CUVÂNTUL VINDECĂTOR

Virginia Brănescu – O viaţă în slujba Vieţii

Motto: Evoluţia sufletului nostru e ca un poem desăvârşit. Rabindranath Tagore

După cum s-a spus, sufletul omenesc este mereu în pelerinaj de la lege la iubire, de la disciplină la libertate, de pe tărâmul moral pe cel spiritual. Ne naştem cu iubirea în inimă, şi când conştientizăm acest lucru un simplu semn de iubire capătă pentru noi o valoare nepieritoare. Primul semn de iubire ni-l dau părinţii noştri, dar nu toţi copiii au şansa să fie în perioada primii copilării doar cu părinţii lor şi să li se vorbească despre Dumnezeu.

Virginia Brănescu ne vorbeşte în cartea DIN UMBRA AMINTIRILOR despre iubirea pentru mama sa şi pentru tatăl său de la începutul vieţii şi până la iubirea pentru nepoţi, iubire ce a determinat-o să îşi aştearnă amintirile pe hârtie, iar noi să fim onoraţi şi să citim.

Este bine să citim cărţi despre vieţile oamenilor, nu avem timp să citim mult, dar când întâlnim o carte scrisă de o personalitate cu care suntem contemporani, suntem incitaţi să vedem cum a trăit. Pentru că o cunosc personal şi o preţuiesc în mod deosebit, am citit cu mult interes cartea DIN UMBRA AMINTIRILOR Editura George Coşbuc, Bistriţa, 2003.

Născută în oraşul Bistriţa la 14 martie 1928, Doamna Virginia Brănescu ne prezintă, într-un stil frumos, asemănător cu poveştile lui Ion Creangă, momente din viaţa sa. O parte din întâmplările vieţii, cât şi simţămintele sau reflecţiile sale sunt redate în frumoase poezii.

Iată un dialog cu nepoţii din anul 1999:

“Ciclul ăsta se repetă

Şi în viaţă, măi nepoate,

Când tu urci pe crugul vieţii

Eu trec dincolo, în noapte!” ( Scara vieţii)

Relaţia Virginiei Brănescu cu moartea e veche, dar şi corectă, adică nu o neagă, nu o exclude şi, poate de aceea Dumnezeu i-a dat anii pe care îi are şi reprezintă, pentru noi toţi un exemplu de putere şi frumuseţe a creativităţii.

În anul 1962 scria:

„Când moartea cu aripa ei rece te-nconjoară

În neagra tulburare te simţi chiar fericit,

Visând la liniştea trăită-ntâia oară,

Visând inexistenţa – limanul mult dorit.

Acol’ nici frământarea nu te mai chinuieşte

Nici noaptea nu e neagră ca pentru trăitor

Iubirea pare umbră, durerea îţi lipseşte

Şi-a lumii frământare nu te trezeşte în zori” (Meditaţie)

Ei bine, de atunci s-a tot trezit în zori poeta pentru a-şi îngriji familia, pentru a scrie, picta, pentru a munci. Psiholog de profesie, dar şi artist complet, Virginia Brănescu trăieşte asa cum Sfinţii Părinţi ne îndrumă, adică să ne amintim mereu că suntem trecători.

Superba poezie „Rugă” scrisă în anul 2003, începe aşa:

„Mai stăm o clipă pe pământ

Ca frunza ce pluteşte- vânt;

Şi cât durează acest popas

Aflăm doar în ultimul ceas.”

După ce am citit cartea DIN UMBRA AMINTIRILOR, văzând ce viaţă a avut până acum autoarea, gândul m-a dus la un text scris cu multe secole în urmă de Sfântul Ioan Gură de Aur: „Chiar dacă am muri de nenumărate ori pentru Dumnezeu, chiar dacă am săvârşi toată virtutea, totuşi aceste fapte ale noastre nu sunt nici pe departe la înălţimea cinstirilor cu care ne-a cinstit pe noi Dumnezeu. […] ne-a adus din nefiinţă la fiinţă, ne-a dat suflet, cum nu are nimeni pe pământ, a sădit raiul, a întins cerul, a întărit pământul, a aprins luminători strălucitori, a împodobit pământul cu lacuri, cu izvoare, cu râuri, cu flori cu pomi, a presărat cerul cu puzderie de stele, a făcut ca noaptea să ne fie tot atât de folositoare ca şi ziua pentru odihna şi tăria ce ne vin de pe urma somnului.”

Chiar dacă citim acum scrieri recente despre descoperirile ştiinţifice cu privire la originea vieţii, (făcute de om cu ajutorul lui Dumnezeu, care ne lasă să facem cunoscut necunoscutul atât cât El vrea), în raport cu care, textul de mai sus pare desuet, eu văd scrierea Sfântului Ioan Gură de Aur compatibilă şi splendidă!

Doamna Virginia Brănescu, pictoriţa care şi-a pictat viaţa sufletească, fiindcă nu fuge de moarte, este în viaţă, a ştiut şi ştie că fericirea statornică a omului nu stă în ceea ce i se împlineşte, ci în faptul că se dedică unui lucru care e mai mare decât el, în faptul că se dedică unor idei şi sentimente ce îl ridică deasupra vieţii lui individuale. Acest lucru transpare şi din ultima carte a sa: REZONANŢE ACUTE, Editura Karuna, 2010, carte pe care mi-a scris următoarea dedicaţie ce mă onorează:

„Din lutul, care-n lut se duce

Cu dor şi lacrimi am scăldat o cruce;

Iar dacă lutul va intra-n pământ

Scânteia va urca spre Duhul Sfânt

Prietenei mele, doamnei Jeniţa Naidin, cu drag , VIII 2010”

Să ne trăiţi întru mulţi ani dragă Doamna Virginia Brănescu şi să ştiţi că evoluţia sufletului Dumneavoastră este un Poem desăvârşit transpus în opera cu care ne bucuraţi!

Comentarii

15/01/11 22:04
Natalia David

Sunt placut surprinsa ca citesc in CUVANTUL VINDECATOR, un frumos comentariu al Jenitei Naidin despre Doamna Virginia Branescu pe care si eu am cunoscut-o la expozitia ei de pictura. I-am citit si o parte din poezii dar si cartea CLIPA DE PRIETENIE. Am apreciat dela inceput elanul EI creativ si talentul pentru arta, pentru frumos. Sunt insa impresionata de perseverenta Doamnei Jenita Naidin de a pune in fata noastra, a cititorilor impresiile si indemnul de a citi, de a cauta si aprecia arta contemporana. Ma bucur ca CINEVA( Jenita Naidin) a gasit timpul, bunavointa si puterea de a studia tot ce inseamna arta pentru distinsa VIRGINIA BRANESCU. Prin serialul CUVANTUL VINDECATOR noi cititorii aflam lucruri importante, char extraordinare, scrise de Jenita Naidin, pentruca si sufletul ei este ca un poem desavarsit.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5