Becleanul Verde, cu Asociaţia Celtic Transilvania, CSEI Beclean şi CN Petru Rareş
Marţi, 5 iunie, cu ocazia “Zilei Mondiale a mediului”, Asociaţia Celtic Transilvania împreună cu Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă (CSEI) şi Colegiul Naţional Petru Rareş (CNPR) au pus la cale o acţiune ecologică, materializată într-un proiect educativ intitulat “BECLEANUL VERDE”.
BECLEANUL VERDE este o acţiune a Asociaţiei Celtic Transilvania şi se derulează deja de câţiva ani şi are ca scop conştientizarea populaţiei cu privire la problemele mediului înconjurător şi activităţi ecologice.
În fiecare an au fost tipărite afişe cu mesaj ecologic care au fost împărţite prin oraş, după care a urmat o ecologizare a unei zone din natură, respectiv pădure sau malurile Someşului.Anul acesta, proiectul include, pe lângă membrii Asociaţiei Celtic Transilvania, elevi şi cadre didactice de la instituţiile de învăţământ mai sus amintite.
Finalitatea proiectului este cultivarea interesului copiilor faţă de protejarea mediului înconjurător şi necesitatea adoptării unui comportament eco-civic faţă de natură.
Coordonatorii proiectului sunt Teodor Mârza, membru al Asociaţiei Celtic Transilvania şi preşedintele Partidului Ecologist Român Bistriţa-Năsăud, şi Narcis Mureşan, preşedintele Asociaţiei Celtic Transilvania şi cadru didactic la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Beclean.
Echipele de proiect sunt:
- Din partea CSEI Beclean, dir. prof. Gabriela Rusu, dir. adj. Szekely Emese, instr. Ed. Claudia Curtuşan, instr. ed. Gabriela Vălean şi instr. ed. Narcis Mureşan, prof. Tatiana Silveşan si ed. Ana Săsărman.
- Din partea CNPR Beclean, dir. prof. Nicula Cristian, prof. Solderea Camelia, prof. Staciu Elisabeta, prof. Mureşan Lavinia, prof. Coprcea Nicolae, prof. Nelia Nicula, prof. Câmpan Emese.
Copiilor li se va prezenta un material despre mediu apoi se va face ecologizarea propriu-zisă. Participaţii se vor împărţi în echipe, fiecarei echipe urmând să-i fie arondat un sector. Activitatea se va desfăşura pe malul Someşului.
Responsabilii de proiect au trasat cateva obiective de atins:
- Conştientizarea problemelor de mediu şi necesitatea menţinerii unui mediu curat atât în şcoala cât şi în natură;
- să denumească acţiuni prin care pot contribui la menţinerea curăţeniei şi a sănătăţii mediului înconjurător;
- sa participe activ la protejarea efectiva a mediului inconjurator;
- formarea la elevi a unei atitudini de respect faţă de mediu, creşterea dorinţei elevilor de a ocroti şi respecta natura, cât şi implicarea acestora dar şi a comunităţii în activităţi concrete de protejare a mediului înconjurător necesare unei vieţi sănătoase..
Daca vremea va fi nefavorabilă desfăşurării activităţii sau apar situaţii neprevăzute, aceasta va fi reprogramată la o data ulterioară, până la sfârşitul anului şcolar.
Adaugă comentariu nou