martori bistrițeni ai unei lumi din nordul nostru transilvan.Acesteia, simți că autorul îi poartă o irepresibilă afecțiune.
În literatura europeană și mai ales în cea din Statele Unite, editorii de carte au început o mișcare de stimulare a cititului în „Galaxia Guttenberg”, prin a face din fiecare apariție un obiect de artă: coperte lucioase, hârtie de cea mai bună calitate, cotorul imprimat cu felurite decorațiuni. S-a văzut pe dată un succes uimitor al vânzărilor, cerându-se milioane de exemplare în plus, deși prețul a sporit. Privind și această lucrare a condeierului bistrițean, această „lebădă albă”, cum îi spuneam, mi-am zis: așa de frumoasă ar trebui să fie fiecare carte, fiecare din acest tip de concretizare a gândului omenesc.

Prof.Vasile Găurean