Bistriţenii au sărbătorit Ziua Armatei
-
View the full image
Depuneri coroane
Ziua Armatei României a fost sărbătorită de Comandamentul Brigăzii 81 Mecanizată în Cimitirul Eroilor unde, alături de militari, au fost prezenţi şi câţiva bistriţeni, dar şi oficialităţile locale şi judeţene înconjurate de o pleiadă de politicieni. Manifestările au debutat cu ceremonialul militar religios, după care oficialităţile au depus jerbe de flori la Monumentul dedicat eroului necunoscut. După momentele în care cu toţii ne-am adus aminte de jertfa eroilor, a urmat defilarea Gărzii de onoare pe acordurile Fanfarei militare. Manifestări de Ziua Armatei au avut loc şi la Unitatea Militară din Prundu Bârgăului, dar şi la Cercul Militar Bistriţa, prin vernisarea unei expoziţii de fotografie, dar şi printr-un moment al artiştilor din cadrul Armatei
25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească, aceea de a readuce la hotarele ei patria care a zămislit-o.
Devenită simbol, ziua de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca fiind ziua în care ţara îşi sărbătoreşte armata şi pe cei care au fost şi sunt în slujba ei. Cine nu a fost soldat, nu va înţelege niciodată ce mare povară porţi pe umeri şi nici unicitatea şi singurătatea soldatului aflat în misiune. Astfel, Ziua Armatei a fost, este şi va fi mereu Ziua Soldatului! Sărbătorile sunt pentru oameni, iar omul-soldat are astăzi bucuria de a fi sărbătorit aşa cum se cuvine de întreaga ţară.
Menuţ Maximinian
Citiţi şi:
- Ziua Armatei României- simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc- marcată la Cercul Militar Bistriţa
- Porţi Deschise la Garnizoana Bistriţa
- Ziua Armatei Române, la Gimnazială „Avram Iancu”
- Ziua Armatei Române, la Gimnazială „Avram Iancu”
- „Ziua Armatei Române” – 150 de ani de la crearea M.Ap.N.
Adaugă comentariu nou