O fetiță și tatăl ei au fost transportați la spital, în urma unui accident petrecut la Rebrișoara
*Rebrișoara, accident rutier*
În această seară, polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier, pe un drum comunal, în localitatea Rebrișoara.
Din primele date, un bărbat de 61 de ani, din Năsăud, în timp ce conducea un autoturism pe DC2, pe direcția de deplasare spre Gersa, i-a surprins și accidentat pe un bărbat de 40 de ani și fiica acestuia, în vârstă de 3 ani, ambii din Dumitra.
Cei doi au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Atât conducătorul auto, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Polițiștii din Năsăud au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj de terapie intensivă mobilă au intervenit în localitatea Rebrișoara unde un autoturism a lovit un copil în vârstă de aproximativ trei ani. Din primele informații victima este conștientă prezintă o plagă la nivelul gurii. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, fetița prezenta șoc hemoragic și traumatism toraco-abdominal. A fost preluată și transportată de către echipajul de terapie intensivă mobilă la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea îngrijirilor medicale. In accident a fost implicat si tatăl fetiței care acuza dureri la nivelul unui membru inferior, fiind transportat și el la UPU SMURD Bistrița de către echipajul de prim ajutor.
Citiţi şi:
- Accident cu șapte victime, la Şintereag
- Accident groaznic în Unirea. Un bărbat de 50 de ani a murit strivit în propria maşină
- Accident între un autoturism și o motocicletă la Căianu Mic. O tânără și un bărbat au fost transportați la spital
- Accident la ieşirea din Cepari! Două victime, soţ şi soţie, transportate la spital
- O fetiță de 5 ani și un băiat de 12 ani, din Cușma, opăriți cu apă fierbinte
Adaugă comentariu nou