Program de toamnă la Băile Figa

Aerul de toamnă şi răcirea vremii a schimbat programul de activitate al Băilor Figa. După un sezon estival plin, administraţia locală le oferă intrare liberă pe poarta de lemn a staţiunii celor care vor să se bucure de câte o plimbare ori de un picnic în incinta exterioară a parcului balnear. Astfel reducerea de tarif aplicată acum este de 10 lei/persoană, sumă care reprezenta pe timp de vară contravaloarea accesului la oferta în aer liber a Băilor. Prin urmare, din luna septembrie se taxează doar serviciile de interior, folosirea terenurilor de sport şi intrarea (10 lei/persoană) în clădirea cu bazin, saună, jacuzzi, bazinul acoperit cu apă dulce şi centru SPA.
Peste150.000 de vizitatori au trecut anul acesta prin Parcul Balnear Băile Figa, numărul turiştilor care îşi petrec vacanţele sau sfârşiturile de săptămână aici fiind în creştere de la un an la altul, afluenţă turistică ce demonstrează încă o dată cât de benefică şi reuşită a fost realizarea acestei investiţii pentru oraşul Beclean şi pentru dezvoltarea economică şi turistică a întregii zone adiacente Becleanului.
În plus, din vara acestui an a fost rezolvată problema cazării turiştilor. Dacă la început singurele unităţi de cazare erau hotelurile şi pensiunile din Beclean, acum, după patru ani, lângă Băile Figa, au apărut cabane turistice , pensiuni şi o zonă de căsuţe de vacanţă, toate investiţii private, ceea ce asigură în jur de 1.000 de locuri de cazare pentru turişti.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5