Bistriţa, pe locul I la concursul drepturilor omului

Echipajul bistriţean care a participat la concursul naţional „Copiii şi drepturile lor” a reuşit să obţină un premiu I şi o menţiune.

Elevii Cristina Petronela Bor (clasa a X-a ), Oana Amalia Runcan (clasa a IX-a) şi Gabriel Alexandru Căilean (clasa a X-a) de la Liceului cu Program Sportiv din Bistriţa, au fost cei care au reprezentat în concurs judeţul nostru şi au luat, pe lângă diplomele de participare, un premiu I pentru eseul literar şi o menţiune pentru punctajul obţinut în clasamentul general. Echipajul LPS Bistriţa a fost pregătit, îndrumat şi însoţit de prof. Angela Livia Şteopan căreia i-a fost acordată o diplomă specială pentru softul educaţional şi modelele de bună practică în domeniul învăţării drepturilor copilului prezentate asistenţei. Înscris în calendarul activităţilor educative naţionale al MECTS şi aflat la a patra ediţie, concursul este organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Bihor.

La ediţia din acest an au fost înscrise 13 judeţe, dar în concurs s-au prezentat 10 echipaje: Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" Oradea, Liceul Teoretic "Nicolae Jiga" Tinca, jud. Bihor, Seminarul Teologic Liceal Ortodox Cluj, Colegiul Naţional "Ioan Slavici" Satu Mare, Liceul cu Program Sportiv Bistriţa, Colegiul Naţional "Gheorghe Muntean Murgoci" Brăila, Grupul Şcolar Agricol Podu Iloaie, jud. Iaşi, Colegiul Economic "Nicolae Titulescu" Baia Mare, Colegiul Tehnic "Miron Costin" Roman şi Liceul Teoretic "Emil Racoviţă" Vaslui.

„Probele concursului au fost complexe şi au valorificat aptitudini şi competenţe diverse: creaţie literară şi plastică, o probă teoretică şi una practică. Metodologia de concurs solicită prezentarea unui afiş, a unui pliant, a unui eseu literar şi a unor fotografii cu bune practici în domeniul promovării drepturilor copilului. În acelaşi timp, proba teoretică include un test-grilă, un studiu de caz, răspunsuri la un chestionar, precum şi recompunerea unui puzzle, cu descrierea imaginii obţinute. Proba practic-aplicativă presupune identificarea şi analiza situaţiilor şi cazurilor unor copii cu dizabilităţi sau aflaţi în situaţii de risc pe care participanţii i-au întâlnit în vizita de studiu. La ediţia din acest an au fost vizitate Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Copiilor cu Dizabilităţi din Oradea şi Centrul pentru Persoane cu Handicap Sever de la Cighid, devenit cunoscut mai ales din reportajele prezentate de televiziunile străine imediat după 1989”, transmite Mihaela Hiticaş, purtătorul de cuvânt al IŞJ BN.

Comentarii

24/06/10 07:39
cecilia P.

Se pare ca inca nu este vacanta ! Felicitari si ma bucur pentru reusita voastra! Am demonstrat ca si "EDUCATIVELE" sunt importante pentru invatamantul bistritean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5