Bistriţenii certaţi cu bunul simţ aruncă cu pietre după veveriţe
Aducerea celor şase veveriţe în Parcul municipal Bistriţa a stârnit o mulţime de reacţii pro şi contra. Mulţi dintre bistriţeni reclamau faptul că veveriţele sunt „închise” în volieră şi, ulterior înconjurate de un gărduleţ, fapt care ar determina stresarea lor. De fapt, măsurile au fost luate tocmai pentru protejarea veveriţelor de către bistriţenii certaţi cu bunul simţ, care au încercat să agreseze micile animale prin introducerea de beţe în căsuţa acestora.
Aseară am văzut cum câţiva copii aruncau cu pietre în spaţiul veveriţelor. Când vom şti să ne comportăm aşa cum trebuie cu veveriţele, cu siguranţă şi acestea ne vor acorda încredere, vor ieşi mult mai mult la vedere, iar mai apoi vor avea libertate totală, iar noi ne vom bucura de ele. Închipuiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă în momentul de faţă veveriţele ar fi în libertate, iar noi le-am goni cu pietre. Aşteptăm amplasarea camerei de luat vederi, promisă de municipalitate, pentru a monitoriza „bunele intenţii” ale bistriţenilor şi amendarea acestora.
Azi, am văzut însă câţiva copii ce au adus nuci şi veveriţele au ieşit bucuroase spre ei. Fiţi iubitori de animale, până şi sfinţii le-au îndrăgit.
Citiţi şi:
- Cei mai mici dintre bistriţeni, invitaţi să se bucure de prezenţa veveriţelor în Parcul Municipal
- Daniel Suciu nu mai are grija veveriţelor!
- Ovidiu Creţu: În Schullerwald, nu doar veveriţe, ci şi căprioare
- Municipalitatea nu va renunţa la voliera din parc. Bistriţenii vor să doneze...veveriţe!
- Primarul Crețu, pe tema veverițelor: Este posibilă orice variantă
Comentarii
Cu atat mai mult se impune eliberarea urgenta a bietelor animale, care nu sunt infractori sa stea dupa gratii. Acolo se poate introduce un politician corupt si care sa fie zgandarit cu batul spre deliciul tuturor. In acest caz nu mai rebuie cheltuiti bani pt. camera de supraveghere.
Adaugă comentariu nou