BISTRIŢA BÂRGĂULUI ÎN CARTE
Comuna Bistriţa Bârgăului este cuprinsă, de mai multă vreme, într-o continuă şi efervescentă dezvoltare economică, dar alături de aceasta ţine pasul şi cultura, a cărei făclie luminează calea spre progres.
Un act cultural foarte important, atât pentru comună cât şi pentru întreaga Vale a Bârgăului, a avut loc miercuri 15 decembrie, ora 13 în moderna sală de şedinţe a Consiliului Local, unde a fost lansat volumul "Bistriţa Bârgăului - Contribuţii Documentare", îngrijit de prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, directorul Spitalului Judeţean, şi dr. Adrian Onofreiu de la Arhivele Naţionale Bistriţa – Năsăud, o carte a comunei, proaspăt apărută, în excelente condiţii grafice, la editura Eikon Cluj Napoca..
Într-o sală arhiplină, participanţi de toate vârstele au luat parte la festivitatea de lansare deschisă de primarul Vasile Laba şi moderată de prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, care a prezentat drumul apariţiei şi naşterii acestei importante lucrări.
Despre carte, dar şi despre comuna Bistriţa Bârgăului şi celelalte aşezări bârgăuane au vorbit: Ioan Pintea, şef serviciu la Centrul Judeţean pentru Cultură, directorul Ioan Mureşan, Directia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Bistriţa-Năsăud, profesoara Constanţa Neuc director al Grupului Şcolar "Radu Petrescu" din Prundu Bârgăului, scriitorul Olimpiu Nuşfelean, inginerul Dan Ţacăl, şeful Ocolului Silvic, publicisul Nicolae Vrăsmaş, dr. Adrian Onofreiu, îngrijitor al documentelor din volumul apărut şi viceprimarul Leon Hogiu, care au subliniat necesitatea şi importanţa acestui demers, în drumul, deloc uşor, al întocmirii unei monografii complexe, a localităţii bârgăuane.
Într-un peisaj de iarnă autentică, evenimentul a fost bine organizat şi a beneficiat de o largă participare a profesorilor şi elevilor, a consilierilor locali şi a silvicultorilor, dar şi ai unor cercetători activi de la Direcţia Judeţeană a Arhivelor, între care Cornelia Vlaşin, Ana Maria Neţoiu şi Dorin Dologa.
A fost o adevărată sărbătoare a culturii din frumoasa comună bârgăuană, un preludiu al unor noi realizări pe linie monografică.
Vom reveni cu detalii în Gazeta de Bârgău din 29.12. 2010.
Adaugă comentariu nou