Băut și cu permisul suspendat, un șofer din Sighetu Marmației a ajuns cu mașina în decor
La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în Salva.
La locul evenimentului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani din Sighetu Marmației, județul Maramureș, pe Drumul Național 17C, la intrare în localitatea Salva, pe direcția Coșbuc către Salva, a părăsit partea carosabilă.
În urma accidentului au fost înregistrate pagube materiale, fără a fi constatate răniri de persoane.
Verificările polițiștilor cu privire la șofer au indicat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. Totodată, testarea bărbatului cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la spital, șoferului i-au fost recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cu privire la cele constatate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, se arată în informarea Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Citiţi şi:
- Tânăr din Tureac, depistat băut și fără permis conducând un moped neînmatriculat
- Bărbat din Tărpiu, depistat la volan cu permisul suspendat
- Tineri din ALDE BN la Şcoala Libertăţii de la Sighetu Marmaţiei
- Fără permis, cu un vehicul neînmatriculat prin Chiochiș
- De Paşti, unii şoferi au preferat să urce la volan sub influenţa alcoolului sau a drogurilor!
Adaugă comentariu nou