Becleanul până în 2020: Centura ocolitoare, Centru multifuncţional, Centru spa la Băile Figa, dezvoltare turistică susţinută, parcare etajată, infrastructură urbană modernă.
Cu viziune până în anul 2020, Strategia de dezvoltare a orașului Beclean, pusă la punct de către conducerea administrației publice locale, are în vedere o serie de proiecte importante, indispensabile atât pentru dezvoltarea pe termen foarte scurt, cât și ca perspectivă pentru atragerea de noi investiții în zonă.
Cele mai importante dintre acestea sunt: realizarea centurii ocolitoare a localității pentru descongestionarea traficului aglomerat din oraş; canalizare extinsă şi modernizată pentru Beclenuț, Figa, Coldău, Valea Viilor, Rusu de Jos, Beclean; modernizarea şi asfaltarea străzilor cartierului rezidențial și a aleilor din zona cabanelor turistice; parcare etajată; iluminat modern(Beclean) și transport (Băile Figa) ecologic; dezvoltare susţinută şi permanentă pentru infrastructura turistică locală; îndiguire maluri Valea Sărată; finalizarea amenajării Campusului școlar; izolare termică la instituții publice și blocuri de locuințe; finalizarea asfaltărilor la toate străzile din oraș; noi parcări şi trotuare moderne în Beclean și în cartierele aparținătoare; edificarea unei noi Case de Cultură; construcția de blocuri sociale, ANL și locuințe pentru medicii rezidenți; ridicarea sediului nou pentru Parchet; atragerea de fonduri europene prin Grupul de Acțiune Locală “Ținutul Haiducilor” pentru dezvoltarea turistică; dezvoltarea şi extinderea Băilor Figa cu un modern Centru medical şi Spa, amenajarea unui Muzeu al sării în zona parcului balnear, ca o atracţie turistică suplimentară.
Elementele acestei strategii de dezvoltare locală pot fi implementate cu succes de către Consiliul Local, fiind întrunite toate condițiile financiare și de implicare umană pentru derularea, în simultan a mai multor proiecte.
Acest document, aşa cum a fost el conceput la nivel decizional local, are ca obiectiv principal creşterea la cel puţin 70% a ratei de ocupare a forţei de muncă pentru populaţia cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani, prin dezvoltarea turismului, a agriculturii şi a industriei. Administraţia publică locală are în vedere continuarea demersurilor pentru ca staţiunea Băile Figa să devină un nume emblematic la nivel naţional, promovarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi modernizarea în continuare a infrastructurii oraşului.
Planul de dezvoltare economică a teritoriului administrativ al oraşului Beclean se
raportează la mediul existent prin analizele diagnostic efectuate la nivel sectorial, precum şi prin cercetarea documentelor strategice de nivel comunitar, naţional, regional, rezultatele fiind corelate cu datele statistice existente. Iniţial s-a pornit de la creionarea obiectivului strategic şi a scopurilor generale de dezvoltare a zonei de acţiune urbană, iar ulterior au fost identificate cele patru ținte specifice, pe baza nevoilor şi a potenţialului din teritoriu. În cadrul fiecăreia, au fost identificate o serie de priorităţi, fiind trasate aria de intervenţie şi măsurile de luat în vederea rezolvării problemelor identificate; acestea au generat, ulterior, proiecte individuale de dezvoltare locală necesare pentru bunăstarea comunităţii locale.
Citiţi şi:
- Becleanul până în 2020: Centura ocolitoare, parcare etajată, stație de pompare pentru Băile Figa, spital modern, nouă Casă de Cultură, canalizare în satele aparținătoare
- Planurile Primăriei Beclean pentru 2017: școli, centură, bloc pentru medici rezidenți, centru medical, cămin de bătrâni, centru cultural multifuncțional
- Program de toamnă la Băile Figa
- Vară turistică de succes la Băile Figa
- Oraşul, în scrisori
Comentarii
Locuri de muncaaa!!!!!!!!!!!!!!!!!
Adaugă comentariu nou