Bistrița-Năsăud, sub cod galben de ninsoare și viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de cod galben şi cod portocaliu de ninsori, viscol, precipitaţii şi polei, valabilă în nordul, centrul, sudul şi estul ţării, începând de duminică seara până luni seara, la ora 20:00.
Județul Bistrița-Năsăud se va afla sub cod galben în acest interval, alături de alte 25 de județe din țară.
În Capitală şi în 25 de judeţe din ţară, respectiv Ilfov, Giurgiu, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt, Teleorman, Vâlcea, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Neamţ, Suceava, Botoşani, Iaşi, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Maramureş, Sibiu, Alba, Hunedoara şi Caraş-Severin, va fi cod galben de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei, în acelaşi interval.

Începând de duminică seara (28 decembrie) ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea sudică a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Olteniei vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă. În Dobrogea, iar în prima parte a nopţii şi în jumătatea de sud-est a Munteniei, precipitaţiile vor fi mixte şi se va depune polei.

În Muntenia, Moldova, Dobrogea şi estul Olteniei, vântul se va intensifica şi va depăşi la rafală 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.

În sudul Banatului, în a doua parte a zilei de duminică, 28 decembrie, vântul va avea intensificări cu viteze de 60 – 70 km/h, după care va slăbi treptat în intensitate.

Cod portocaliu de ninsori și viscol pentru judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, unde în a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, 29 decembrie, cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 40…50 l/mp. Vântul va avea rafale de peste 70 – 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5