Virginia Brănescu

Taina

Mijeşte primăvara-n muguri,

Ici-acolo, pete de culoare,

O nouă viaţă peste crânguri

Se naşte sub raza de soare.

Şi codrul iar întinereşte,

Se scaldă cerul în albastru

Iar doru-n suflet se iveşte,

Pierzându-şi tenta de sihastru.

Se coace-n arbori nemurirea

Seve se-nalţă către cer,

Un suflu nou are menirea

Să se înalţe în Eter!

Şi-o boare argintie-n zare

Desfată-n dimineţi privirea,

E taina vieţii, taină mare,

Secretul ei este iubirea!

Lacrimi

O cale lungă-am străbătut

Şi versul mi s-a şchiopătat,

Iar tot în ceea ce-am crezut

S-a şters şi pare-ndepărtat.

Şi bate ceasu-n asfinţit,

Eu nu sunt zână, nici tu mire,

Rămân din tot ce ne-a unit

Doar lacrimi calde de iubire.

Poezia (II)

Poezia mea

E ca un cântec

Şi dacă ţi-l dedic

O să-ţi meargă la suflet

Şi o să-l cânţi

În fapt de seară

Când sub geana nopţii

Răsare luna.

Poezia mea

Are plete de argint,

Suflet de aur

Şi aripi de dor.

Te va îmbrăţişa

Când ţi-o fi greu!

Simbioza

Poezia şi cântul

Trăiesc în simbioză;

Ea-i dă lui cuvântul

Iar el apoteoză.

Poezia şi cântul

Deschid porţi de dor

Şi cu aripă de înger

Zboară către nor.

Poezia sunt eu;

N-ai vrea să fii tu cântul?

Vis

În vis se făcea

C-am trecut de hotarul

Realului

În lumea imaginaţiei…

La graniţă

Stă santinelă

Iubirea

Tu i-ai dăruit

O rază de lună

Şi ne-a deschis

Porţile.

Cu flori de „nu mă uita”

Ne-au aşternut drumul…

Dar o furtună m-a trezit;

Tuna!

Iar cerul era încărcat.

A zburat visul…

Filozofie

Între durere

Şi fericire

Viaţa-i tăcere!

Versul îmbietor

Hrănit cu visele din epitete

Ademenit, tu m-ai urmat, poete!

Şi ţi-am clădit palat din stele

Cu versurile dorurilor mele!

Te-am îmbătat cu forme şi culori

Surprinse-n cercul viselor, în zori!

Dar a venit o ploaie, pe-ndelete

Şi-a şters culorile şi epitete!

Iar visul a zburat, uşor, uşor,

Păstrat doar într-un vers îmbietor.

Un gând

M-am ascuns după o stea

C-am fugit de-o vorbă rea;

M-am ascuns după un nor

Şi-am jucat un joc de dor;

M-am ascuns şi după vânt,

Gândul s-a făcut cuvânt,

Iar cuvântul animat

M-a pârât şi m-a trădat

C-am cules un ghiocel

Era doar un firicel

De un alb imaculat

Ca şi gândul nepătat

Ce-mi aduce-n fapt de seară

O şoaptă de primăvară!

Nu-i dat

Nu fugi, mai stai o clipă,

Despre toate vom vorbi,

Din a inimii risipă

Vorbe dragi vor izvorî!

Nu pleca, căci suferinţa-mi

Dă târcoale, ne-ncetat

De rămâi, mi-învingi dorinţa

Frântă-n plâns şi în oftat.

Nu pleca şi Universul

Azi se va scălda-n lumină

Şi voi accesa demersul

Către Pronia Divină!

Meniul gospodinei – poet

Aperitiv: cârnaturi scrise

Şi băuturi: nectar de vise;

În loc de supă: un poem

Că-i lung şi lat dus la extrem!

Şi felul doi: fripturi de dor

Cu-un cântec de reproş sonor!

Cântat în dulce menuet!

Şi doarme soţul alintat

Cu epitete, nemâncat!

În curcubeu

Sunt umbra celei ce am fost,

Curând voi trece-n nemurire;

În mine totu-i doar iubire

C-am împlinit al vieţii rost!

Mi-e dragă lumea şi-o descriu

Cu viciile şi cu haruri

Iar sufletu-mi ce-i încă viu

Se-nchină la sacre altaruri!

Azi vin spre voi cu tot ce am

Când visul vreau să-l împlinesc,

Mi-e dragă viaţa şi-o doresc

Părtaş la pământescul hram!

Şi de-mi cresc aripi de nuntit

Şi voi pleca la Dumnezeu,

După ce datul s-a-mplinit

Mă voi întoarce-n curcubeu!