File din istoria caolinului de Parva. Foștii mineri din localitate își sărbătoresc ziua pe 24 august

Parva este  locul unde natura și istoria se împletesc într-un decor de basm. Drumul până acolo începe imediat din şoseaua care duce spre Sângeorz-Băi. De la Podul Rebrei o ia în stânga şi merge alături de râul cu același nume până sus în inima munţilor. Natura, neatinsă de agitația modernă, oferă aici un refugiu perfect pentru cei care caută liniște, aer curat și legătura cu esența pură a satului românesc. Parva este o bijuterie ascunsă a României rurale în care se oglindesc marile prefaceri ale lumii moderne. Case noi, frumos rânduite pe lunca văii, dar și pe dealuri, o farmacie și un dispensar uman bine dotat, o grădiniță și două școli  ultramoderne, două biserici monumentale, pensiuni  cu renume, drumuri și ulițe asfaltate până în inima munților, toate sunt rodul muncii acestor locuitori. Aici, în sat, se deapănă toate frumusețile lumii, se nasc și trăiesc idei ale necuprinsului. Chiar dacă soarele răsare mai târziu și apune mai devreme, el poposește în sufletul oamenilor ca o amiază a binecuvântării. Cei răspândiți pe dealurile mai înalte se consideră privilegiați că sunt mai aproape de Dumnezeu. Dintotdeauna, părvenii au avut puterea de a trece cu bine peste  toate vitregiile vieții. Muntele le-a dat ceva din tăria sa de granit și  le-a împrumutat semeția lui. Ei și-au câștigat existența, îmbrățișând preocupări specifice zonei montane. Au fost deopotrivă agricultori, crescători de animale și forestieri pricepuți, iar odată cu descoperirea zăcămintelor minerale au devenit mineri recunoscuți în toată zona Ardealului. Începuturile mineritului în Parva se leagă de cercetările geologului Ioan Lucian  din cadrul Intreprinderii de Prospecțiuni și  Explorări Geologice din Cluj, care a reușit să facă un studiu amănunțit asupra bogățiilor subterane ale acestei localități.  Împreună cu o echipă de geologi și salariați ai amintitei intreprinderi clujene, a cutreierat și scormonit munții de la Parva descoperind un bogat potențial de minereuri neferoase, în special în perimetrul Gușet, între care: zinc, plumb, pirită, cuarț, cupru, dar și cantități mai reduse de argint și aur, precum și alte metale rare. Bogăția cea mai mare o constituie caolinul, care face parte din zestrea minerală a Țării Năsăudului. În 1855, Iuliu Moisil, plănuia construirea unei fabrici de porțelan la Parva. În1885 Heinrich Iosif din Cluj și J.G.Kramer din Bistrița au început exploatarea caolinului în carieră. Anual se livra la Cluj circa 20 de tone de material spălat și măcinat pentru fabrica de sobe și articole de lut a lui Frank I.Kiș și fiii săi. Mai târziu, în 1890, marfa a fost expediată și la Fabrica de săpunuri minerale și medicinale a lui Iosif  Heinrich din Cluj.  Caolinul era transportat cu căruțele la Năsăud. În anul 1913, apare proprietar Carol Kramer, iar în 1926 maiorul Marțian. Din informaţiile inginerulului T.P. Ghiţulescu, rezultă că între anii 1936-1937, exploatarea caolinului a fost făcută de societatea ,,Nitrogen‟ din  Târnăveni, Filiala societăţii ,,Mica‟‟ din Brad şi se folosea în fabricarea ceramicii din Târnăveni. Exploatarea caolinului s-a mai făcut de către intreprinderea ,,Sercum‟‟, Intreprinderea de cercetări miniere Bucovina II, intreprinderea I.C. Frimu din Bistriţa, până în anul 1952, după care a urmat intreprinderea raională ,, G.Coşbuc‟ Năsăud  (1957- 1958 ). În această perioadă s-a petrecut un eveniment deosebit de trist pentru minerii din Parva. Era în primăvara anului 1958. Trei mineri au fost prinşi într-o galerie care s-a prăbuşit înainte de a ieşi din schimb. E vorba de Rus Ioan, Rus Domide şi Rus Casian. Nemaiavând nici o cale de ieşire, au fost blocaţi în mină. Timp de două zile cei de afară au încercat să-i salveze, dar n-au găsit la timp soluţia potrivită. Niciodată n-a fost în Parva atâta durere ca atunci, povesteşte lelea  Floare, soţia răposatului :,,Cum să nu te zdruncini din toată fiinţa, când ştiam că acolo, în gaura aceea se află trei oameni pe care nu-i poţi salva. Ei au murit pentru că noi n-am ştiut ce să facem. Pe certificatul lor de deces s-a scris ,,morţi prin asfixiere‟. De atunci mina s-a închis. Nu existau nici măcar cele mai elementare condiţii de protecţia muncii. Exploatarea se făcea rudimentar. Zăcământul de caolin era scos cu tânăcopul şi încărcat într-un vagonet tras de cai și apoi transportat cu căruţa până la Năsăud.   În perioada 1958-1976, zăcămâtul a fost cercetat de diferite intreprinderi, iar din 1976 exploatat de Combinatul Minier Cluj. În acest an a fost repartizat la această unitate absolventul Institului de subingineri din Baia Mare, Rus Anton, fiul minerului Rus Ioan care a pierit în galerie cu mulţi ani în urmă. Tot aici şi-a găsit loc de muncă , Ioana, soţia lui Anton şi ea absolventă a aceluiaşi institut. Rus Anton va deveni şeful minei care de-a lungul anilor va obţine rezulate foarte bune . Numărul muncitorilor a crescut de la un an la altul,  creându-se reale posibiltăţi de dezvoltare. S-au făcut cursuri de calificare pentru mineri, s-au introdus tehnologii noi, s-au adus utilaje moderne. Roca de caolin din Parva era transportată cu rabele de mare tonaj la staţia de prepare din Rebrişoara, construită lângă şosea, la confluenţa râului Rebra cu Someşul Mare. De aici, acest produs lua drumul cu vagoanele CFR spre diferiţi beneficiari : SANEX şi IRIS din Cluj –Napoca, Comarnic, Alba Iulia, Curtea de Argeş. Dorohoi care îl foloseau pentru obţinerea porţelanului, fiind considerat de foarte bună calitate. În industria hârtiei, caolinul de Parva era folosit în amestec cu bentonita albă de Răzoare. Cei mai importanţi beneficiari au fost :C.C H.Brăila, Călăraşi, I.C.H.Piatra- Neamţ, Scăieni, I.H. Petreşti etc. După revoluţia din Decembrie, la numai câţiva ani, mina de caolin este abandonată, așa cum s-a întâmplat și cu alte mine din țară. Acelaşi lucru se petrece şi cu Staţia de prepare a caolinului din Rebrişoara. 183 de muncitori au beneficiat de ordonanţa guvernamentală, unii au trecut în şomaj, iar  cei în vârstă s-au pensionat. Părvenii au pierdut această sursă de câştig, iar meseria de miner a devenit uitată.

În semn de respect, prețuire și recunoștință  pentru cei care au muncit peste cincizeci de ani în minele de la Parva, primarul comunei, Ioan Strugari, împreună cu membrii Consiliului Local au hotărât ca în ziua de 24 august să-i omagieze pe foștii  mineri din localitate . ,,Această zi poate deveni un moment de referință pentru comuna noastră – o tradiție care să unească generațiile în jurul unei identități comune și a respectului pentru istorie ”, spune primarul acestei localități.

Mircea Daroși