Bistriţa a sărbătorit Ziua Europeană a Parcurilor
Duminică, de Ziua Europeană a Parcurilor, sute de oameni au fost prezenţi în Parcul Municipal pentru a lua parte la activităţile organizate în acest scop de Primăria Bistriţa, în colaborare cu Agenţia de Protecţia Mediului şi Asociaţiile „Cercetaşii bistriţeni” şi „Harta Verde”.
Celebrarea acestei zilei îşi propune să aducă oamenii mai aproape de natură şi să sensibilizeze opinia publică cu privire la importanţa păstrării frumuseţii naturale în zonele protejate (ariile naturale mari protejate, parcurile naturale şi naţionale) şi importanţa conservării şi gestionării durabile a acestor locuri.
Tema ediţiei de anul aceste, care este "Natura este preocuparea noastră", propusă de Federaţia Europarc, ilustrează importanţa ariilor naturale protejate în contextul actual.
Ziua Europeană a Parcurilor a fost lansată de Federaţia Europarc cu scopul de a creşte profilul ariilor protejate europene şi de a genera sprijin public pentru scopurile şi activităţile lor. Prima aniversare a avut loc în anul 1999, iar evenimentul a început să fie celebrat anual de-a lungul întregului continent.
Foto: Adrian Lipceac
Citiţi şi:
- Ziua Europeană a Parcurilor și Ziua Europeană a Păsărilor, marcate de elevii de la CSEI nr.2 Bistrița și de la "Ștefan cel Mare"
- Bistriţa sărbătoreşte Ziua Europeană a Parcurilor
- GUSTUL NATURII. Ziua Europeană a Parcurilor va fi marcată la Bistriţa
- De Ziua Europeană a Parcurilor, primarul Ovidiu Creţu le-a arătat elevilor unul dintre cele mai frumoase parcuri din ţară
- Proiect Grundtvig în Parcul Naţional Munţii Rodnei
Adaugă comentariu nou