Becleanul, cuprins în varianta finală şi revizuită a Master Planului General de Transport al României
Ministerul Transporturilor a făcut publică, pe siteul instituţiei, varianta finală și revizuită a Master Planului General de Transport. În cele aproximativ 1.000 pagini, documentul prezintă atât proiectele de infrastructură, cât şi strategia de implementare a acestora pe cele două perioade de programare: 2014-2020 şi 2020-2027.
Becleanul apare în două mari proiecte de drumuri prevăzute de acest document care stabileşte felul în care se va dezvolta şi moderniza în anii următori infrastructura rutieră a întregii ţări. Astfel, orașul va avea o variantă ocolitoare care va descongestiona traficul rutier din localitate, iar aceasta va face parte din Drumul Expres Turda – Halmeu. De asemenea, pe aici va trece şi Drumul Transregio Beclean – Salva – Moisei, o şosea transregio de 130 de kilometric ce face legătura între judeţele Bistriţa – Năsăud şi Maramureş. De altfel, Drumul Expres, Drumul Transregio şi varianta ocolitoare a oraşului Beclean vor face joncţiunea la un moment dat chiar la ieşirea din Beclean, într- un mare sens giratoriu care va reprezenta un nod rutier important în această parte a ţării.
Varianta finală şi revizuită a Master Planului General de Transport (MPGT), împreună cu Strategia de Implementare a proiectelor - documentul cheie care stabileşte proiectele prioritare şi când se fac ele - a fost transmisă deja de către Ministerul Transporturilor la Comisia Europeană.
,,Actuala variantă a Masterpanului este rezultatul negocierilor pe care Ministerul Transporturilor le-a avut cu experţii Comisiei Europene şi va fi prezentată Comisiilor de transporturi din Senat şi Camera Deputaţilor. De asemenea, în ultima săptămână a lunii mai este programată la Bruxelles o nouă întâlnire între specialiştii Ministerului Transporturilor şi experţii Comisiei Europene pentru discuţii finale asupra documentului", mai informează Ministerul Transporturilor.
Citiţi şi:
- Traficul infernal din Beclean va fi deviat cu ajutorul unor semafoare
- Drum expres Bistriţa-Dej, varianta ocolitoare a Bistriţei şi drumuri Trans Regio în Master Planul de Transport
- Primarul Mircea Romocea: Vom finanţa realizarea studiului de fezabilitate pentru varianta ocolitoare a oraşului Năsăud! Investiţia, estimată la 9,4 milioane euro
- Oraşul Năsăud, în Master Planul General de Transport 2015
- Varianta ocolitoare a Becleanului… în linie dreaptă! A fost lansată licitaţia pentru proiectare şi execuţie!
Adaugă comentariu nou