Primarul Ovidiu Creţu: Am văzut lucruri frumoase ! Târgul de Dragobete şi Mărţişor a încălzit şi bucurat inimile bistriţenilor
Deşi era frig, ploua, vremea nefavorabilă nu i-a impiedicat pe organizatorii Târgului de Dragobete şi Mărţişor, respectiv Primăria municipiului Bistriţa, prin Serviciul Educaţie, Turism şi Direcţia de Administrare a Pieţelor, de a sărbători cum se cuvine această sărbătoare a poporului nostru, chiar dacă Dragobetele vine din sudul României.
La acest deosebit eveniment, desfăşurat în Teatrul de vară, au participat cadre didactice şi elevii de la unităţile de învăţământ din municipiul Bistriţa care au expus frumoase şi atractive standuri, cu deosebite mărţişoare.
După vizitarea standurilor de către primarul Bistriţei, ing. Ovidiu Creţu, acesta a precizat: „La mulţi ani de Dragobete şi Mărţişor! Vă mulţumesc pentru expoziţia de mărţişoare pe care aţi realizat-o.
Am văzut lucruri frumoase, mă bucură faptul că expuneţi lucruri făcute manual, iar pe lângă faptul că sunt frumoase au înmagazinată şi acea parte de suflet a celui care le-a realizat. Dragobetele – Ziua Îndrăgostiţilor, aşa cum a preferat Consiliul Local al Tinerilor să-l sărbătorim, la competiţie cu Valentine’s Days. Mă bucur că au ales, în urmă cu 6 ani,Dragobetele, care este o tradiţie românească veche, nu este de la noi, din Nord, dar este mult mai valoroasă decât cea de peste ocean.
Mă bucur mult pentru mărţişoare, vă doresc să vă distraţi, să vă veseliţi, chiar dacă vremea nu este aşa de prietenoasă, să faceţi gesturi deosebite pentru prietene, mame, cunoştinţe etc.”.
Spectacolul oferit de trupa „Flowers” de la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa şi coordonat de prof. Viorica Sigartău, a fost unul de excepţie, urmat de ateliere de dansuri populare, coordonate de instructorul Teodor Puşcaş, care au mobilizat mulţi tineri pentru a învăţa dansul autentic tradiţional românesc.
Pictura pe faţă şi atelierele de desen sugestiv intitulate „Colorează Dragobetele” au fost asaltate de elevi, spre deliciul lor.
De asemenea, a fost deschis şi târgul meşteşugarilor atestaţi, la căsuţele de lemn, care se află amplasate în apropierea Bisericii Evanghelice, târg ce va fi deschis până în data de 8 Martie a.c., şi de unde se pot achiziţiona produse confecţionate şi expuse de vestiţii meşteşugari.
La mulţi ani de Dragobete şi să iubiţi româneşte!
Ioan Lazăr
Adaugă comentariu nou