Bistriţa folk , festival de marcă cu bilete pentru toate buzunarele
Bistriţenii care iubesc folk-ul trebuie să se grăbească, să-şi achiziţioneze din timp biletele la cel mai mare festival de gen din această parte de ţară, pentru a nu se întâmpla ca în anii trecuţi să rămână fără bilete. Pentru că în fiecare an sala de spectacole este neîncăpătoare, organizatorii au scos acum din timp biletele la vânzare, care pot fi achiziţionate deja de la Centrul Cultural Municipal, preţul unui bilet fiind de 15 lei pentru o seară de spectacol.
Asociaţia Culturală România din inima mea Bistriţa organizează a XI –a ediţie a Festivalului concurs pentru tineret Bistriţa Folk, în perioada 9 – 10 noiembrie 2012, la Centrul Cultural Municipal Bistriţa. Conform tradiţiei, festivalul va avea două secţiuni distincte - una de concurs şi una de recitaluri. Marele Premiu va fi de 1 500 lei, iar totalul premiilor se va ridica la peste 4 500 lei, ne comunică Florin Săsărman, sufletul evenimentului. Recitalurile ediţiei din acest an vor fi susţinute de Nicu Alifantis, Vasile Şeicaru, Ada Milea, grupul Poesis, Emeric Set, Ovidiu Mihăilescu, Vali Şerban şi Ziua de mâine, Florin Săsărman, grupul Ramuri ş.a. În preambulul spectacolelor vor fi lansate albume apărute în acest an, semnate Poesis, Emeric Set şi Vali Şerban. Bistriţa-Folk s-a dovedit a fi una dintre cele mai iubite manifestări ce se derulează la noi de-a lungul anului.
Citiţi şi:
- Nicu Alifantis, Vasile Şeicaru, Ada Milea şi Vali Şerban vor cânta la Bistriţa Folk
- Infuzie de tinereţe la Bistriţa Folk
- Bistriţa Folk, ediţia a XI-a. Jurnalul unui iubitor de folk.
- Narcisa Suciu vine la "Bistriţa Folk 2009"
- Mircea Baniciu, Vasile Şeicaru, Mircea Vintilă, Vali Şerban, la BISTRIŢA FOLK
Adaugă comentariu nou