Bistrițenii, așteptați de miercuri, la Târgul de Dragobete și Mărțișor!
Târgul de Dragobete şi Mărţişor se va deschide miercuri, ora 13.00, a anunţat primarul Ovidiu Creţu. Şi în acest an, locaţia aleasă de municipalitatea este Piaţa Centrală, lângă Biserica Evanghelică.
„Va fi un târg de meşteri populari în căsuţele pe care le-am lăsat intenţionat în zona Bisericii Evanghelice şi un târg de mărţişoare, în cort, unde vor expune, în special elevii de la Liceul de Arte, dar şi de la alte şcoli, dar sigur şi antreprenori. Dacă vremea va fi frumoasă – dar prognoza este cu vreme urâtă – vom face această acţiune pe Pietonal, dacă nu, în Teatrul de vară se vor derula toate activităţile.
Vineri seara vom avea „Balul Dragobetului” la Colegiul Tehnic Infoel. Participarea este a şcolilor, în primul rând. În această activitate este implicat foarte mult Consiliul Local al Tinerilor. În urmă cu şase ani am discutat cu ei dacă mergem pe Valentine’s day sau Dragobete. Ei au hotărât Dragobete şi s-au implicat foarte mult”, a precizat primarul Creţu.
Citiţi şi:
- În 24 februarie se deschide Târgul de Dragobete şi Mărţişor!
- Plin, azi, la Târgul de Mărţişor! Ne-am întâlnit cu...
- Primarul Ovidiu Creţu: Am văzut lucruri frumoase! Târgul de Dragobete şi Mărţişor a încălzit şi bucurat inimile bistriţenilor
- Târg de Dragobete şi Mărţişor
- Primarul Ovidiu Creţu a deschis Târgul de Mărţişoare, de Dragobete
Adaugă comentariu nou