Doliu la Consiliul Județean Bistrița Năsăud! Daniela Maria Rais a plecat în veșnicie

Cu inimile copleșite de durere, ne luăm rămas bun de la cea care, timp de zece ani, ne-a fost nu doar colegă, ci și prietenă devotată, sprijin și suflet cald în fiecare zi petrecută împreună — Daniela Maria Rais (15 august 1972).

În cadrul Compartimentului Resurse Umane al Consiliului Județean, Daniela a fost mai mult decât un profesionist desăvârșit. A fost omul care a știut să asculte, să încurajeze, să aline și să aducă lumină chiar și în cele mai apăsătoare momente. Cu discreție, răbdare și o bunătate rară, a lăsat o amprentă adâncă în inimile tuturor celor care au avut privilegiul de a o cunoaște.

Ne vor lipsi vorba blândă, sfatul înțelept și dedicarea cu care își împlinea fiecare responsabilitate. Daniela a fost un exemplu de demnitate, echilibru și omenie, valori care vor rămâne vii în memoria noastră.

Gândurile noastre se îndreaptă cu compasiune și solidaritate către familia îndurerată.

Drum lin spre lumină, dragă Daniela.
Nu te vom uita niciodată.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5